Ruxandra Dragomir participă la Maratonul București

Ruxandra Dragomir participă la Maratonul București
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Tenis, Ruxandra Dragomir, va
participa, duminică, la proba de ștafetă a Maratonului București,
se arată într-un comunicat remis, vineri, agenției MEDIAFAX.

Pentru proba de ștafetă, Ruxandra Dragomir va face echipă cu
Atena Gică, Lili Neagu și Cătălina Cristea, iar președintele FRT a
declarat că principalul obiectiv al lor este promovarea
evenimentului de duminică. „Îmi doresc ca prezența mea la
acest maraton să reprezinte un sprijin pentru organizatori, iar
exemplul meu să fie urmat de cât mai multe persoane. Salut
inițiativa organizării acestui eveniment sportiv și îmi doresc ca
participarea să fie pe măsura importanței evenimentului.
Practicarea sportului este foarte importantă pentru toate
categoriile de vârstă, reprezentând o cale pentru menținerea
sănătății fizice și psihice, iar astfel de evenimente trebuie
susținute și încurajate. Maratonul este o probă complexă, pentru
care trebuie să te pregătești temeinic și pentru care, ca să o duci
la bun sfârșit, ai nevoie de perseverență, voință de fier și
ambiție, calități care și în viața de zi cu zi ne ajută să trecem
cu bine peste obstacolele întâlnite
„, a spus Dragomir.

La proba de ștafetă a Maratonului București, echipele sunt
formate din patru persoane, fiecare dintre cele patru concurente
urmând să alerge câte o tură de circuit, pe distanța de 10.548 de
metri.

Maratonul București va avea loc duminică și se va desfășura pe
traseul Piața Constituției – B-dul Unirii – Piața Constituției –
Piața Națiunilor Unite – Calea Victoriei – Strada Ion Câmpineanu –
Splaiul Independenței – Opera Română – Podul Eroilor – Strada
Știrbei Vodă – Strada Izvor – Calea 13 Septembrie – Piața
Constituției. Organizatorii maratonului au anunțat că accesul
rutier va fi interzis pe durata desfășurării evenimentului, între
orele 07.00 și 16.00.

În cadrul Maratonului București se vor disputa șase probe:
maraton (startul se va da la ora 09.30), semimaraton (09.30),
ștafetă (09.25), cursa scaunelor cu rotile (09.25), cursa populară
(09.25) și cursa copiilor (10.00).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS! A murit Minerva!  Astrologia românească este în doliu
BREAKING NEWS! A murit Minerva! Astrologia românească este în doliu
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu Lyon: ”Aiurea”
Mutarea la care nu se aștepta nimeni anunțată de Becali: ”Joacă, mă, acolo!” + A găsit vinovatul la meciul cu…
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Ce concurenţă! Portar de la Barcelona, pe lista lui Galatasaray, alături de Târnovanu. Turcii vor să dea lovitura
Ce concurenţă! Portar de la Barcelona, pe lista lui Galatasaray, alături de Târnovanu. Turcii vor să dea lovitura
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, la 50 de ani! S-a dezlănțuit în fața soțului ei, Tavi Clonda
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, la 50 de ani! S-a dezlănțuit în fața soțului ei, Tavi Clonda
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
Actuala soţie a lui Dan Şucu o face praf pe Camelia Şucu: Ea e un fel de Irinel Columbeanu!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
Doi influenceri au comparat prețurile unui supermarket din România cu cele din Bulgaria.
Doi influenceri au comparat prețurile unui supermarket din România cu cele din Bulgaria. "Asta spuneau mulți români"
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
Se întoarce iarna în București! Pe ce dată exactă se schimbă vremea, potrivit meteorologilor Accuweather
Se întoarce iarna în București! Pe ce dată exactă se schimbă vremea, potrivit meteorologilor Accuweather
Fericire totală pentru Elena Udrea. A primit cea mai minunată veste în închisoare. Alexandrov i-a confirmat
Fericire totală pentru Elena Udrea. A primit cea mai minunată veste în închisoare. Alexandrov i-a confirmat
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Se dă ora. Dormim cu o oră mai puțin. Expunerea la lumină naturală, secretul adaptării mai ușoare
Se dă ora. Dormim cu o oră mai puțin. Expunerea la lumină naturală, secretul adaptării mai ușoare
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
După ce au renunțat la corporație pentru propria afacere culinară, Letiția și Alexandra își continuă visul la Chefi la cuțite
×