UPDATE 23:40: Lucian Bute și-a păstrat cu succes pentru a opta oară centura mondială IBF la categoria supermijlocie, după ce l-a învins pe francezul Jean Paul Mendy prin KO în repriza a patra a meciului desfășurat la Romexpo, în fața a 10.000 de spectatori.
Lucian Bute l-a trimis la podea pe Mendy cu câteva secunde înainte de finalul reprizei a patra, cu un croșeu de stânga la bărbie.
Imediat după ce l-a trimis la podea pe Mendy, Lucian Bute a izbucnit în lacrimi, în ring urcând alături de el și tatăl său, Ștefan.
„Vă mulțumesc din tot sufletul, ați fost extraordinari! Am 15 ani de carieră, dar n-a fost ca în această seară. Sunt mândru că sunt român și sunt mândru că am putut să vă fac fericiți. Vă iubesc și stimez. Mulțumesc și suporterilor din Canada, de la Quebec. Trăiască România!”, a declarat Lucian Bute.
23.30 RUNDA 4: Atac bun al lui Mendy, Bute își ia adversarul în brațe și stopează ofensiva. Momente bune pentru Mendy, dar Bute iese frumos din clinci cu un nou uppercut. Rundă mai bună pentru francez, dar Bute reintră în joc. Un nou croșeu de stânga al lui Bute își atinge ținta. Mendy este la podea! Meciul s-a încheiat! Bute și-a apărat pentru a opta oară titlul mondial IBF la supermijlocie!
Lucian Bute a izbucnit în plâns imediat după ce meciul s-a sfârșit!
UPDATE 23.26: RUNDA 3: Bute e băgat în corzi de Mendy, dar atacurile francezului nu-și găsesc ținta. Blocajul lui Bute funcționează excelent! Uppercut-ul de stânga al lui Lucian Bute îi dă capul pe spate lui Mendy! Încă un croșeu de stânga al lui Bute se oprește în ficatul francezului.
UPDATE 23.22: RUNDA 2: Publicul scandează „România!” pentru Lucian Bute, care își apără titlul pentru a opta oară! Mendy aruncă un croșeu scurt de dreapta, dar Bute deține controlul. Prima combinație reușită din partea lui Mendy. Bute ripostează cu un croșeu de dreapta. Lupta se încinge! Bute îi sparge garda lui Mendy cu o directă. Se aude gongul.
UPDATE 23.18 RUNDA 1: Meciul a început! Adversarii se tatonează. Bute încearcă un croșeu de dreapta, barat de Mendy. Atac al lui Bute, stânga românului punctează. Francezul preferă o tactică defensivă, Bute își studiază adversarul și încearcă câteva lovituri.
UPDATE 23.15: „Let’s get ready to rumbleeeee!”, exclamă Michael Buffer, înainte de a-i prezenta publicului pe cei doi pugiliști. Cei 10.000 de oameni prezenți la Romexpo îl ovaționează pe Lucian Bute!
UPDATE 23.11: Sunt intonate, pe rând, imnurile Canadei, Franței și României.
UPDATE 23.09: Lucian Bute își face apariția în ring, în uralele publicului: „Bute, Bute!”, exclamă toți cei prezenți în sala Romexpo!
Bute, care va boxa pentru prima dată în România, vine în fața spectatorilor pe „U2 – Where the streets have no name”, melodie care îl inspiră.
UPDATE 23.02: Celebrul prezentator Michael Buffer și-a făcut apariția în ring și anunță intrarea în ring a celor doi pugiliști.
Mai întâi este chemat în ring Jean-Paul Mendy. Francezul își face intrarea pe ritmurile melodiei „Highway to hell”, a celor de la AC/DC.
UPDATE 22.51: Viorel Simion l-a făcut K.O. pe filipinezul Jun Talape, la categoria pană, în cadrul galei „Campion pentru România”. Pugilistul român și-a trimis adversarul la podea în runda a 9-a din 12 posibile. CLICK AICI PENTRU DETALII
UPDATE 22:08: Bogdan Dinu l-a făcut KO pe Tamim la gala „Campion pentru România”! CLICK AICI PENTRU DETALII
UPDATE 21.51: Canadianul Pier-Olivier Cote l-a învins pe mexicanul Pedro Navarette, într-un meci contând pentru categoria superușoară, disputat în opt reprize.
Toți cei trei arbitri judecători l-au văzut câștigător în unanimitate (80-75, 80-73, 80-71) pe Pier-Olivier Cote (Canada, 16-0-0, 11 KO) în fața lui Pedro Navarette (Mexic, 25-11-3, 14 KO).
UPDATE 21.15: Canadianul Renan St. Juste l-a învins pe mexicanul Jaudiel Zepeda, în al doilea meci al galei „Campion pentru România”, disputat pe parcursul a opt reprize la categoria supermijlocie.
Cei trei arbitri-judecători l-au văzut câștigător în unanimitate (79-74, 80-72, 80-72) pe Renan St-Juste (Canada, 22-2-1, 15 KO) în fața lui Jaudiel Zepeda (Mexic, 12-4-1, 9 KO).
UPDATE 21.10: Antrenorul Titi Tudor a declarat că Lucian Bute trebuie să fie foarte atent la meciul cu Jean Paul Mendy, din cadrul galei „Campion pentru România”, spunând despre francez că „boxează murdar”.
„Lucian trebuie să fie atent, prudent și cum o să aibă ocazia, să-l pedepsească, deoarece știu că Mendy boxează murdar”, a declarat Tudor la sosirea la Romexpo.
La gală au mai sosit alte personalități ale sportului românesc, precum: Helmuth Duckadam, Francisc Vaștag, Adrian Diaconu, Bogdan Stelea, Monica Roșu, Radu Voina, Ioan Becali sau Viorel Păunescu, dar și cântărețul Pepe. De asemenea este prezent și luptătorul K1, Stefan Leko.
La Romexpo au sosit și oameni politici, între care primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, sau președintele PSD Victor Ponta.
UPDATE 20.30: Rusul Sahib Usarov l-a învins pe Sergio Gomez Acevedo (Nicaragua), la categoria supercocoș, în primul meci al galei „Campion pentru România”.
Toți cei trei arbitri judecători l-au văzut învingător pe Usarov (15-0, 6 KO), în fața lui Acevedo (16-8, 12 KO).
UPDATE 20:03: Părinții lui Lucian Bute au ajuns la Romexpo, unde își vor susține fiul în tentativa acestuia de a-și păstra centura IBF la supermijlocie.
Mama campionului IBF spune că va sta cu spatele la ring și se va ruga. „Voi urmări meciul doar după reacția publicului”, a declarat mama lui campionului mondial la IBF. Este pentru prima dată când Bute boxează în fața mamei sale.
UPDATE 20:00: Gala „Campion pentru România” a început cu meciul de la categoria supercocoș dintre Sergio Gomez Acevedo (Nicaragua) și Sahib Usarov (Rusia), main-eventul galei fiind întâlnirea dintre Lucian Bute și Jean Paul Mendy.
Programul complet al galei:
Categoria supercocoș: Sergio Gomez Acevedo (Nicaragua, 16-8, 12 KO) – Sahib Usarov (Rusia, 15-0, 6 KO).
Categoria supermijlocie, 8 sau 10 reprize: Remam St-Juste (Canada, 22-2-1, 15 KO) – Jaudiel Zepeda (Mexic, 12-4-1, 9 KO)
Categoria superușoară, 8 sau 10 reprize: Pier-Olivier Cote (Canada, 16-0-0, 11 KO) – Pedro Navarette (Mexic, 25-11-3, 14 KO)
Categoria grea, 4 reprize: Bogdan Dinu (România, 5-0-0, 2 KO) – Awadh Mohamed Tamim (Tanzania, 12-2-0, 7 KO).
Categoria pană: Viorel Simion (Romania, 13-0-0, 5 KO) – Jun Talape (Filipine, 20-7-1, 8 KO)
Categoria supermijlocie: Lucian Bute (România) – Jean-Paul Mendy (Franța) – 12 reprize.
Partida Bute-Mendy va începe în jurul orei 23:00 din cauza solicitării televiziunilor canadiene și americane.
INFO 19:54: La gala „Campion pentru România” asistă și luptătorul de K1 Stefan Leko:
„O să-i remodelez fața lui Moroșanu”, a declarat Leko. Luptătorul va participa săptămâna viitoare la gala K1 de la Constanța.
INFO 19:46: Dacă partida ar fi arbitrată de Alexandu Deaconu, acesta nu ar avea de ce să-și facă probleme în ceea ce privește integritatea sa fizică.:)
Persoanele sunt controlate la intrarea în sala de la Romexpo, iar cei care au brichete sunt nevoiți să renunțe la ele.
INFO 19:44: Dacă vă este sete, beți apă de acasă sau luați-vă bani la dumneavoastră!:) Un suc la 0,5 litri, în interiorul Romexpo, pornește de la 8 lei în sus.
UPDATE 19.30: Helmuth Duckadam și-a făcut apariția la Romexpo. La gala lui Lucian Bute va asista și cântărețul de hip-hop Puya, care a venit să-și susțintă favoritul.
Aproximativ 3.000 de persoane s-au strâns până acum la Romexpo.
Interviu INEDIT cu Bute! CAMPIONUL a răspuns la toate întrebările puse pe Facebook de cititorii ProSport! Citește o SUPER discuție!
UPDATE 18.50: Un lucru inedit este acela că spectatorii care au intrat deja în sala de la Romexpo nu mai au posibilitatea să iasă.
Până acum și-au făcut apariția la gala „Campion pentru România” Cozmin Gușă și Ciprian Sora.
UPDATE 18.35: Aproximativ 200 de oameni au ajuns la Romexpo. Cei care au intrat în incinta complexului stau la terase, beau bere și măcâncă mici. În curtea Romexpo, suporterii pot admira o expozitie bolizi de ultim model.
Citește și: Meci de două milioane de euro! Gala este finanțată din fonduri europene
UPDATE 16.30: Așa cum procedează mereu în ziua meciului, Lucian s-a relaxat total, evitând contactul chiar și cu apropiații săi. Bute e în camera sa, unde se odihnește înainte de marele meci. Campionul mondial IBF a mâncat deja de două ori până la această oră și mai va mai servi ceva lejer în jurul orei 18.00.
A luat două mese consistente, una imediat după cântar, cealaltă la prânz. Dejunul a constat într-o friptură de vită, legume la grătar și o salată.
Dimineață, la prima oră, mister K.O. a trecut și de al doilea cântar obligatoriu, în care nu trebuia să aibă mai mult de 80.7 kilograme. Când va urca pe ring, Bute va avea în jur de 83 de kilograme.
E de așteptat ca el să ajungă la Romexpo în jurul orei 21.00, cu două ore înainte de meciul său cu Jean Paul Mendy. Primul lucru pe care îl va face în vestiar va fi să bea o cafea și abia după jumătate de oră va începe încălzirea propriu-zisă.
Lucian Bute (31 de ani) își apără astăzi, pentru a opta oară, centura de campion mondial IBF la supermijlocie, într-o gală ce va avea loc la Pavilionul Romexpo din Capitală (ora 20:30).
Mai sunt câteva ore până când Lucian Bute își va pune din nou în joc centura de campion în fața lui Jean Paul Mendy.
Spectacol total la cântarul oficial dinaintea galei „Campion pentru România”: fani entuziasmați, boxeri gata de bătaie, un Bute în mare formă.
Boxerul român a trecut cu bine și ultimul cântar înainte de marele meci cu Mendy. Bute s-a îngrășat patru kg într-o zi, la cântarul oficial de azi sportivul având o greutate de 80.21 kg, limita fiind de 80.70. Mendy a avut 77.70 kg.
Vineri, Bute a trecut de cântar cu 76.150 kg, iar Mendy a trecut de proba cântarului cu 75.3 kg.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER