Dublă McLaren în China:** 1. Button, 2. Hamilton!

Dublă McLaren în China:** 1. Button, 2. Hamilton!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Superbă cursă pentru McLaren. Pe Button strategia perfectă a
pneurilor l-a trimis în frunte, iar Hamilton a urcat fantastic de-a
lungul cursei. Adăugând monopostul care s-a dovedit puternic la
antrenamente, iată ingredientele unei duble pentru britanici.
Rosberg a profitat și el de strategia pneurilor, doar două opriri
și podiumul pentru el, „umilindu-l” practic din nou pe coechipierul
Schumacher, abia al zecelea cu un amărât de punct.

După ce a furat startul, Alonso trebuie să fie mulțumit că a
„scăpat” cu poziția a patra. La fel cum Kubica nu poate fi decât
mulțumit pe cinci cu Renault, chiar dacă în mod normal putea și
merita mai mult. Vettel și Webber – din nou dezamăgire, pentru că
altfel nu pot fi locurile 6 și 8 după calificări perfecte. Startul
dezastruos și strategia neinspirată au dus aici. În puncte au mai
intrat Petrov și Massa. Rusul e probabil extrem de mulțumit, mai
ales după ce l-a depășit în ultimele tururi chiar pe Schumacher, la
polul opus față de brazilian, care a prins la limită două puncte,
după ce a trecut tot de Schumi.

Clasament
cursă:

1. Button, 2. Hamilton, 3. Rosberg, 4. Alonso, 5. Kubica, 6.
Vettel, 7. Petrov, 8. Webber, 9. Massa, 10. Schumacher, 11. Sutil,
12. Barrichello, 13. Alguersuari, 14. Kovalainen, 15. Hulkenberg,
16. Senna, 17. Chandokh

Clasament general
piloti:
Button a trecut în frunte, urmat de
Rosberg, Alonso a coborât pe trei!

1. Button 60, 2. Rosberg 50, 3. Alonso 49, 4. Hamilton 49, 5.
Vettel 45, 6. Massa 41, 7. Kubica 40, 8. Webber 28, 9. Schumacher
10, 10. Sutil 10, 11. Liuzzi 8, 12. Petrov 6, 13. Barrichello 5,
14. Alguersuari 2, 15. Hulkenberg 1

Clasament
constructori:
McLaren conduce acum și aici,
Ferrari pe doi, Red Bull abia pe trei!

1. McLaren 109, 2. Ferrari 90, 3. Red Bull 73, 4. Mercedes 60,
5. Renault 46, 6. Force India 18, 7. Williams 6, 8. Toro Rosso
2

COMENTARIUL LIVE AL CURSEI

FINAL
Dublă McLaren, dar contrar așteptărilor, cu Button în frunte, urmat
de Hamilton care a făcut o cursă excelentă însă

TURUL 56/56 – Ploaia pune cele mai mari
probleme în ultimul tur, iar Schumacher e depășit și de Massa!

TURUL 55/56 – Petrov are o viteză în plus,
profită de o ezitare a lui Webber și ajunge până pe locul al
șaptelea!

TURUL 52/56 – „Reality check” pentru
Schumacher: germanul e depășit de rusul Petrov!

TURUL 48/56 – Alguersuari are
probleme, a intrat a șasea oară la boxe, în schimb în locul lui
intră în puncte Felipe Massa pe 10, pentru Ferrari.

TURUL 47/56 – Alonso se
apropie periculos de Rosberg. Va fi duelul finalului de cursă
probabil. Un loc pe podium pentru Alonso, care acum e pe patru, ar
fi senzțional după câte evenimente au fost în cursa din China, mai
ales pentru spaniol.

TURUL 40/56 – Ordinea cu care urmărim
finalul cursei: 1. Button, 2. Hamilton, 3. Rosberg, 4. Alonso, 5.
Kubica, 6. Vettel, 7. Webber, 8. Schumacher, 9. Alguersuari, 10.
Petrov, 11. Massa, 12. Barrichello, 13. Sutil, 14. Kovalainen, 15.
Hulkenberg, 16. Senna, 17. Chandokh

TURUL 38/56 – Încă o tură de
treceri pe la boxe pentru pneuri noi. Vom vedea în scurt timp dacă
ordinea în clasament a fost afectată.

TURUL 36/56 – Hamilton atacă
acum poziția a doua, a lui Rosberg! Greu de crezut că neamțul îi
poate rezista britanicului. Deocamdată i-a reușit, la limitiă, dar
i-a reușit.

TURUL 34/56 – Petrov comite o
eroare pe ploaie și le permite lui Alonso și Vettel să treacă în
fața lui pe 5, respectiv 6.

TURUL 30/56 – Cursă
fantastică pentru Hamilton, care trece și de Kubica și ajunge pe
poziția a treia! Alonso trece și el de Sutil și urcă până pe un
incredibil loc șase, dacă ținem cont că a intrat de patru ori pe la
boxe în această cursă. Dar safety-car-ul a anulat mult din
pierderile acestor intrări.

TURUL 28/56 – Toate
moniposturile serioase practic au trecut de Schumacher… Acesta a
ajuns pe locul al nouălea.

TURUL 26/56 – Hamilton trece
din nou de Schumacher. Ploaia însă e acum cu adevărat serioasă și
nimeni nu poate prezice ce se va întâmpla mai departe în cursă. E
abia jumătatea cursei și orice se poate schimba. Mia ales că
monoposturile sunt foarte apropiate după ce am avut din nou
safety-car pe circuit. Hamilton a trecut între timp și de Petrov,
așa că ordinea acum e Button, Rosberg, Kubica, Hamilton, Petrov,
Sutil, Schumacher, Alonso, Vettel, Barrichello, Massa.

TURUL 22/56 – După încă un
rând de trecere pe la boxe și intrarea safety-car-ului, clasamentul
e următorul: Button, Rosberg, Kubica, Petrov, Schumacher, Webber,
Hamilton, Vettel, Sutil, Alonso. Afară din Top 10, Massa pe 12.
Interesant cum Schumacher le-a luat din nou fața celor care l-au
depășit nu de mult. Altfel, Alonso este judecat din nou pentru un
incident, de data aceasta cu Massa, coechipierul său!, la intrarea
la boxe!

TURUL 21/56 – Practic toate
monoposturile trec acum la pneuri de ploaie, probabil ordinea în
clasament se va schimba din nou.

TURUL 20/56 – Button a trecut
incredibil de ușor în fața lui Rosberg! Reluările arată însă că
Button a recuperat distanța față de Rosberg după o scurtă ieșire în
decor a germanului. Acesta e și cu pneurile nepotrivite, a început
să plouă din nou, iar Rosberg e tot cu pneurile de uscat din
start!

TURUL 17/56 – Până la urmă Schumacher a cedat,
dar nu fără o luptă excelentă. Ținând cont de ce diferență pare
între monoposturi, Schumacher a rezistat mai mult decât onorabil!
Hamilton e acum pe cinci, urmat de Schumacher și Vettel. Pilotul
Red Bull trece și el de Schumacher imediat.

TURUL 16/56 – Schumacher rezistă eroic.
E un adevărat miracol ce face. Interesant că se anunță și ploaie
din nou în câteva minute!

TURUL 15/56 – Hamilton îl atacă pe Schumacher
pentru locul al cincilea! Germanul nu pare a avea nicio șansă la
cum se comportă monoposturile, dar deocamdată a rezistat.

TURUL 12/56 – Aveți în fotografie exact
momentul startului furat de Alonso. Între timp, Vettel și Hamilton
duc o frumoasă cursă de recuperare. Hamilton e ceva mai „șmecher”
până acum, a ajuns până pe șapte, în timp ce Vettel tocmai a trecut
pe opt.

TURUL 8/56 – Nimeni nu poate să știe cât de
relevante sunt pozițiile în clasament acum, dar Rosberg conduce
cursa – pare că a făcut cea mai bună alegere la pneuri și nu le-a
schimbat deloc până acum, spre deosebire de „favoriți” care au
trecut de câte două ori pe la boxe! Rosberg e urmat de Button,
Kubica și Petrov! Schumacher e pe șapte, Vettel pe 9, Webber pe 10,
Hamilton pe 11, Massa pe 13, Alonso pe 15,

TURUL 7/56 – Cel mai frumos moment de
comeptiție, până acum la boxe: Hamilton îl depășește pe Vettel
chiar la intrare, cei doi schimbă pneurile în paralel, pilotul Red
Bull termină ceva mai repede și se răzbună pe Hamilton, cu care
merge roată la roată până la ieșirea de la boxe!
SUPERB!

TURUL 6/56 – Haos total. Monoposturile trec din
nou pe la boxe, renunță la pneurile intermediare, deci la
bănuielile de ploaie, trec din nou la cele de uscat!

TURUL 5/56 – Alonso a FURAT startul, confirmă oficialii
cursei! Penalizarea: trecerea pe la boxe!

TURUL 4/56 – Safety-car-ul a ieșit de pe circuit, o ordine
ciudată a monoposturilor, după trecerea pe la boxe. Rosberg,
Button, Kubica și Alonso în frunte.

TURUL 2/56
Startul incredibil al lui Alonso e bănuit de a fi FURAT! Button a
anunțat acest lucru prin stație, dar reluarea încă nu a
apărut.
Reluările arată a plecare la limită, dar
puțin înaintea semaforului. Incidentul e analizat acum, inclusiv
omul de la start a remarcat startul prea bun ca să fie adevărat al
lui Alonso. Monoposturile au trecut pe la boxe dejapentru schimb la
pneuri de ploaie!

START – Start incredibil de bun pentru Fernando Alonso,
care trece în frunte înainte de primul viraj! Pilotul Ferrari a
fost urmat de Mark Webber, Vettel căzând până pe locul al
treilea!
A fost și un incident
serios, safety-car-ul e pe circuit!

10:03 –
Turul de încălzire s-a terminat, monoposturile se aliniază pentru
START!

9:57 – Dacă ploaia va fi semnificativă, vor fi
favorizați cei care și-au setat monoposturile pentru o forță de
apăsare mai mare. Se pare că ar fi printre ei Webber de la Red
Bull, Buemi de la Toro Rosso și ambele Ferrari.

9:56 – Și FIA a anunțat oficial o „schimbare în
condițiile climatice”

9:49 – Interesantă declarația de după
calificări a lui Vettel. Neamțul a mărturisit că a „furat” după
antrenamentele libere câteva din setările monopostului
coechipierului Webber, care mergea mai bine. Iar aceste setări i-ar
fi folosit exact pentru a obține pole-position, în fața lui
Webber.

9:43 – A doua mare problemă a echipelor este
cum să plece acasă după cursă din China. Cum spațiul aerian
european este practic închis și mii de alți oameni obișnuiți care
caută soluții de călătorie, sutele de angajați din F1 – ca să nu
mai spunem de echipament – ar putea rămâne blocați.

9:40 – Cea mai interesantă știre a dimineții
din China este cea a probabilei ploi în timpul cursei. „Se pare că
va ploua ceva mai târziu în cursă, dar nu ca în Malaysia”, a spus
Button în urmă cu un sfert de oră. Deja primele picături ar fi
apărut, însă nu îndeajuns încât monoposturile să pună pneurile
intermediare

Red Bull este din nou marea favorită și la al patrulea Mare
Premiu de Formula 1 din 2010. În China, Red Bull are pentru a patra
oară consecutiv prima poziție pe
grila de start
. Acum este din nou rândul lui Sebastian Vettel
să fie în pole-position, așa cum s-a întâmplat și în primele două
etape, în cealaltă rundă fiind primul la start coechipierul său,
Mark Webber. Australianul pleacă acum al doilea, sporind șansele
celor de la Red Bull într-un start bun și o cursă fără
probleme.

Cea mai mare amenințare vine de pe locul al treilea, de la
Ferrari-ul lui Fernando Alonso. Nico Rosberg este din nou în fața
coechipierului Michael Schumacher, ba chiar pe un excelent loc
patru la start, față de doar al nouălea Schum. McLaren, echipa care
a mers cel mai bine în antrenamente, a dezamăgit în calificări,
Button și Hamilton venind doar pe 5 și 6 la start. Felipe Massa a
recunoscut că a făcut o greșeală în turul rapid ieri și s-a
mulțumit cu locul al șaptelea la start, urmat de Robert Kubica
(Renault). În fine, ultimul în Top 10 este Adrian Sutil, de la
Force India.

Pentru Vettel, celalalte două starturi din pole-position însă au
însemnat tot atâtea probleme: victoria i-a fost „furată” de
probleme tehnice. Paradoxal, s-a impus fix când n-a plecat primul,
ci al doilea. Evident însă
Vettel este omul momentului
în monopostul momentului și are
cele mai mari șanse la victorie.

PREZENTAREA VIDEO A CIRCUITULUI DE LA SHANGHAI, OFERITĂ‚
DE ALLIANZ.
Interesantă, dar în limba engleză:

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi obligați
UE a dat ordin. Devine interzis inclusiv în România din ianuarie 2025. Cetățenii vor fi obligați
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×