Situație incredibilă la CN de box: Andreiana are aurul, dar campion e Cioacă

Situație incredibilă la CN de box: Andreiana are aurul, dar campion e Cioacă
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM Reșița a început cu două victorii gala finală a Naționalelor de box. În fața propriilor suporteri, pugiliștii clubului gazdă au încins din start atmosfera.

La semimuscă (49 kg), Ovidiu Berceanu a fost mai oportunist decât constănțeanul Enver Amis. Nici acesta nu s-a lăsat însă mai prejos, dând o doză de neprevăzut meciului până la gongul final. Berceanu a fost văzut învingător de toți cei trei arbitri judecători.

La muscă (52 kg), Andrei Dragomir (Reșița) și Nicolae Ștefan (Steaua) au început cu lovituri tari, în stilul „care pe care”. Cel care a rezitat mai bine a fost Dragomir, care s-a impus prin KO Tehnic.

Meci spectaculos și așteptat la pană (56 kg). Răzvan Andreiana (Dinamo) și Maike Cioacă (SCM Bacău) au oferit un box de calitate, așa cum era de așteptat, dată fiind rivalitatea dintre ei, precum și valoarea lor. Deși Andreiana a părut că a terminat cu un mic avans cele trei reprize, arbitrul din ring i-a ridicat la final mâna lui Cioacă. Antrenorul Napoleon Gheorghe (Dinamo) a contestat verbal, iar după o discuție la masa juriului s-a decis ca învingător să fie declarat, formal, Andreiana. „Noul regulament AIBA nu mai permite întoarcerea deciziilor. Antrenorii s-au înțeles între ei, dar pe hârtie și în statistici campion este Cioacă”, a declarat unul dintre federali. Paradoxal: Andreiana pleacă de la Reșița cu medalia de aur, dar campion e Cioacă. „A fost o partidă foarte echilibrată, putea fi dat oricare învingător. Ținând cont că eu am opt în finale, nu mă cramponez de acest verdict”, a declarat la final antrenorul băcăuan Relu Auraș.

La 64 de kilograme, Alexandru Cuciureanu l-a dominat pe Daniel Bădulescu și a câștigat pe merit titlul național. Cuciureanu, care face de fapt semiușoară (60 kg), este unul dintre sportivii de mare viitor. Bădulescu este primul campion de anul trecut care nu și-a apărat cu succes centura.

La 69 de kilograme, Orlando Chirvase a pus mâna pe trofeu, după un meci disputat cu colegul său de club, Irinel Olaru. Chirvase s-a impus la puncte, cu 2-1.

La 75 de kilograme, vicecampionul european Bogdan Juratoni a vrut să facă spectacol în meciul cu Georgian Popescu, un adversar care a urcat o categorie față de anul trecut. Doar prima repriză a stat sub semnul echilibrului și asta numai datorită lui Juratoni, care n-a forțat. În rest, dinamovistul a avut meciul sub control.

Finala de la 91 kg a creat o mare controversă. În repriza a doua, băcăuanului Marc i-a sărit umărul cu 20 de secunde înainte de gong. Meciul era trecut de jumătate și, ținând cont de noul regulament AIBA, învingătorul a fost decis în urma contabilizării punctajelor de până atunci. Chiar dacă repriza a doua a fost întreruptă, ea a fost judecată ca una normală. În aceste condiții, campion a fost declarat Marc, care l-a detronat pe campionul de anul trecut, Juratoni.

SCM Bacău pleacă de la CN cu cele mai multe titluri, șase. „Este inadmisibil ce s-a întâmplat aici, Bacăul a vrut să ia toate titlurile. Și noi muncim, nu doar ei„, a declarat antrenorul dinamovist, Napoleon Gheorghe. Anul trecut, Dinamo a cucerit patru titluri, anul acesta doar unul.

La Naționalele de box participă toată crema boxului românesc. Gazdele (oraganiator principal a fost Feri Vaștag) au acordat diplome de merit tuturor celor care se implică la vârf în boxul amator, începând cu Doroftei, Câtea, Auraș, Sima și terminând cu doi dintre oamenii care ajută boxul local, primarul comunei Fîrliug, Ioan Borduz, și omul de afaceri Costel Ciobanu.


Gala finală, sâmbătă

49 kg: Ovidiu Berceanu (CSM Reșița) b.p. 3-0 Enver Amis (Farul)

52 kg: Andrei Dragomir (CSM Reșița)  b. KO Tehnic Nicolae Ștefan (Steaua)

56 kg: Maike Cioacă (SCM Bacău) b.p. Răzvan Andreiana (Dinamo)

60 kg: Cătălin Gheorghe (CSM Ploiești) b.p. Cătălin Sandu (SCM Bacău)

64 kg: Alexandru Cuciureanu (SCM Bacău) b.p. Daniel Bădulescu (Dinamo)

69 kg: Orlando Chirvase (SCM Bacău)  b.p. 2-1 Irinel Olaru (SCM Bacău)

75 kg: Bogdan Juratoni (Dinamo) b.p. 3-0 Georgian Popescu (Petr.Pl/Mot.Arad)

81 kg: Cătălin Paraschiveanu (SCM Bacău) b.p. 2-1 Andrei Dărămuș (Unirea Alba Iulia)

91 kg: Adrian Marc (SCM Bacău) b.p. Cezar Juratoni (Dinamo)

+91 kg: Mihai Nistor (SCM Bacău) b. KO tehnic Marin Preda (Petrolul Ploiești)


Articol scris de: Florin Ștube

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Diversiune cu trupul neînsuflețit al lui Silviu Prigoană! Unde a fost depus, de fapt
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
Trabzonspor s-a săturat de Denis Drăguș și a făcut anunțul: „Dacă Șumudică îl vrea, să dea banii!”
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește ce a făcut înainte să-și dea ultima suflare
„Mă odihnesc” Ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană înainte să moară. Unul dintre prietenii cu care era la masă povestește…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Greşeala din 2003" făcută de Gigi Becali care l-a costat brandul Steaua! Fostul conducător de la CSA rupe tăcerea: "Au…
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Șocant: ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană! Ce a spus după ce a căzut cu capul pe masă: „Mă…”
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
Lapoviţă şi ninsoare în Bucureşti. Se va depune strat de zăpadă la noapte
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
BANCUL ZILEI. Un ardelean se uită la un tip ce face flotări, apoi începe să-și facă cruce: – D-apăi...
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul n-a vrut să-l opereze
Lanţul de erori care a dus la moartea tragică a lui Andrei. A fost consultat de şase medici, dar niciunul…
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Au fost creați ROBOȚII care pot ridica de 1.000 de ori greutatea lor
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Pensia umilitoare pe care o primeşte de statul român marele rival al lui Gigi Becali: Mi-am rupt picioarele, asta este
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Gabriela Lucuțar, detalii de ultimă oră despre înmormântarea lui Silviu Prigoană: 'Mi-a lăsat o listă de dorințe'
Unde a fost îngropată ELODIA. Dan Diaconescu aruncă bomba: La marginea…
Unde a fost îngropată ELODIA. Dan Diaconescu aruncă bomba: La marginea…
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Ce au descoperit legiștii la autopsia lui Prigoană! De ce a murit, de fapt
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Când se joacă derby-ul feroviar CFR Cluj - Rapid Bucureşti. Programul etapei a 17-a a Superligii
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Au voie TIR-urile să depășească pe drum european sau pe DN?
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers imediat la ei
Cum au reacționat copiii minori ai lui Silviu Prigoană când au aflat că tata a murit. Adriana Bahmuțeanu a mers…
×