Niciun ciclist român nu a mers vreodată în Giro d’Italia, una dintre cele mai importante competiții cicliste din lume. Dar situația s-ar putea schimba în 2015, când Eduard Grosu (22 de ani), rutierul echipei Nippo-Vini Fantini, are șanse mari să reprezinte România în Giro. Într-un interviu acordat ProSport, Grosu, unul dintre liderii echipei italiene, spune că, din discuțiile cu șefii formației, i s-a transmis că va merge în Turul Italiei, unde speră să aibă rezultate cât mai bune
Timp de aproape 20 de ani, în subsolul știrilor de ciclism de pe site-urile din România, dar și în mail-urile sau mesajele transmise comentatorilor celor mai tari curse cicliste, o întrebare s-a repetat obsesiv. „Când vom avea și noi un ciclist în Turul Franței” începuse să devină un laitmotiv al Marii Bucle, întrebarea fiind strecurată atât în etapele de sprint, când Zabel, Boonen, Cavendish sau Kittel câștigau fără probleme, cât și în manșele montane, dominate de Armstrong, Contador, Schleck sau Froome. Răspunsul părea clar și nu se referea la viitorul apropiat, având în vedere condițiile momentului din România. Doar că toată lumea s-ar putea înșela! Deocamdată, nu în Turul Franței, dar România are șanse mari să trimită un ciclist în Giro d’Italia, unul dintre cele trei Mari Tururi din calendarul plutonului profesionist.
E vorba despre Eduard Grosu, un tânăr de doar 22 de ani, care a făcut pasul la profesioniști în anul 2014, la echipa Vini Fantini Nippo. Schimbarea a fost una dificilă, dar Edi, așa cum îl alintă prietenii, s-a descurcat excelent! A câștigat o etapă în Turul Lacului Qinghai, o cursă de categoria 2.1, a terminat pe locul secund într-o etapă în Turul Sloveniei, în fața lui Michael Matthews, câștigător de etapă și purtătorul tricoului roz în Giro și a reușit chiar să câștige clasamentul general în Turul Estoniei.
Însă 2015 va fi un an și mai dificil pentru Grosu. Odată cu transferul lui Damiano Cunego, fost câștigător al Giro în 2004, Nippo-Vini Fantini a „promovat” în divizia Pro Continentală, a doua divizie ca valoare din plutonul profesionist, după World Tour. Automat, echipa a fost invitată în mai multe curse puternice, dovadă și prezența în Turul Italiei, formația fiind una dintre cele cinci invitate de organizatori printr-un wild card. ProSport a discutat cu Edi Grosu despre ascensiunea sa, despre ambițiile pentru acest sezon, dar și despre ce presupune o viață de ciclist. Toate, în interviul redat mai jos.
Grosu, primul la linia de sosire într-o etapă din Turul Lacului Qinghai
„Trecerea de la amatori la profesioniști a fost una importantă”
Edi, spune-mi, te rog, ce te-a făcut să te apuci de ciclism. Pare un sport lipsit de glam-ul fotbalului sau handbalului, un sport extrem de dificil… În primul rând, zona în care m-am născut (n.r. – Zărnești, Brașov). Apoi, tatăl meu a fost campion național, iar asta m-a atras foarte mult. De aici lucrurile sunt simple: cu pasiune poți face multe, iar dorința de a mă apuca serios de ciclism și de a încerca să fac performanță a fost normală.
Cum ai făcut pasul la Nippo-Vini Fantini? Te poți considera un ciclist împlinit la vârsta de 22 ani? Pasul către echipa l-am făcut anul trecut, când am fost contactat de către Stefano Giuliani, actualul meu director sportiv. El mi-a propus un contract pentru anul 2014, l-am acceptat în primă fază, iar anul acesta mi-au făcut o ofertă îmbunătățită, pentru două sezoane, sunt mulțumit de acest lucru. Dacă sunt un ciclist împlinit? Hmmm, cred că pot spune că sunt un ciclist la această vârstă, dar doar până la un anumit punct. E clar că îmi doresc mai mult, iar ceea ce am reușit până acum să nu fie punctul culminant al carierei.
Ai avut rezultate excelente în 2014. Cărui fapt i se datorează acest lucru? Trecerea la o echipă profesionistă, chiar și ea de divizia a treia, a dat rezultate? În primul rând schimbarea echipei a contat mult, trecând de la amatori la nivel profesionist. A fost un mare salt de calitate, nivelul este mult mai înalt, iar echipa îți este pusă la dispoziție în momentele în care ești în formă și asta face diferența în curse. Eu știam că pot ajunge la acest nivel, credeam în mine, dar când concuram la amatori, echipa nu era la fel de puternică, iar rezultatele nu erau la fel de bune.
2014 a fost un an excelent pentru Edi Grosu. Românul speră că își va putea ameliora performanțele în 2015
„Sunt un sprinter care poate urca bine pe cățărări scurte”
Nippo-Vini Fantini a fost prima echipă care și-a postat pe site valorile pașaportului biologic ale fiecărui rutier și datele voastre de la antrenamente. E un pas important pentru curățarea ciclismului? Echipa noastră a realizat o premieră în ciclismul mondial, e prima din lume care are o asemenea transparență. E prima echipă care a postat rezultatele testelor de sânge făcute de WADA (n.r. – Agenția Mondială Anti-Doping). Noi încercăm să facem acest pas pentru a transforma ciclismul într-un sport cât mai credibil, care să își schimbe imaginea. Și sperăm, mai ales, să nu fim prima și singura echipă care face acest pas important.
Cum te-ai descrie ca rutier, românii nu te-au văzut deloc în direct. Ești un sprinter pur sau țintești și finalurile în ușoară cățărare? În momentul de față, pot spune că sunt un sprinter care poate urca bine pe cățărări destul de scurte. Acum, depinde și de cursă și de forma mea fizică. Pot fi și un rutier care câștigă o cursă cu final în cățărare de 1-2 kilometri, deci un puncheur. Totul rămâne, însă, de descoperit în viitor și pot să ajungă să câștige cât mai multe concursuri, curse cu profil cât mai diferit.
Ce presupune antrenamentul specific unui sprinter? Cam câte „repetări” de lansări + sprinturi încercați pe săptămână? Un antrenament pentru un sprinter e aproape la fel ca pentru orice alt rutier. Diferența e că se repetă de mai multe ori sosirile și lansările. Într-un antrenament poți repeta de maximum 4-5 ori, pentru că apoi obosești, iar eficiența scade. Fără forță în picioare, e redundant să mai încerci să ai rezultate bune, chiar și la antrenament.
Edi (dreapta) i-a învins pe Michael Matthews sau Borut Bozic în Turul Sloveniei, fiind bătut doar de Elia Viviani, campion olimpic pe pistă
„Un trenuleț bun contează 90% într-un sprint”
De ce crezi că un sprinter nu mai are același succes de la 28-29 de ani? Un sprinter nu mai are pentru că explozia sa nu mai este aceeași, iar asta face diferența în cele mai multe competiții. Pur și simplu, nu mai poate dezvolta o viteză de top similară cu a adversarilor mai tineri.
Cât contează un „trenuleț” bun pentru un rezultat bun? Din punctul meu de vedere, contează în proporție de 90%. Dacă echipa te lasă într-un loc foarte bun în ultimii 200 de metri, atunci e foarte ușor să câștigi. Contează poziționarea, dar și explozia ta ca sprinter.
INFO
Moda trenulețului a fost lansată de mai bine de 30 de ani în ciclism, iar cele mai redutabile „trenuri” au fost cele ale lui Cipollini, la Saeco, și Cavendish, la HTC-Columbia. Acum, Etixx-Quick Step, Giant-Alpecin și Lotto-Belisol posedă cele mai bune echipe de sprint. Iar rolul fiecărui ciclist a fost definit de Christian Guiberteau, directorul sportiv al lui Giant-Alpecin, care a disecat componența echipei sale în Le Tour 2014.
Potrivit lui Guiberteau, Cheng Ji și Dries Devenyns erau „controlorii”, cei care dictează ritmul plutonului în timpul etapei, pentru a se asigura că evadarea nu va avea succes. Roy Curvers, unul dintre cei mai experimentați rutieri, a fost „căpitanul”, adică „prelungirea” directorului sportiv în pluton, omul care observă și dictează ritmul echipei. Albert Timmer și Tom Dumoulin au fost rutierii care îl poziționează pe Kittel în ultimii 20 de kilometri, adică cei care se asigură că sprinterul german e printre primii de pluton, acolo unde poate fi ferit de căzături. Koen de Kort și John Degenkolb sunt „acceleratorii”, adică rutieiri care forțează ritmul în ultimii 1500 de metri. În fine, Tom Veelers este lansatorul lui Kittel, cel care îl duce pe german în ultimii 500 de metri și îi ține trena până cu 250-300 de metri înainte de final, când Kittel declanșează sprintul.
Cât de greu este pentru un rutier ca tine să urce pe cei mai înalți munți? Ce înseamnă pante de 10-12% după 200 de kilometri? Pentru mine nu este atât de greu să urc o cățărare abruptă, chiar cu pante ridicate. Dar pentru un sprinter pur, care are probleme mari pe cățărare este destul de greu să treacă de ascensiuni, chiar și cu pante mai mici. În momentul de față, sprinterii puri trec și de cățărările mai abrupte ale competițiilor, se antrenează și pentru asta.
Care crezi că este cel mai bun rezultat din cariera ta și de ce? Cel mai bun rezultat? Ca și cotă UCI este victoria de etapă din Turul Lacului Qinghai, din China, pentru că această competiție era de categorie 2.HC. Dar ca emoție, prima etapă cucerită din Carpathian Courier Race U23, a cincea. Am făcut diferența foarte bine pe finalul în cățărare.
Grosu (primul din stânga în echipamentul echipei sale) e aproape sigur că va merge în Giro 2015
„Eu și Cunego suntem confirmați pentru Giro”
Să trecem la 2015, care a însemnat creșterea în divizie a echipei tale, practic „calificarea” pentru mai multe curse importante. La care vei lua parte și ce șanse ai să ajungi în Giro d”Italia? Ce obiectiv ți-ai setat acolo? Din câte am vorbit cu echipa și din câte am urmărit pe site-urile de specialitate, singurii doi rutieri confirmați pentru Giro d”Italia sunt eu și Damiano Cunego, cel care a câștigat Turul Italiei în 2004 și a venit în acest an la Nippo-Vini Fantini. Obiectivele, din punctul meu de vedere, sunt destul de mari. Îmi doresc să obțin rezultate bune în finalurile de etapă care mi se potrivesc. Dar acolo, toată lumea dă 110% și doar talentul face diferența. Sper să ajung în Giro în formă maximă și să reușesc obiectivele pe care mi le-am propus.
Ce program ai în această primăvară? Pentru mine urmează Trofeul Laigueglia, pe 19 februarie, o competiție destul de importantă, de nivel 1.HC, câștigată în trecut de cicliști mari, precum Pozzatto, Ballan sau Paolini. Urmează câteva curse în Belgia, Săptămâna Coppi e Bartalli, Turul Turciei și Giro d”Italia.
Povestește-ne cum a fost în San Luis. Ce ai simțit când ai sprintat alături de Cavendish și Modolo? În Turul San Luis a fost ok până în momentul căzăturii pe care am încasat-o în prima etapă. Înainte de acest eveniment, mă simțeam bine, chiar credeam că pot câștiga. Sprintând cu cei mai buni, mereu e o emoție mare când concurezi primele dăți, dar apoi devine ceva familiar, nu mai sunt probleme.
Grosu (în portocaliu, în stânga) a fost învins de Gaviria, Cavendish sau Modolo în Turul San Luis
„Îmi plăcea de Lance Armstrong. Când mi-am dat seama cum câștigă, n-am mai crezut decât în mine”
Cavendish sau Kittel? Contador sau Froome? De ce? Ca sprinter, îl prefer pe Mark Cavendish, deoarece l-am cunoscut personal și este un tip foarte ok, cu picioarele pe pământ. De partea cealaltă, îl prefer pe Alberto Contador, pentru că e un ciclist adevărat, care simte cursa și reușește, câteodată, curse senzaționale. Nu e chiar un roboțel.
Care au fost modelele tale în ciclism, atât în trecut, cât și acum? Atunci când eram mic, dar foarte micuț, îmi plăcea cum concurează Lance Armstrong. Dar când am început să-mi dau seama ce se ascundea în spatele lui, am decis să nu mai cred în nimeni. Ci doar în mine!
Cum se reface un ciclist după o etapă lungă? Cât de importantă este odihna și nutriția? Refacerea constă în băuturile energizante, proteine, masaj, cină și mult somn. Odihna și nutriția sunt, în opinia mea, cele mai importante lucruri din cariera de ciclist. Și se condiționează una pe cealaltă, sunt complementare. Dacă una lipsește, rezultatele nu vor veni. Iar dacă le neglijezi pe ambele, atunci șansele să reușești sunt minime.
Care sunt hobby-urile tale? Cum te relaxezi în timpul liber? Ce filme preferi? Ce muzică asculți? Fiind născut într-o zonă de munte, îmi place schiul, indiferent de formă – de la schi alpin, la biathlon sau sărituri cu schiurile. Nu am foarte mult timp liber, așa că atunci când am, încerc să mă odihnesc sau să mă plimb. Îmi plac filmele de acțiune și cele vechi românești. Ascult muzică modernă, cam ce e în top la radio.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER