Elena Udrea a dat asigurări că se va organiza o gală în România în care va lupta cel mai bun pugilist român din acest moment, Lucian Bute. Meciul se va disputa în vara anului viitor, fiind organizat în urma unui parteneriat semnat între Lucian Bute și Ministerul Turismului și Dezvoltării. Tot în cadrul înțelegerii, campionul mondial la IBF va promova imaginea României în străinătate.
În trecut, s-a mai vorbit despre organizarea unei gale de box în România, pentru Lucian Bute, însă planurile au fost amânate din cauze financiare, informație confirmată și de ministrul Turismului, Elena Udrea: „Nu am avut bani atunci, de aceea nu s-a mai organizat meciul. Însă gala din vara viitoare va fi organizată din bani europeni.”
Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Elena Udrea și Lucian Bute. Încă nu se cunosc detalii despre meciul din vara viitoare, amănuntele urmând a fi puse la punct în perioada următoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER