Premierul Victor Ponta, aflat în SUA, s-a întâlnit, luni seara, și cu fostul jucător român de bachet în NBA, Ghiță Mureșan, împotriva căruia a jucat un meci în sala echipei Washington Wizards și din partea căruia a primit un tricou purtat de acesta în NBA, care i-a ajuns premierului până la genunchi
Ponta și-a amintit de altfel că, în perioada în care juca baschet ca junior la Steaua București, l-a mai avut adversar pe Ghiță, în două meciuri disputate la Mangalia și la Sibiu, la finele anilor ’80.
După meci, Ghiță Mureșan a aflat că în echipa cu care a jucat împotriva lui Ponta au fost și jurnaliști și l-a întrebat pe premier care sunt aceia, premierul răspunzându-i zâmbind: „Cei mici și răi, dar eu sunt obișnuit cu ei„.
La sfârșitul partidei, Ponta i-a făcut cadou lui Ghiță Mureșan o sacoșă cu produse bio, spunându-i că acestea nu se găsesc în SUA.
„D’astea sigur nu găsești în America, d’astea ți-e dor până vii acasă„, i-a spus Ponta lui Mureșan.
Și Ghiță Mureșan, cel mai înalt jucător care a evoluat vreodată în NBA, i-a oferit lui Ponta lui cadou, și anume un tricou cu numărul 77, cel pe care l-a purtat pe când evolua în NBA. Primul-ministru l-a îmbrăcat și, deși este o persoană înaltă, tricoul lui Ghiță i-a ajuns până la genunchi.
S-au făcut poze de grup și separat, chiar și unii dintre miniștri care-l însoțesc pe Victor Ponta în SUA ținând să aibă o amintire foto cu „Big Ghiță”, diferența de talie cea mai mare fiind cea dintre fostul baschetbalist și ministrul Cercetării, Remus Pricopie.
La despărțire, Ghiță Mureșan a anunțat că va veni în România anul viitor, în august, pentru a se implica, voluntar, în proiecte destinate copiilor care iubesc baschetul.
„Le fac ca să dau ceva înapoi de unde am plecat, la comunitatea de unde am plecat, în special Cluj și România„, a mai spus Ghiță Mureșan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER