Atacantul lui CFR Cluj e neplătit de 10 luni! Ce gest a făcut pentru colegii săi: „Imaginați-vă!”

Florentin Dincă
Atacantul lui CFR Cluj e neplătit de 10 luni! Ce gest a făcut pentru colegii săi: „Imaginați-vă!”
Stefan Drazic, neplatit de 10 luni. Foto: Sport Pictures

Stefan Drazic (34 de ani) a fost adus în această vară liber de contract de CFR Cluj, însă puțină lume știe că acesta n-a fost plătit în ultimele 10 luni.

Marius Șumudică dezvăluie că vârful n-a încasat niciun ban timp de șapte luni la APOEL Nicosia, așa cum s-a întâmplat și în cele trei luni petrecute în Gruia.

Atacantul a surprins pe toată lumea atunci când a cerut să i se ofere mai puțini bani, pentru ca restul colegilor din lot să fie plătiți și astfel toată lumea să fie mulțumită.

Impresionează pe „burta goală”: „Jos pălăria!”

Venit în această vară din postura de jucător liber de contract, Stefan Drazic „a picat din lac în puț”. Neplătit în ultimele șapte luni petrecute în Cipru, la APOEL Nicosia, atacantul a pvenit fix în mijlocul dezastrului financiar de la CFR.

Fără ban încasat nici în perioada petrecută până acum în Gruia, vârful a impresionat în tricoul echipei ardelene, fiind aplaudat de antrenorul Marius Șumudică.

„A venit la club și a spus că, în ciuda faptului că el are salariul respectiv, să-i dați lui mai puțin ca să le puteți oferi și celorlalți jucători, astfel încât toată lumea să fie mulțumită. Este un om cu o inimă extraordinară, iar soția lui i-a oferit de curând un al doilea copil.

A plecat de la APOEL neplătit timp de 7 luni de zile. A venit la CFR, n-a încasat nici aici vreun ban. Imaginați-vă 10 luni să fii neplătit și să joci cum a jucat cu FCSB. Din punctul meu de vedere, jos pălăria. De astfel de jucători are nevoie CFR”, a declarat Marius Șumudică, conform fanatik.ro.

`

SPORT PICTURES

L-a dorit și în Turcia. „Ia-l cu ochii închiși!”

Stefan Drazic nu este un necunoscut pentru Marius Șumudică. Antronorul l-a vizat pentru un eventual transfer și pe vremea când o pregătea pe Gaziantep. Acum, înainte să-l ia CFR Cluj, Marian Copilu l-a întrebat despre calitățile sale, iar răspunsul tehnicianului a venit instant.

„Drazic e un jucător pe care-l cunosc bine, Marian Copilu l-a adus aici și m-a întrebat și pe mine. Am vrut să-l iau în Turcia. El era la APOEL Nicosia și mi s-a cerut o sumă de un milion și ceva (n.r. – de euro) și la Gaziantep, la timpul respectiv, nu am putut să-l iau.

M-a întrebat Marian de el și i-am spus: «Ia-l cu ochii închiși!». Au făcut transferul, am avut mai spus „Sumi” pentru sursa citată mai sus.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]