Biletele pentru meciul dintre echipele feminine de tenis ale României și Spaniei (7-8 februarie) din turul I al Grupei Mondiale a II-a a Fed Cup au fost puse în vânzare, la prețul de 60 de lei pe zi. Tichetele vor include accesul la toate meciurile care vor avea loc pe Arena „Dunărea” din Galați, în ziua respectivă. Biletele sunt disponibile la nivel național, în rețeaua magazinelor partenere Eventim (Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Cărturești și Humanitas) și pe site-ul www.eventim.ro.
Elevii, studenții și pensionarii își vor putea achiziționa bilete la preț redus (40 de lei/zi), iar intrarea în arenă se va face pe baza unui act doveditor (carnet de elev/carnet de student/cupon de pensie). Aceste bilete sunt limitate la 500 de locuri pe zi.
Întâlnirea dintre echipele României și Spaniei va avea loc în zilele 7 și 8 februarie 2015, la Galați. Partida se va desfășura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu se vor disputa sâmbătă (7 februarie), iar duminică (8 februarie) celelalte două meciuri de simplu și meciul de dublu (în funcție de rezultat), precizează oficialii Federației Române de Tenis. Obiectivul fetelor este acela de a urca în Grupa Mondială principală.
Încurajări prezidențiale. Klaus Iohannis și-a anunțat prezența la scurt timp după ce a câștigat alegerile Mai mult, la meciul de la Galați va fi prezent și președintele României, Klaus Iohannis, care a acceptat provocarea Simonei Halep (3 WTA) de a cânta împreună imnul la debutul întâlnirii. În urmă cu o lună, ProSport lansa campania „România sportului bine făcut”, în care Simona Halep îi adresa o întrebare președintelui ales, întrebare la care a primit imediat răspuns.
„Pentru că sunteți un mare fan al sportului pe care îl practic, am marea onoare, d-le Președinte, să vă întreb dacă puteți să vă alăturați echipei noastre de Fed Cup, în luna februarie, la Galați, să cântăm împreună imnul național al țării noastre?”, lansa Simona provocarea. „Îi mulțumesc domnișoarei Simona Halep pentru încredere și întrebare. Răspunsul meu este: Da, se poate”, i-a răspuns Klaus Iohannis, pe pagina sa de Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER