Marian Oprea a semnat a treia performanță a lumii la triplusalt în 2011 – 17,20 metri la Atena
Deschidere furtunoasă în triplusaltul mondial al sezonului de sală. După ce la începutul anului francezul Teddy Tamgho a sărit 17,46m, iar rusul Lyukman Adams a întins ruleta la 17,32m, Marian Oprea a aterizat duminică la 17,20m, rezultat cu care a câștigat Grand Prixul de la Atena. Performanța îl urcă pe poziția a treia în clasamentul mondial al sezonului, poate un semn premonitor pentru CE de la Paris (4-6 martie).
Izolat de toată lumea, și auto-exilat în cantonament în Grecia de aproape un an, „Struțul” întruchipează nebunia, ambiția, truda și valoarea. Sejurul în țară s-a întins doar pe trei zile, de Revelion, dar s-a întors parcă teleghidat la oaste. „Aici mă antrenez în cadrul Complexului Olimpic din Atena și pot spune că sunt puțin legat sentimental de această zonă după argintul de la Olimpiada din 2004”, explică piteșteanul pentru ProSport. Iar pasiunea pentru debuturile în forță nu l-a părăsit niciodată, deși necazurile l-au lovit la foc continuu. Mai ales înaintea sezoanelor indoor! „Mi-a spus că e sănătos, e în formă și asta e cel mai important”, ne confirmă și antrenoarea Doina Anton. Pași mărunți Oprea a deschis stagiunea baletului aerian cu o săritură de 17,20 m în weekend, la Atena, iar următoarele elemente artistice și le va etala pe 8 februarie la Lievin și pe 19 în cadrul Naționalelor României. Repertoriul pare plasat într-o zonă ciudată a anului, pentru că mai mereu, în această perioadă, ghinionul plutea în aer și cădea chiar pe capul lui. „De cinci ani nu am mai făcut sezon de sală, sunt și eu în rândul lumii acum, iarna. Adică pe culoar! Sau pe uliță!”, glumește Oprea cu calmul lui de neînchipuit. Dacă demarajul s-a realizat în trombă, iar accelerarea se face cu „pași mărunți” după cum invariabil afirmă „Struțul”, adevăratele apluze par a veni la Paris, în martie, în timpul Europenelor.
15,54 metri e rezultatul cu care s-a câștigat proba de triplusalt sâmbătă, la București – Norbert Lenard (CSM Oradea)
17,81 metri reprezintă recordul României la triplusalt – Marian Oprea (5 iulie 2005, Lausanne)
18,29 metri e recordul mondial la triplusalt deținut de britanicul Jonathan Edwards (foto, Göteborg, 1995). În prezent, Edwards e comentator sportiv pentru BBC și face parte din Comitetul de organizare pentru JO 2012
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER