Aseară, în penultima zi a Europenelor de atletism de pe Stadionul Olimpic din Berlin, ștafeta feminină de 4×400 m a României a încheiat pe locul 7 din opt finaliste una dintre cele mai spectaculoase probe din „Ovalul magic”.
În componența Andrea Miklos, Cristina Bălan, Sanda Belgyan și Bianca Răzor, România a înregistrat timpul de 3:32,15, sub cea mai bună performanță personală din 2018, obținută în semfinale, 3:31,95. Proba a fost câștigată de Polonia, cu 3:26,59, urmată de Franța, cu 3:27,17, bronzul revenindu-i cvartetului din Marea Britanie, 3:27,40.
România nu a obținut vreo medalie la acest Campionat European. Cea mai bună clasare i-a aparținut Andreei Panțuroiu, loc 4 la triplusalt. Întrecerile de pe stadionul care a găzduit și Mondialul din 2009 continuă azi, în ultima zi a competiției transmisă live de canalele Eurosport.
Clasament pe medalii înaintea ultimei zile de concurs
1. Polonia 6-3-0 9
2. Germania 5-7-5 17
3. Marea Britanie 4-4-5 13
4. Franța 3-2-2 7
5. Grecia 3-2-0 5
6. Norvegia 3-1-0 4
7. Ucraina 2-3-2 7
8. Spania 2-2-4 8
9. Belgia 2-2-1 5
10. Belarus 1-1-3 5
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER