Antrenorul campioanei României la baschet feminin MCM Târgoviște, Cătălin Tănase, a declarat marți că adversara din sferturile FIBA Eurocup, Dinamo Kursk, are slăbiciunile ei, care trebuie speculate pentru a avea șanse la calificarea mai departe.
„Le cunoaștem foarte bine pe rusoaice, am mai jucat două meciuri în acest sezon în faza grupelor și sunt convins că ne așteaptă alte două meciuri foarte grele. Nu avem accidentări în lot și avem norocul de a avea jucătoare cu mare experiență în meciurile cu miză, astfel încât nu se simte nicio mare încărcătură emoțională”, a declarat Tănase pentru Mediafax
Cele două formații s-au mai întâlnit în grupa preliminară H a Eurocup, pe care au încheiat-o cu același bilanț, patru victorii și două înfrângeri, pe primele două locuri, calificându-se în 16-imile de finală. În meciurile directe, victoriile au fost împărțite, 62-56 pentru MCM, la Târgoviște, și 82-70, pentru Dinamo, pe teren propriu.
Meciul tur din sferturile de finală ale FIBA Eurocup este programat miercuri, la Târgoviște, de la ora 18.00, iar returul o săptămână mai târziu, în Rusia.
Câștigătoarea din dubla manșă a sferturilor se va califica în semifinalele competiției. Obiectivul MCM Târgoviște în actuala ediție a FIBA Eurocup este câștigarea trofeului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER