Fairplayul, o atitudine sportivă și morală pe cale de dispariție la noi, a ieșit la rampă miercuri seara în sala din Târgoviște. Avantajul obținut de MCM cu Dinamo Kursk (75-57) în turul sferturilor din Eurocup ar putea fi decisiv pentru pătrunderea în semifinale. Dar există și probabilitatea, extrem de redusă, ca ecartul să fie surmontat de rusoaice în returul de pe 24 februarie. În nefericitul caz, se va naște probabil o întreagă tevatură în jurul fazei petrecute în ultimele secunde ale confruntării, secvență care a conturat caracterul americancei Tina Thompson. O trăsătură rar întâlnită în sportul românesc, trecutul apropiat consemnând doar refuzul fotbalistului rapidist Costin Lazăr de a beneficia de un penalty inexistent într-un meci din campionatul trecut.
Lumea uimită
Ce s-a întâmplat mai exact la Târgoviște? Derulăm pe repede înapoi. Tabela afișează 75-57, mai sunt cinci secunde, mingea e în posesia fostei jucătoare din WNBA, iar publicul așteaptă cireașa de pe tort. Deși, în baschet, în acest interval, se pot muta și munții, Tina bate mingea ca în curtea școlii, spre uimirea tehnicianului Cătălin Tănase, care gesticulează larg. Pentru că antrenorul are pe retină finalul întâlnirii din sferturi, cu Gran Canaria, când, într-o fază trasă la indigo, în aceeași perioadă a jocului, israelianca Doron țintise un coș de trei puncte! Având mentalitatea de peste Ocean, Tina a confiscat mingea și nimeni nu i-a mai reproșat nimic. La final, a explicat raționamentul care a stat la baza opțiunii sale: „Așa făceam în WNBA, din respect pentru adversar, când avantajul era foarte mare. Țineam mingea și nu mai aruncam la coș”. În retur nu va mai fi, probabil, cazul de acte de fairplay.(IONUȚ MARIN)
Dacă se vor califica în semifinale, autoritățile locale vor monta în sala din Târgoviște schele metalice cu aproximativ 200 de locuri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER