VIDEO Jucător din Superliga, surprins la „slujba” lui Gigi Becali! Imagini inedite de la biserica patronului FCSB. EXCLUSIV

La slujba de duminică dimineață de la biserica lui Gigi Becali (68 de ani), „bijuteria” din Pipera sfințită în urmă cu aproape trei luni, printre credincioși s-a aflat și un jucător din Superliga.

Este vorba de Mihai Roman (34 de ani), de la nou-promovata FC Voluntari, care a fost surprins în timp ce asista la „slujba” latifundiarului, care a cântat din Sfânta Liturghie.

Mihai Roman, surprins la „slujba” lui Gigi Becali

Gigi Becali a participat la slujba de duminică dimineață de la biserica pe care a ctitorit-o, iar printre credincioșii prezenți în „bijuteria” din Pipera s-a aflat și unul dintre jucătorii lui FC Voluntari, Mihai Roman.

Mihai Roman s-a arătat marcat de solemnitatea momentului, ascultând cu pioșenie slujba din lăcașul de cult, despre care Gigi Becali susține că este cel mai frumos din lume și pe care nu a ezitat să îl compare cu Catedrala Neamului.

Biserica din Pipera a fost sfințită în 14 iunie, pentru a se putea ține Sfânta Liturghie, iar târnosirea, adică sfințirea cea mare, va avea loc peste doi ani.

„Catedrala (n.r. – Mântuirii Neamului) este cea mai mare din lume, dar eu la a mea mă refer la frumusețea picturii, adică…nu se compară biserica mea cu Catedrala, aia este de 10 ori mai mare. Eu mă refer că la pictură nu o să fie niciuna mai frumoasă decât a mea, în interior.

Nu puteau să facă ei la Catedrală ce fac eu, pentru că mai costa încă o dată cât costă ea. Eu îmi permit, eu pun mult aur, fac fond de aur, fac sfinții, iar culoarea aia din spatele sfinților, fondul, va fi de aur. Va străluci toată”, a declarat Gigi Becali, înainte de sfințirea mică a bisericii, potrivit Fanatik.

Mihai Roman, la biserică înainte de meci

Prezența lui Roman la biserica lui Gigi Becali a avut loc cu o zi înainte de meciul dintre FC Voluntari și FC Argeș, care contează pentru runda 8 din Superliga. Partida este programată luni, 7 septembrie, de la ora 17:30.

În ultimele șase meciuri directe dintre cele două, fiecare dintre echipe s-a impus o singură dată. FC Voluntari, în aprilie 2023, scor 2-0, în play-out-ul Superligii, iar FC Argeș a câștigat în noiembrie 2024, scor 1-0, în turul eșalonului secund. Toate celelalte patru partide s-au încheiat la egalitate, 0-0.

Îniantea meciului de luni, FC Voluntari vine după victoria cu Chindia Târgiviște, scor 1-0, în prima rundă a fazei grupelor din Cupa României, în timp ce FC Argeș a pierdut, categoric, scor 0-5, cu FCSB.

În Superliga, FC Voluntari a remizat cu Oțelul, scor 2-2, iar FC Argeș a pierdut cu Sepsi, scor 0-1.

În clasamentul Superligii, FC Voluntari se află pe locul 15, cu 5 puncte, iar FC Argeș ocupă locul 11, cu 10 puncte.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania