Bogdan Dinu și Răzvan Cojanu au făcut spectacol la Gala Invincibilii 6, desfășurată joia trecută la sala Rapid, însă cel mai bun greu al României boxează deocamdată în Germania. Cristian Ciocan, alias Christian Hammer (24 de ani), a cucerit sâmbătă, la Hamburg, titlul de campion International al Germaniei, centură pe care a mai deținut-o Constantin Onofrei, între 2002 și 2004, dar și o altă vedetă a boxului românesc, Mihai Leu (1994), dar la categoria semimijlocie.
În meciul pentru titlu, Ciocan l-a învins fără probleme pe Serdar Uysal, un turc stabilit la Koblenz, în Germania. Lupta s-a încheiat în repriza a doua, prin KO Tehnic, atunci când arbitrul l-a oprit pe Uysal, numărat până în acel moment de cinci ori! Ciocan a obținut astfel a noua victorie la profesioniști (trei înfrângeri) și așteaptă acum un meci pentru o centură și mai importantă. „Este prima centură pe care am câștigat-o, dar nu va fi ultima. Asta vă garantez. Pentru asta stau și muncesc la două antrenamente zilnice pentru că vreau să dovedesc că am valoare”, spune Ciocan, campion mondial de juniori în 2006.
Din august 2008, Christian Hammer s-a mutat în Germania, la Hamburg, unde și-a croit o carieră în boxul profesionist și Mihai Leu. La 1,90 metri înălțime și 115 kilograme, românul este văzut ca o copie a lui Mike Tyson. „Simt că am crescut de la an la an. Îmi doresc meciuri mari, dar deocamdată unii m-au refuzat. Au fost unele discuții cu englezul Richard Towers (nr – 32 de ani, 2,03 metri, 12 victorii, nicio înfrângere), dar acesta s-a ferit de mine”, explică gălățeanul născut în aceeași localitate cu Lucian Bute, Pechea. „N-am uitat de unde am plecat și îi voi fi mereu recunoscător maistrului Felix Păun, primul meu antrenor. El, Nelu Manea, câțiva prieteni și familia au fost lângă mine. Lor, și prietenei mele, Țuți, vreau să le mulțumesc”, a mai spus Ciocan.
Ciocan trăiește deocamdată doar din bursa de de meci. „Nu e o bursă fixă, negociez în funcție de adversar. Banii pe care-i iau sunt însă de ajuns să trăiesc decent. Știu că dacă sunt serios și muncesc vor veni și banii. Mai întâi munca și apoi răsplata”, explică el. Ciocan vrea să-și facă un nume în Germania, dar susține că nu ar refuza dacă i s-ar propune să boxeze în România. „Poate va veni vremea în care să se stabilească în ring care e cel mai bun greu român în activitate”, a încheiat Christian Hammer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER