Tablourile unui Ajun fericit pentru 101 de juniori care își dezvoltă detenta la fiecare curs. Foto: Dragoș Savu
În curtea Școlii Sfântul Andrei din Drumul Taberei se ridică o sală de sport căreia nu-i poți găsi niciun cusur. Te teleportezi într-o vreme în care Cupa Liceelor la baschet punea în mișcare tot Bucureștiul și îți culegi fălcile de pe jos după ce admiri parchetul care va păstra poate urmele de pași ale unor viitori „Big”, „Air” sau „Gilă”. Pentru că baschetul e sportul cu cei mai mulți practicanți în România și un sport care te ține mereu cu capul sus și te dezvoltă armonios, din ce în ce mai mulți părinți își aștern pe hârtie lista de priorități pentru țâncul lor. Engleza sau franceza, pianul sau baletul, călăria sau înotul sau tenisul sau baschetul îi fac pe domnul X și pe soția sa să se bucure de fiecare clipă, de fiecare zi. Pentru că trăiesc fiecare minut cu o frenezie specială atunci când sesizează bucuria din ochii copiilor lor.
Horosport la panou sub ochii lui Neti Sandu
Așa se întâmplă și la Școala Spike, una dintre cele aproape 50 de școli de baschet din București. E ultimul antrenament al anului, de fapt un All Star Game miniatural în care opt echipe de la patru categorii de vârstă vor pune capac unui an greu. Un 2014 în care unii și-au cizaelat tehnica, altora le-a crescut piciorul de părinții n-au mai știut pe unde să scoată cămașa, iar alții au prins chiar echipa națională. Se apropie de noi Andreea Căruțașu. „Sunt tare mândră de ei și e o provocare imensă să lucrezi cu copiii. Unii continuă, alții se lasă, munca ne este răslătită atunci când un elev ajunge la naționala mare”, spune fosta jucătoare de la Olimpia, Sportul și Rapid, cuprinzându-l cu privirea pe Andrei Georgescu, jucător în reprezentativa U17. El a devenit exemplul că se poate. Calcă apăsat și degajă energie și bun simț. Nici n-a început meciul său și transpiră abundant. E model pentru toți prichindeii cărora șortul le acoperă lejer și tibiile julite. Doi rotofei îmbujorați dau semne de uzură după un semestru de școală și unul de sport, iar un băiat lung ca o barză pare să dețină toate calitățile pentru un viitor pivot. Mai împliniți sau mai firavi, mai robuști sau mai atletici, mai tehnici sau mai stângaci, 101 copii dau din cap afirmativ atunci când Virgil le ține ultima „lecție” pe 2015. Unora le fug ochii spre plasele pline cu cadouri, alții îi sorb din priviri Maestrului fiecare cuvânt. De la două bătăi de inimă îi privește și Neti Sandu, invitata specială a cuplului Căruțașu, un alt motiv pentru cei mici să atingă stelele la sărbătoarea din Drumul Taberei.
Balet aerian în Drumul Taberei. Foto: Dragoș Savu
„La începutul antrenamentului, unii încep să plângă, alții preferă să stea lipiți de părinții lor”
„Nu există o regulă anume. Noi avem și copii mici, de la 5 ani, la 7 ani, dar și asta în funcție de dorințele părinților. Multora le e frică să vină cu copiii. La începutul antrenamentului, unii încep să plângă, alții preferă să stea lipiți de părinții lor”, ia prim planul Virgil Căruțașu. Câștigă mingea de angajament și continuă acțiunea explicațiilor pentru ProSport.„Dar încet-încet, ei se automotivează. După ce adulmecă totul de pe margine, vin pe teren. Bine, asta după ce au plâns 45 de minute. Sunt nenumărate povești emoționante care se țes în jurul debutului unui copil în sport”. Bine, bine, odată trecut obstacolul, cum se face orarul mogâldețelor cu ditamai bolovanul plesnit de parchet? „Cei mai mici au două antrenamente pe săptămână, de câte o oră și un sfert. Dar pentru a-i ține conectați, organizăm multe jocuri, avem coșuri mici, să știe de ce vin aici. Încercăm să-i învățăm atletism, pentru că la școală nu știm în ce măsură, joacă leapșa sau alte activități specifice. Dacă nu-i ții în priză, se plictisesc și nu mai sunt atrași”,
Învățăceii le-au pus gând rău jupânilor: Ghiță Balmuș (cu spatele, cămașă roșu cu negru), Andreea și Virgil Căruțașu Foto: Dragoș Savu
Ghiță magicianul și pasele Andreei
Virgil e ușor recognoscibil. Domină spațiul aerian de la cei 2,04 m ai săi și își lasă cele 110 kilograme pe ghetele Nike mov ce pontează pași de uriaș. Are 38 de ani și energia unui jucător în activitate ieșit din vestiarul junioratului. Dar să nu credeți că își cravașează vocal prichindeii. Are o voce șoptită, dar toate siluetele cu maiou Spike sunt numai ochi și urechi la indicațiile căpitanului de la Dinamo. Responsabilă cu vocalizele e Andreea, soția lui Virgil.
Iar când un elev calcă pe bec, se schimbă toate coordonatele. Andreea e genul de antrenor care pune presiune. Nu-i mulțumită nici dacă ai umple coșul de la jumătatea terenului și sare și dracul din cutie când își întinde coardele vocale. E stilul ei. Le lansează mereu provocări copiilor, îi dojenește părintește și îi ia în brațe. Mimează nemulțumirea doar pentru a-i stimula, iar Virgil bate cuba din vârful muntelui cu fiecare „gigant” în parte. Circ? Sezonul la circ se deschide abia când la joc intră Andreea. No looking pass-uri, mingi strecurate printre picioare și mogâldețe care din dorința de a se demarca și a de a primi sferoidul portocaliu fac un vârtej de nimeni n-ar rezista. Nu-i de mirare că și cel mai încruntat dintre părinții care se agață cu sufletul de fiecare mișcare a fiului schițează un zâmbet și discret și pleacă acasă cu un sentiment dătător de speranță. Îl ajută și unul dintre antrenori, Ghiță Balmuș.
Fost jucător la Steaua și actual conducător de joc la Dinamo, arădeanul trosnește de vitalitate și umor și declanșează furia ofensivă. Adevărat entertainer, Balmuș, revenit după o accidentare, știe și cu un sfert de glumă cum să oprească și cea mai puternică lacrimă a maioului-rochie al puștiului cu numărul 23. Când începe să mânuiască mingea cu o îndemânare de magician!? Pare că ar trece cu ea cu tot și printre picioarele lui Muggsy Bogues (1,60 m), celebrul american despre care specialiștii spuneau că nici cea mai rapidă pisică rapidă nu l-ar putea întrece la capitolul reacție.
„Există copii de foști sportivi cărora cum le arunci o minge în mână, o prind imediat! Nu se feresc de ea”
Baschetul la acest nivel încântă. E unicul sport care te ține cu capul sus pe toată perioada meciului, sportul preciziei, al ambiției, poate al talentului, dar cel mai bine explică Virgil: „Eu zic că talentul îl ai de la început, te naști cu el. Eu sunt de părere că prin muncă devii tu mai bun jucător, talentul îl moștenești, depinde de genă. Există copii de foști sportivi cărora cum le arunci o minge în mână, o prind imediat! Nu se feresc de ea. Alții își pun într-o ședință de antrenament toate picăturile lor de voință și energie și realizând constant aceleași mișcări, prin muncă, ajung la același nivel cu cei pe care talentul îi împinge ca un arc”, pune Căruțașu o îmbrățișare de urs pe cel mai înalt dintre pitici. Are mai puțin ca oricând timp de explicații pentru că maratonul meciurilor din Drumul Taberei îl țin în priză cum îi ridicau pulsul primele partide din copilărie cu ghetele rosprint de care era mândru nevoie mare. Acum niciun tată nu mai linge cu privirea vitrinele unui unic magazin chic cu ghete, așa cum în anii 90 celebrul market din fața Bisericii Sf. Vineri polariza toată atenția. Erai sau nu erai fan baschet, îți doreai să-ți maseze piciorul bucata magică din piele care-i propulsa spre tavan pe Jordan, pe Pippen, pe Drexler, pe Malone sau pe Charles Barkley. Toate ghetele erau personalizate. Și le visai chiar și după ce te spălai pe ochi.
Vremuri și vremuri. Acum, în cocheta sală a Școlii Sf. Andrei, bat stepul copii vioi și inventivi purtând pantofi de sport multicolori, turnați pe picior, făcuți parcă pentru pitici cu arcuri. Toți fug cu mingea în spatele lor și după ei fuge mingea care-i ispitește și când pun capul pe pernă. Uneori iese o babilonie ca în curtea școlii, deh, e ultimul meci al anului. Alteori, fiecare acțiune e pusă la punct după o partitură bine aleasă. Așa se desfășoară fiecare meci al ultimei ore a Școlii Spike, așa se încheie și ultimul antrenament al unui sportiv care vrea să returneze baschetului tot ceea ce baschetul i-a oferit lui. Vrea să formeze personalități puternice care să nu adopte în viață poziția ghiocelului în fața unor situații limită. Și mai vrea să le arate pașii ce trebuie urmați spre marea performanță unor viitori jucători de lot național. Și când se joacă baschet și de Ajun cu 101 prichindei, atunci înseamnă că ai de ce să-ți dai jos măcar pentru câteva zile ghetele mov. Ghetele Nike mov, puii rosprinturilor de altădată.
ProSport va continua și în 2015 reportajele la diferite „fabrici” în care se cresc campioni Foto: Dragoș Savu
Punga cu cadouri, mult mai grea ca mingea. O cană cu emblema Școlii de Baschet, piesa de rezistență din „coș” Foto: Dragoș Savu
1 la 1: Reporter ProSport (1,80 m / 80 kg) vs Virgil Căruțașu (2,04 m / 110 kg)
„Nu mai constituie vreo problemă achiziționarea pantofilor sport. Eu am început cu rosprint sau cu adidas dacă ieșeam prin Ungaria. Acum, părinții își răsfață copiii cu cele mai bune ghete, cele mai scumpe. Important e să fie cât mai ușoare, să nu care după ei o greutate în plus”, recuperează Virgil. Și pentru că degeaba ai ghete dacă n-ai și minge, îl rugăm pe interlocutor să ne dribleze.
„Mingile pentru copiii mici sunt din burete, mai ales când lucrăm pasele. Tot timpul sunt pregătiți în poziție de prindere a mingii măsura 3 – pentru cei de 6 ani. E recomandat ca mogâldețele să învețe să dribleze cu mingea de plastic. Apoi, cu trecerea timpului, se trece la măsura 5 și la măsura 7, pe care o folosești până la seniori”.
Plăcerea pentru mingea de baschet vine din interior, iar hobby‑ul trebuie cultivat peste tot. „Copiii pasionați de baschet trebuie să facă sport aici, în sală, apoi, în timpul verii, să bată mingea non-stop și în sală, dar să iasă și să pună în practică, singuri în parc sau în curte, după posibilități. În Serbia, majoritatea copiilor aveau rucsacul în spate și exersau în drum spre antrenament trecând mingea printre picioare”. Pentru că nu i-am pus capac la faza precedentă, mai încercăm mai târziu. Inițiem de data asta un atac bine construit și atacăm pe o extremă delicată.
Centrată pe talent sau pe calități? Ce-i ajută pe copii? „În ziua de azi, talentul nu se manifestă din prima chiar în sportul la care te-au dus părinții. Unii au talent la fotbal, alții la handbal sau baschet. Rolul nostru, al antrenorilor, e să-i mutăm spre alte sporturi dacă au înclinație. Eu și soția mea, Andreea, îi îndrumăm și spre alte zone, dacă sesizăm o aplecare spre un alt sport”.
Marșăm tot pe extremă pentru a-l surprinde pe Virgil. Dar pare de netrecut tipul de 2,04 m. „Eu zic că talentul îl ai de la început, te naști cu el. Eu sunt de părere că prin muncă devii tu mai bun jucător, talentul îl moștenești, depinde de genă. Există copii de foști sportivi cărora cum le arunci o minge în mână, o prind imediat! Nu se feresc de ea. Alții își pun într-o ședință de antrenament toate picăturile lor de voință și energie și realizând constant aceleași mișcări, prin muncă, ajung la același nivel cu cei pe care talentul îi împinge ca un arc”.
Grupa mică, mingea mare, șiretul buclucaș. Foto: Dragoș Savu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER