Federația te vrea prost

Redactor:
Andru Nenciu
Federația te vrea prost
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trei atlete din lotul pentru Europeanul de cros (7-9 decembrie) au fost scoase din echipă de șefii FRA pentru că au vrut să se pregătească acasă. Ifteni, Bunea și Florea voiau să meargă și la școală

Maria Ifteni (loc 1), Anca Bunea (3) și Claudia Florea (4) și-au câștigat la selecția din Băile Felix (9 noiembrie) dreptul de participare la CE de cros de la Belgrad  

Având inițial ok-ul FRA, antrenorii atletelor au hotărât că fetele se pot pregăti acasă pentru a nu lipsi de la ore

Șefii federației au trimis apoi faxuri la școli pentru ca sportivele să se prezinte în cantonament în Băile Felix


Federația condusă de președintele Ion Sandu își dă încă o dată în petec pe final de an, retezând orice drept al unor atlete care-și câștigaseră corect locul de participare  la Campionatul European de cros de la Belgrad (7-9 decembrie). Sosite pe locuri de calificare la selecția de pe 9 noiembrie din Băile Felix, Maria Ifteni (1), Anca Bunea (3) și Claudia Florea (4) au fost inițial incluse în echipa care urma să ne reprezinte în Serbia! Dar pentru că fetele fie sunt eleve în clasa a 12-a, fie urmează cursuri la o școală postliceală, antrenorii acestora au  hotărât de comun acord cu federalul Ion Bură ca atletele să se pregătească acasă: Ifteni la Vaslui, Bunea la Mediaș și Florea la Ghelari, o comună din Hunedoara. Iar hotărârea a fost inițial îmbrățișată de mai‑marii din strada Primo Nebiolo!

„NU PUTEM SĂ‚ NE CREȘTEM SPORTIVII ANALFABEȚI!”

„Nu putem să ne creștem sportivii analfabeți, nu mai merge ca acum 20 de ani! După ce termini cariera în atletism, ce faci? Ajungi pe stradă!? În plus, dacă eu, ca profesor la școală, plec în cantonament cu eleva mea, mie îmi este tăiat salariul. Cine îmi face scoaterea!?”, spune antrenoarea Mariei Ifteni, Viorica Pintilie. În aceeași linie, pentru a-și justifica alegerea, a marșat și tehnicianul Claudiei Florea, profesorul Toma Emerson din comuna Ghelari: „De comun acord cu domnul Bură am hotărât ca fetele să se pregătească acasă. Vă spun și de ce în cazul elevei mele. Ea învață la un liceu de matematică-fizică și vrea să facă și sport și școală, iar părinții ei sunt de acord. Era o solicitare normală!”. Așadar, dreptul la educație nu părea în primă fază blocat de FRA, iar semifondistele urmau să-și vadă de
cursul firesc al pregătirii nu într-un cadru centralizat. Până când…

„ELEVA MEA S-A ÎNSCRIS LA O POSTLICEALĂ‚. NU AVEA CUM SĂ‚ PIARDĂ‚ ORELE”

Până când pe faxul fiecărei școli la care sunt angajați cei trei antrenori au sosit înștiințări privind convocarea celor trei fete în cantonamentul din Băile Felix. Totul s-a întâmplat pe 21 noiembrie, iar federalii cereau ca atletele să se prezinte în baza de pregătire cât mai repede. „Hârtia era semnată de Ion Bură și am încercat să vorbesc cu el, dar era plecat deja în Japonia, la campionatul de ekiden. Anca, eleva mea, era în tratament cu dinții, s-a înscris la o postliceală și nu avea cum să piardă orele. Am vrut să-i fac să înțeleagă asta, dar n-am avut cum. L-am sunat atunci pe Doru Crișan (n.r. – directorul tehnic al loturilor de juniori) și am vrut să-i explic. Mi-a zis: «Domne, trebuia să o suni  pe secretara de la federație!», povestește antrenorul Vasile Herman.

BURĂ‚: „EU AM FOST DE ACORD CU PREGĂ‚TIREA ACASĂ‚”

Contactat de ProSport, federalul Ion Bură și-a prezentat aseară versiunea: „Eu am susținut revitalizarea atletismului și prin această echipă valoroasă de junioare și da, am fost de acord cu pregătirea acasă. Mai departe, nu știu ce s-a întâmplat, pentru că eu am plecat în Japonia, la Campionatul de ekiden”, spune profesorul Bură, care, cu jumătate de gură, a recunoscut: „Poate fi considerată o măsură abuzivă această excludere a fetelor din lotul pentru Europene”.

Dar ce s-a întâmplat de fapt? Pentu că la pregătirea centralizată nu a ajuns niciuna dintre cele trei sportive calificate, președintele Sandu Ion și secretarul general Florin Florea au luat decizia, peste capul Biroului Federal, de a le scoate pe cele trei din lot. Fără a convoca un Consiliu Federal! „Se face politica pumnului în gură, e o adevărată dictatură în federație”, spune Pintilie, antrenoarea uneia dintre cele mai bune atlete ale momentului, Mirela Lavric. La orice for care-și respectă statutul, primul pas ar fi fost făcut de o Comisie de Disciplină, care are calitatea de a da un avertisment unui sportiv sau de a suspenda un atlet. În cazul celor trei s-a sărit peste orice etapă normală.

FLOREA TACE, CRIȘAN DĂ‚ VINA PE ANTRENORI


Dacă secretarul general al FRA, Florin Florea, nu a putut fi contactat, a încercat să explice măsura Doru Crișan, director tehnic al loturilor de juniori: „Dacă dumneavoastră vreți să interpretați măsura drept abuzivă, puteți să o faceți… Dar eu consider că anumite decizii trebuie luate rapid! Și consider că președintele, secretarul general și directorii tehnici pot lua hotărâri fără să mai aștepte o lună sau două pentru a se întruni Biroul Federal. Acei antrenori despre care vorbiți au neglijat o dispoziție a Federației și nu au avut minimum de respect. Ei ne-au transmis târziu că fetele au examene sau simulări”, susține Crișan. Fostul antrenor din Liban justifică decizia FRA de a le concentra pe fete în Băile Felix și altfel: pentru efectuarea controlului antidoping. „Noi am chemat dopingul în orașele noastre”, parează Vasile Herman, antrenorul Ancăi Bunea. „Oricum ar explica ei, măsura este ilegală și abuzivă! Ar fi putut da avertisment cel mult. Lotul a fost și pe siteul FRA și apoi l-au scos. Ce vor ei de fapt? Să racoleze sportivii și să-i ducă spre alte cluburi”, continuă antrenorul Claudiei Florea, Toma Emerson.

FRA a trimis lotul schimbat spre forul european duminică, în ultima zi de înscriere.

Conform regulamen-tului, atletele ar fi trebuit sancționate de Comisia de Disciplină a FRA

Anumite decizii trebuie luate rapid. Consider că președin-tele, secretarul general și directorii tehnici le pot lua fără să aștepte o lună convocarea Biroului federal
Doru Crișan, director tehnic al loturilor de juniori din cadrul FRA

Noi vrem să dăm un anumit exemplu de corectitu-dine prin această decizie
Doru Crișan, director tehnic al loturilor de juniori din cadrul FRA

Szabo, umilită de secretarul FRA

Florin Florea a luat-o ieri peste picior pe Szabo, când aceasta a încercat să dezbată problema celor trei fete excluse din lotul pentru Europeanul de cros

Oficialul FRA nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri

Hotărârea oficialilor FRA de a le elimina din lotul pentru Belgrad pe Anca Bunea, Maria Ifteni și Claudia Florea a ajuns și la Gabriela Szabo, consilier al șefului MTS, Nicolae Bănicioiu. Prezentă ieri în sediul din strada Primo Nebiolo, unde a încercat să afle cum s-a ajuns la decizia adoptată pe genunchi și dată pe șest, Szabo a rămas fără reacție, după o ieșire a secretarului general al FRA, Florin Florea. „Mi-a spus că «voi, campioanele olimpice din România nu cunoașteți administrație. Sunteți folosite și plimbate de politicieni de colo-colo pentru a-și face imagine». Eu nu știu cine este acest domn și pe moment n-am avut decât o replică. I-am zis că eu și alte colege suntem pe tablourile din sediul în care el este secretar general. Atât! Nu știu ce rezultate a avut dânsul ca sportiv și conducător”, a povestit Szabo pentru ProSport.

Referitor la excluderea junioarelor, Szabo a punctat: „Se dorește privarea sportivului de educație prin această măsură. Eu asta înțeleg. În primul rând, ele au anunțat că au probleme la școală. Ar fi trebuit să reacționeze o Comisie de disciplină din cadrul federației. Acesta e un abuz!”.

Au făcut memoriu la MTS și COSR

Cei trei antrenori ai sportivelor excluse din lotul pentru Belgrad s-au adresat organismelor de conducere ale sportului românesc

Decizia halucinantă prin care se obstrucționează dreptul la educație al unui sportiv i-a determinat pe antrenorii Viorica Pintilie, Toma Emerson și Vasile Herman să formuleze câte un memoriu la Ministerul Tineretului și Sportului și la Comitetul Olimpic și Sportiv Român. „Ne iau de proști și ne râd în nas! Este o decizie foarte dură care trebuia evitată”, spune Vasile Herman. Maria Ifteni și Claudia Florea au bursă olimpică și rămâne de văzut care va fi reacția oficialilor COSR pe marginea acestui caz.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Radu Drăgușin a intrat în istoria Premier League! Borna atinsă
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
Prognoza meteo pentru finalul anului. ANM a anunțat cum va fi vremea de Revelion
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Cel mai nou cuplu din showbiz! Ireal cu cine s-a cuplat Fulgy, fiul Clejanilor 😲
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
Decizie pentru șoferii cu permis categoria B. Regula se aplică în România și în Spațiul Schengen
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×