Filipinezul Manny Pacquiao, considerat cel mai bun pugilist din lume și ales recent deputat în Parlament, a anunțat, miercuri, că este pregătit să-l întâlnească pe americanul Floyd Mayweather, în ultimul meci al carierei, informează AFP.
„Fanii mei vor să mă vadă luptând cu Floyd Mayweather, așa că am întrebat-o pe mama dacă mai pot evolua încă un meci și ea și-a dat acordul”, a declarat Pacquaio, în vârstă de 31 de ani, un adevărat idol în țara sa.
Pacquaio a anunțat, în martie, că intenționează să se retragă, fără să fi luptat cu americanul Floyd Mayweather. Totuși, promotorul Bob Arum speră să-l convingă pe Pacquaio să-l întâlnească pe Floyd Mayweather, poate chiar în noiembrie.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER