Adrian Mutu a văzut selecția nașului Gică Hagi și a pus o întrebare dură: „Băi, dar el chiar nu merita să fie convocat?”

Adrian Mutu, întrebare de maximă importanță pentru Gică Hagi. Sursa foto: SPORT PICTURES

Adrian Mutu (47 de ani) i-a adus un reproș selecționerului României, Gică Hagi (61), după ce a văzut lotul conturat pentru debutul „tricolorilor” în noua ediție a Ligii Națiunilor.

„Regele”, care este nașul de cununie al „Briliantului”, se află în fața primei partide oficiale la cârma naționalei din țara noastră, în cel de-al doilea său mandat. Hagi a bifat două meciuri amicale în vară, iar vineri, 25 septembrie, de la ora 21:45, acesta va încerca să-i poarte pe elevii lui spre victorie în Suedia.

Adrian Mutu și problema legată de lotul pe care Gică Hagi l-a pregătit: „Am un singur semn de întrebare”

Adrian Mutu a fost informat că antrenorul României ar dori să apeleze la sistemul 3-4-3. În acest context, fostul mare fotbalist a încercat să stabilească echipa de start pentru jocul cu suedezii.

„Ionuț Radu în poartă. Unul dintre fundașii centrali e Drăgușin, clar. I-aș mai pune pe Coubiș și Matei Ilie. Apoi, punem Rațiu, Răzvan Marin, Stanciu, Bancu. E clar.

În față, cei trei care au speriat Vestul: Dennis Man, Louis Munteanu și Mihăilă. (n.r. – Munteanu în fața lui Bîrligea?) Da, pentru că Hagi îl știe pe Louis de când era mic”, a declarat Adrian Mutu, citat de digisport.ro.

Totodată, „Briliantul” a pus accent pe faptul că Ianis Stoica (23), aripa stângă de la Estrela Amadora, ar fi trebuit să se afle în lot, având în vedere cele patru goluri și cele două pase decisive reușite în sezonul 2026-2027, în Portugalia.

„Eu aici am un singur semn de întrebare. Băi, dar Ianis Stoica chiar nu merita să fie convocat? Mai ales în ce moment e. Unul dintre criterii este forma de moment. Ianis nu merita să fie, când a dat patru goluri?”, a întrebat Mutu, potrivit sursei menționate.

Programul României în perioada septembrie-octombrie

România face parte din grupa B4 a Ligii Națiunilor, alături de următoarele echipe naționale: Polonia, Bosnia-Herțegovina, Suedia. Iată programul „tricolorilor” în lunile septembrie și octombrie:

  • vineri, 25 septembrie, ora 21:45: Suedia – România;
  • luni, 28 septembrie, ora 21:45: România – Bosnia-Herțegovina;
  • vineri, 2 octombrie, ora 21:45: Polonia – România;
  • luni, 5 octombrie, ora 21:45: România – Suedia.

Celelalte meciuri vor avea loc în noiembrie, după cum urmează:

  • sâmbătă, 14 noiembrie, ora 21:45: România – Polonia;
  • marți, 17 noiembrie, ora 21:45: Bosnia-Herțegovina – România.

Lotul pregătit de către Gică Hagi

PORTARI: Ionuț Radu (Celta Vigo, Spania, 9/0), Otto Hindrich (Legia Varșovia, Polonia, 2/0), Valentin Cojocaru (Pogon Szczecin, Polonia, 0/0)

FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano, Spania, 38/2), Tony Strata (Vitoria Guimaraes, Portugalia, 1/0), Radu Drăgușin (Fiorentina, Italia, 30/1), Andrei Coubiș (Lincoln City, Anglia, 3/0), Bogdan Racovițan (Rakow | Polonia, 5/0), Virgil Ghiță (Hannover 96, Germania, 10/1), Andrei Burcă (Yunnan Yukun, China, 46/1), Matei Ilie (Kasimpașa, Turcia, 2/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei Borza (Corum, Turcia, 2/0), Lisav Eissat (Bristol City, Anglia 4/0), Raul Opruț (Dinamo, 5/0)

MIJLOCAȘI: Tudor Băluță (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 8/0), Marius Marin (Al Nasr, EAU, 35/0), Răzvan Marin (AEK Atena, Grecia, 75/12), Nicolae Stanciu (Dalian Yingbo, China, 87/15), Cătălin Cîrjan (Dinamo, 2/0), Vlad Dragomir (Pafos, Cipru, 8/0), David Matei (Universitatea Craiova, 2/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 39/4)

ATACANȚI: Dennis Man (PSV, Olanda, 45/11), Darius Olaru (Saint-Gilloise, Belgia, 28/0), Olimpiu Moruțan (Rapid, 18/1), Ianis Hagi (Alanyaspor, Turcia, 54/8), Florin Tănase (Omonia, Cipru, 28/5), Valentin Mihăilă (Rizespor, Turcia, 36/5), Denis Drăguș (FCSB, 28/7), Louis Munteanu (D.C. United, SUA, 6/3), Daniel Bîrligea (Frosinone, Italia, 9/2)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]