După ce au fost studiate toate dosarele transmise la sediul FIBA, forul european de specialitate a dat anunțul oficial potrivit căruia cinci țări și-au depus candidatura pentru organizarea meciurilor de la Eurobasket 2017.
Conform anunțului FIBA, pe lista celor care și-au exprimat intenția de a organiza turneul final din 2017 se află România, Turcia, Polonia, Finlanda și Israel. Astfel, România a devenit candidată oficial la organizarea meciurilor dintr-o grupă a Eurobasket 2017, decizia finală urmând să fie anunțată în urma ședinței Board-ului FIBA din 12 decembrie 2015. Sedință la care vor fi analizate atât dosarele depuse de federațiile naționale de baschet din România, Turcia, Israel, Polonia și Finlanda, cât și rapoartele realizate de specialiștii FIBA în urma inspecțiilor din cele cinci țări, care vor fi programate în cursul acestei luni. „Este un lucru extraordinar că FIBA ne-a aceptat oficial candidatura, în premieră, a unei grupe a Campionatului European de baschet masculin – Eurobasket 2017. Este o mare provocare atât pentru baschetul românesc, dar și pentru România. Concurăm cu alte patru țări de tradiție în baschetul continental, dar suntem optimiști și sperăm să aducem Eurobasket 2017 în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Așteptăm cu nerăbdare atât inspecția FIBA, cât și sedința Board-ului forului european din data de 12 decembrie”, a declarat Horia Paun, președintele FRB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER