REMEMBER | Patru ani de la accidentul de schi al lui Michael Schumacher în 20 de cadre. Accidentul, operațiile, concluziile poliției, lupta familiei, viața departe de ochii tatălui și recordul din 2017

REMEMBER | Patru ani de la accidentul de schi al lui Michael Schumacher în 20 de cadre. Accidentul, operațiile, concluziile poliției, lupta familiei, viața departe de ochii tatălui și recordul din 2017
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vineri, 29 decembrie, se împlinesc patru ani de la teribilul accident suferit de septuplul campion mondial al Formulei 1, Michael Schumacher, pe o pârtie de schi din Alpii francezi. Informațiile privind starea de sănătate a lui „Schumi” sunt foarte puține, cele mai multe – infirmări ale unor prognoze optimiste.

„Baronul Roșu”, retras din F1 de la Ferrari în 2006, revenit în perioada 2010-2012 în cadrul Mercedes, rămâne paralizat, ascuns de ochii lumii în reședința sa din Elveția, vegheat de familie. ProSport vă prezintă firul evenimentelor în ‘tabăra Schumacher’: de la filmul accidentului, până la recordul stabilit în 2017 și la evenimentele majore din viața familiei. O dramă a unui campion al cărui nume este sinonim cu cea mai categorică dominație din istoria F1, a pilotului cu cel mai stufos palmares în Marele Circ, a unui om atras ca un magnet de sport dincolo de meserie – fie că a fost vorba de karting, motociclism, parașutism sau schi. #keepfightingmichael

  • 29 decembrie 2013

Michael Schumacher s-a lovit grav la cap în timp ce schia în stațiunea Meribel din Alpii francezi. Germanul purta cască de protecție, cu cameră video montată în plus și s-a lovit cu capul de piatră puțin în afara pistei marcate. Casca s-a rupt în două din cauza impactului. Viața pilotului german a fost pusă în pericol, chiar dacă în momentul în care medicii au ajuns la el, Schumacher era conștient – foarte agitat. A fost transportat de urgență la Grenoble University Hospital Center.

  • 30 decembrie 2013

Michael Schumacher a fost operat de două ori pe creier, pentru a înlătura cheagurile de sânge, iar medicii au luat decizia de a-i proteja creierul printr-o comă indusă.

  • 31 decembrie 2013

Media a raportat faptul că un jurnalist deghizat în preot a încercat să intre în rezerva lui Michael Schumacher, pentru a obține fotografii în exclusivitate. Jurnalistul a fost descoperit și escortat în afara perimetrului înainte de a pătrunde în camera campionului de F1.

  • 3 ianurie 2014

În timp ce fanii au transformat curtea spitalului în loc de pelerinaj și rugăciune, grupul media german Hubert Burda Media a intrat în posesia unor fotografii cu soția lui Michael Schumacher, Corinna, în incinta spitalului, în ziua în care soțul ei a împlinit 45 de ani. Aproape două săptămâni mai târziu, familia Schumacher a obținut în instanță interzicerea publicării acelor fotografii. Avocații familiei Schumacher au intentat procese în luna ianuarie și unor pulicații din Cologne, Hamburg și Frankfurt.

  • 8 ianuarie 2014

În urma cercetărilor, poliția franceză a anunțat că s-a stabilit faptul că „Michael Schumacher se afla la trei până la șase metri în afara pistei, dar viteza nu a fost un factor în momentul accidentului„. Au fost analizate două minute de filmare înregistrate de camera montată pe casca lui Michael Schumacher. Germanul ar fi lovit o piatră îngropată în zăpadă, fiind proiectat în aer trei metri, iar la aterizare s-ar fi lovit cu capul de o zonă cu multe pietre.

  • 16 iunie 2014

Managerul lui Michael Schumacher, Sabine Khem, a anunțat pe 16 iunie faptul că Michael Schumacher a fost scos din coma artificială și a părăsit spitalul din Grenoble. Schumacher a fost mutat la spitalul universitar din Canton of Vaud, din Lausanne.

  • 6 august 2014

Un membru al echipajului de pe elicopterul care l-a transportat la spital pe Michael Schumacher, arestat de poliție sub acuzația că ar fi încercat să vândă dosarul medical al septuplului campion mondial, și-a pus capăt zilelor în închisoare. Gardienii l-au găsit spânzurat pe bărbat.

  • 27 august 2014

Prima apariție publică a Corinnei Schumacher, la opt luni de la accidentul soțului său. Pasionată și practicantă de echitație, Corinna a fost ambasadoarea World Equestrian Games, în Caen. Soția lui Schumacher a declarat că starea lui Michael se îmbunătățește, lent.

  • 9 septembrie 2014

Michael Schumacher a părăsit spitalul din Lausanne și a fost transportat la reședința sa de pe lacul Geneva, transformată de urgență, cu zece milioane de lire sterline, într-un super-buncăr cu dotări medicale la cele mai înalte standarde.

  • 13 noiembrie 2014

Site-ul oficial dedicat lui Michael Schumacher a fost redeschis, cu ocazia aniversării a 20 de ani de la primul titlu câștigat în Formula 1 de asul din Kerpen. A fost lansat oficial și hashtag-ul „keepfightingmichael” (n.r. – continuă lupta Michael)

  • 2015

Mick Schumacher, fiul lui Michael Schumacher și-a făcut debutul în Formula 4. A terminat pe locul 10 în clasamentul mondial, cu o victorie de etapă în cont.

  • 9 mai 2015

Presa mondială a relatat faptul că soția lui Michael Schumacher a vândut avionul privat în valoare de 25 de milioane de lire sterline, precum și reședința de vacanță – pentru că Michael nu le va mai folosi niciodată.

  • 17 mai 2016

Bonhams Auctions a vândut pentru 1,2 milioane de dolari monopostul Benetton-Ford cu care Schumacher a obținut primul podium al carierei în Formula 1 – la Grand Prix-ul Mexicului, în 1992.

  • 20 decembrie 2016

Presa britanică, cu The Sun în frunte, a anunțat că o sursă anonimă – cel mai probabil un prieten al lui Michael Schumacher, încearcă să vândă o primă fotografie cu pilotul german, zăcând în pat, pentru suma fabuloasă de 1,7 milioane de dolari. Fotografiile nu au ajuns la tipar iar familia a transmis, prin intermediul purtătoarei de cuvânf, că „starea de sănătate a lui Michael Schumacher nu este de interes public”.

  • 24 decembrie 2016

Pe 24 decembrie 2016, Mick Schumacher a anunțat că va concura în 2017 în Formula 3. A terminat sezonul pe locul 12 la general, cu un podium din 30 de starturi, pilotând pentru Prema Powerteam.

  • 5 mai 2017

Un tribunal din Hamburg a decis ca publicația care a relatat că „Michael Schumacher ar putea merge din nou cu ajutorul terapiei” să plătească daune în valoare de 5000 de dolari familiei Schumacher. Pilotul german rămâne paralizat și cu șanse infime de recuperare, mai ales în condițiile în care germanul a și slăbit foarte mult – până la aproximativ 45 kg.

  • 26 august 2017

Lewis Hamilton a egalat recordul de pole-position-uri deținut în F1 de Michael Schumacher, în Belgia (68), record pe care ulterior l-a dus la 72.

  • 27 august 2017

Mick Schumacher, fiul celui mai titrat pilot din istoria Formulei 1, i-a adus un tribut emoționant lui Schumi, pe circuitul de la Spa Francorchamps. A parcurs un tur de circuit, duminică, înainte de startul celei de-a 12-a etape a sezonului 2017 din Marele Circ,  la volanul monopostului Benetton pe care îl pilota tatăl său în 1994 și cu care câștiga primul titlu mondial. Mick a purtat o cască pictată în mod special – jumătate păstrând modelul pe care îl arborează în mod uzual tânărul pilot de 18 ani în competițiile suport de monoposturi și jumătate imitând desenul de pe casca cu șapte stele a tatălui său.

  • 3 noiembrie 2017

Gina Schumacher, fiica de 20 de ani a lui Michael Schumacher a participat alături de mama sa la un concurs din Franța de rodeo.

  • 16 noiembrie 2017

Monopostul Ferrari F2001, cu șasiul 211 în cockpit-ul căruia Michael Schumacher a obținut a cincea și ultima sa victorie pe circuitul stradal de la Monte Carlo, a fost vândut la New York, pentru suma-record de 7 milioane și jumătate de dolari. Mai exact, pentru 7,504,000 USD – ceea ce reprezintă cel mai mare preț obținut vreodată la vânzarea unei mașini de Formula 1 a erei moderne.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
S-a stins cea mai iubită actriță. A fost găsită moartă în propria casă
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×