Conducerea echipei de hochei Dunărea Galați, campioana ultimelor două ediții ale Ligii Naționale, lucrează în această perioadă la alcătuirea lotului pentru sezonul următor. Pe lângă atacantul Ede Mihaly, care revine la Dunărea după un an, a mai fost anunțată perfectarea a încă două transferuri, iar la un al treilea negocierile sunt foarte avansate.
Vineri seară, oficialii clubului au comunicat că s-a semnat contractul cu un hocheist american, atacantul Phil Bushbacher (26 de ani), care a venit în Europa în urmă cu un an, jucând în Ungaria la Dunaújvárosi și spre finalul sezonului la Ujpest. Bunicii lui Bushbacker sunt români și, din informațiile celor de la Dunărea, s-au făcut primele demersuri pentru a obține cetățenia română și a putea astfel să joace în echipa noastră națională.
De asemenea, a semnat deja cu echipa gălățeană tânărul fundaș ciucan Tamas Nandor (împlinește 22 de ani în luna august). Fost component al echipei naționale de tineret, Nandor a jucat în Ungaria începând din sezonul 2012-2013, la echipele Under 20 de la MAC Mepstadion (primul an) și Debrecen (din 2013).
Totodată, s-a ajuns la un acord și a mai rămas de semnat contractul cu fundașul Pal Zsombor (27 de ani), un hocheist născut la Sfântu Gheorghe (jud. Covasna). Vine de la formația maghiară Ferencvaros și a mai jucat la Progym Gheorgheni, Corona Brașov și HSC M. Ciuc.
Conform lui Mihai Brandabur, director al CSM Dunărea, s-a semnat și prelungirea contractelor cu Bogdan Popa, Attila Goga, Szabolcs Szocs, Zoltan Pal, Alexandru Cristian Munteanu, Szabolcs Hildebrand și Adrian Irimia.
Sursa foto: jegkorongblog.hu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER