Donisan a câștigat concursul de înălțime din Germania, învingând două vedete ale probei: Thomas și Baba

Redactor:
Andru Nenciu
Donisan a câștigat concursul de înălțime din Germania, învingând două vedete ale probei: Thomas și Baba
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atletul Mihai Donisan (25 de ani) a câștigat azi un puternic concurs de săritura în înălțime din cadrul Grand Prixului de la Viersen (Germania), cu un rezultat de 2,28 m, performanță cu care i-a învins, printre alții,  pe cunoscuții specialiști ai probei, Donald Thomas (Bahamas) și Jaroslav Baba (Cehia).

Donisan a încercat să-și corecteze și recordul personal (2,31 m – New York, 2011), dar a ratat la ștacheta fixată la 2,32 m. „Am fost foarte aproape să-mi îmbunătățesc cel mai bun rezultat al carierei, dar n-a fost să fie azi. Sunt foarte fericit pentru că m-am impus la un concurs cu săritori cu mare experiență și cu un cv bogat. Luni voi pleca în Italia, unde voi participa la reuniunea de la Rovereto. Sper totuși să-mi corectez vârful personal – 2,31 m – la Jocurile Francofone de la Nisa”, a declarat Mihai.

Thomas e campionul mondial de la Osaka din 2007, iar cehul Baba e medaliat cu bronz la JO 2004.

Clasament GP Viersen

1. Donisan 2,28 m

2. Baba 2,26 m

3. Chesani 2,26 m

…………………

5. Thomas 2,23 m

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge

Cum l-au numit spaniolii pe Andrei Rațiu, după ce a dat o pasă decisivă cu Atletico Madrid

Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud

Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura

Andreea Bănică, aproape goală pe internet, la 46 de ani. Fanii, în extaz: „Arăți ca o puștoaică”

S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!

BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!

Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi:
Camping de lux în mijlocul naturii, noua modă în turism. Cât costă un sejur de trei nopţi: "O experienţă minunată"
Cine este PRIMA FEMEIE care va merge pe Lună? Are 45 de ani!

Gigi Becali sare în ajutorul oamenilor afectaţi de inundaţiile devastatoare din Galaţi: Trimit tot ce au nevoie!

Cum arată acum Noah, fiul lui Pițurcă Jr. cu Cristina ICH. A moștenit ochii superbi ai mamei sale

Anunț oficial pentru clienții BCR. Cardurile de debit se transformă

"N-am mai dormit de când s-a întâmplat". Cătălin conducea tramvaiul care l-a ucis pe ofițerul SPP!
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”

Bătaie între tiktokeri la Sala Polivalentă. Bursa meciului-vedetă conţine bani şi o apariţie în filme pentru adulţi

Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?

9 ani de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor. De ce nu a ajuns văduva lui la parastas și ce gest a făcut Lidia Vadim, fiica lui
9 ani de la moartea lui Corneliu Vadim Tudor. De ce nu a ajuns văduva lui la parastas și ce…
×