Antrenorul pugilistului Lucian Bute, Stephan Larouche, a declarat că l-a pregătit pe boxerul român ca pentru meciul carierei sale, înaintea întâlnirii cu americanul Jesse Brinkley, pentru titlul mondial, informează site-ul rds.ca.
„Încă o dată, cantonamentul din Florida s-a dovedit a fi benefic pentru pregătirea lui Lucian Bute și am pregătit până la cel mai mic detaliu acest pas crucial pentru român. Nu avem voie să-l subestimăm pe Jesse Brinkley. S-au văzut foarte multe cazuri în care pugilistul mai valoros a fost învins de oponentul său mai slab cotat. Am pregătit acest meci ca și cum ar fi cel mai important al carierei lui Bute, pentru că românul este foarte aproape de a ajunge în rândul pugiliștilor care au parte de cele mai puternice meciuri. Acest lucru se va întâmpla în urma unei victorii în fața lui Jesse Brinkley”, a spus Larouche.
Tehnicianul a adăugat că Lucian Bute este pregătit să învingă și prin KO, însă a precizat că nu acesta va fi principalul său obiectiv în meciul cu Brinkley. „Chiar dacă nu este un boxer faimos, Brinkley are calitățile sale, iar printre cele mai importante se numără curajul său și pregătirea fizică foarte bună. Chiar dacă Lucian a câștigat ultimele trei meciuri prin KO, nu acesta va fi principalul nostru obiectiv în acest meci”, a precizat Larouche.
Lucian Bute își va apăra pentru a șasea oară titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Montreal, într-un meci împotriva americanului Jesse Brinkley.
În aceeași gală, fostul campion al semigreilor (WBC), Adrian Diaconu, va boxa cu americanul de origine palestiniană Omar Sheika, iar Ion Ionuț – Jo Jo Dan va urca în ring împotriva argentinianului Andre Pablo Villafane.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER