Președintele AIBA, Wu Ching-Kuo, a trimis o scrisoare către FR Box în care a apreciat proiectele de repunere în circuitul internațional a „Centurii de Aur” și inițiativa de a organiza în România Campionatul Mondial feminin de tineret și junioare.
„Sunt fericit să aflu de numeroasele proiecte la care lucrați. Aveți motivația corectă și energia necesară pentru un nou suflu în federație și să contribuiți la dezvoltarea acestui sport în țara dumneavoastră. Aștept cu nerăbdare o întâlnire cu dumneavoastră, cu prima ocazie și vă urez succes în activitate”, a spus Wu Ching-Kuo.
Președintele FR Box, Leonard Doroftei, împreună cu vicepreședintele Vasile Câtea și secretarul general Viorel Sima, au avut o întâlnire la COSR cu președintele Octavian Morariu și secretarul general Ioan Dobrescu. Principala temă discutată a fost legată de organizarea în țara noastră a Campionatul Mondial feminin de tineret și junioare, COSR urmând să susțină, oficial, acest proiect al Federației Române de Box. Până pe 29 martie, federația va depune la AIBA dosarul de organizare al turneului, care va avea loc, conform propunerii federației, în noiembrie, la Ploiești.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER