Amaury Sport Organisation, organizatorul Raliului Dakar, a făcut public traseul ediției din 2017, iar startul se va da din Asuncion, capitala Paraguayului, în timp ce podiumul de finiș va fi amenajat în Buenos Aires, capitala Argentinei, informează Euronews.
Paraguayul devine a 29-a țară diferită care va găzdui startul celui mai cunoscut raliu din lume. Aceasta este cea de-a 9-a ediție din America de Sud a Dakarului și a doua în care nu se va merge în deșert. Vor fi probe speciale în Muntii Anzi, la altitudini mari, însă concurenții nu vor mai traversa Cordiliera Andină pentru a ajunge în Atacama, cel mai arid deșert din lume.
Participanții la Raliul Dakar vor începe o călătorie de 9.000 de kilometri din capitala Paraguayului, Asuncion, către capitala administrativă a Boliviei, La Paz. Ulterior, sutele de vehicule vor merge către sud, în Argentina, iar finalul va avea loc în Buenos Aires.
Vor fi șase zile în care concurenții vor evolua pe probe speciale la altitudini de peste 4.000 de metri. Undeva între 45% și 50% din lungimea totală a ediției va fi în zone total noi pentru Dakar. Pe lângă altitudinile mari, teste de anduranță pentru concurenți vor fi și nenumăratele treceri de la temperaturi negative la temperaturi de peste 35 de grade Celsius.
Etienne Lavigne, directorul Raliului Dakar, a declarat pentru Euronews: „Vom ajunge la altitudini mai mari în acest an, în La Paz. Vor fi 4 etape noi care vor surprinde competitorii în zone diferite geografic și pline de provocări, suprafețe variate și condiții meteorologice în schimbare. Sistemul cu vreme schimbătoare joacă un rol important în Dakar, întrucât poate modifica datele cursei de la o zi la alta”.
A 38-a ediție a Raliului Dakar va consta în 12 probe și va avea loc în perioada 2-14 ianuarie 2017.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER