BMW își prezintă azi cel mai nou model din portofoliu. Este vorba despre cea de-a șasea generație Seria 7, limuzina cu care constructorul bavarez concurează într-o piață dură. Până să avem informații clare despre noul model, informații căpătate de pe urma testării mașinii, am avut prilejul de a participa la o „vizionare”, ocazie cu care am atins, mirosit, butonat și simțit mașina. Sunt foarte multe lucruri de spus despre una dintre cele mai așteptate mașini ale anului, model pe care l-am văzut în zeci de ipostaze în ultimele luni, dar de fiecare dată acoperit de camuflaj.
Este o mașină în care nivelul important de confort promis este întrecut în procesul de a impresiona șoferul doar de cantitatea mare de tehnologie pe care inginerii nemți par să o fi introdus în mașină. Avem, așadar, de-a face cu un vehicul inteligent așa cum nu există multe mașini în 2015, iar unele briz-briz-uri sunt de-a dreptul inovative și, dacă vor fi primite cum trebuie de către clienți, pot fi trecute de către BMW pe lista lungă cu inovații pe care bavarezii le-au adus industriei.
Controlul opțiunilor mașinii se poate face doar prin simple gesturi ale mâinii
Să vorbim mai întâi despre tehnologii. Sigur, nu despre toate căci ar fi imposibil. Dar ce sare în ochi în primul rând este felul în care se poate controla prin gesturi o serie de opțiuni prezentate pe uriașul ecran central – diagonala de 12,3 inch – cu ecran tactil pe care clienții și-l pot instala. Astfel, volumul sistemului audio Bowers & Wilkins Diamond poate fi controlat doar prin gesturi: rotirea degetului index în sensul acelor de ceasornic mărește volumul, iar pentru micșorare se schimbă sensul rotației. La fel, în momentul în care șoferul primește un telefon, există posibilitatea să răspundă sau să respingă apelul doar prin simplele mișcări ale mâinii. Desigur, o inovație care ușurează viața șoferului și îi permite să fie mult mai atent la drum. Nemții mai spun că există și posibilitatea introducerii de gesturi proprii în memorie pentru varii funcții, ceea ce permite un nivel de personalizare al mașinii fără precedent. Viața mai ușoară este făcută și de faptul că acum pot fi încărcate telefoanele mobile în regim wireless, deci adio cabluri!
Bancheta din spate arată mai spectaculos ca niciodată. Cele două scaune sunt despărțite de o consolă centrală ticsită de gadgeturi. În prim-plan apare o tabletă de 7 inchi care poate fi detașată și cu care se poate controla cam tot ceea ce este de obicei la îndemâna pasagerului. Vorbim aici, desigur, despre funcțiile de infotainment și cele de confort. Iar pentru scaunele spate, nemții au pus pe noul Seria 7 o lungă serie de setări prin care se poate modifica poziția pentru aproape fiecare centimetru din suprafața șezutului, a poziției spatelui sau a tetierei.
Prima mașină de serie din lume care parchează singură. Șoferul controlează parcarea din cheie
Una dintre cele mai interesante tehnologii pe care nemții le-au introdus pe noul Seria 7 este Remote Control Parking. În limba română asta înseamnă că BMW Seria 7 este prima mașină de serie pe care șoferul o poate parca sau scoate dintr-o parcare fără să se urce la volan! Totul se face prin intermediul noii și spectaculoasei BMW Display Key, o nouă dimensiune dată de ingineri banalei chei. Trebuie precizat că această opțiune nu vă va ajuta să parcați mașina în locuri imposibile. Din contră, sistemul a fost gândit doar pentru a parca în locuri în care în mod normal ar fi dificilă ieșirea din mașină după parcare, motiv pentru care BMW precizează faptul că sistemul funcționează doar când mașina este poziționată central în fața locului de parcare. Și dacă vorbim despre chestii cu adevărat utile, nu putem neglija BMW Laserlight, adică faza lungă cu rază laser care generează o rază albă care „bate” la 600 de metri distanță.
Suspensie pneumatică pe ambele punți și 130 de kilograme în minus față de generația anterioară
Dacă vorbim despre confort trebuie să precizăm din start faptul că noul Seria 7 se laudă cu o greutate cu până la 130 de kilograme mai mică în comparație cu generația precedentă. Greutate de circa 1800 de kilograme a fost posibil de atins datorită folosirii plasticului ranforsat cu fibră de carbon (CFRP – carbon fibre reinforced plastic), tehnologie împrumutată de la modelele BMW i. Nu avem cum să neglijăm nici faptul că acum Seria 7 vine cu suspensia pneumatică pe ambele punți și cu un sistem care adaptează în permanență suspensia în funcție de suprafața pe care mașina rulează. Provocarea este ca pasagerii să nu simtă imperfecțiunile în momentul în care se schimbă calitatea drumului, motiv pentru care sistemul scanează în avans suprafața drumului și face modificările necesare pentru a face tranziția cât mai puțin perceptibilă.
Variantele în care vine noul BMW Seria 7
VEZI MAI MULTE POZE CU NOUL BMW SERIA 7 ÎN GALERIA FOTO
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER