Octavian Bellu s-a întors în gimnastica românească. Plecase în 2005, pentru că nu îi mai erau respectate cele trei principii: rigoare, dăruire, seriozitate. A revenit acum, la solicitarea federației de a da o mână de ajutor, după o experiență de câțiva ani în administrația sportivă.
În prezent director al Academiei Olimpice Române, Bellu, cel mai de succes antrenor din lume, în viziunea Academiei Recordurilor Mondiale, explică motivele pentru care este gata să ia totul de la zero și modul în care a fost gândită noua colaborare.
Ce v-a determinat să reveniți? În primul rând, atribuțiile de serviciu, pentru că răspund de pregătirea olimpică la COSR pentru Londra 2012 și încerc să ajut cât mai mult. Apoi, al doilea motiv ar fi apartenența la familia gimnasticii, pentru că am lucrat atâția ani aici și am strâns atât de multe amintiri. Am răspuns pozitiv solicitării FRG pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, atât cât consideră ei.
Veți fi noul antrenor coordonator? Am văzut că sunt deja tot felul de discuții despre cine va fi antrenorul coordonator. Noi suntem un colectiv, cu doamna Mariana Bitang și cu doamna Anca Grigoraș, director tehnic. Nu știu ce se va întâmpla, cine va veni.
„Vom fi acolo unde va fi lotul”
Care va fi sistemul după care se va lucra? Va fi o responsabilizare mai mare a antrenorilor, fiecare dintre tehnicienii care sunt acum la lot este un coordonator al activității pe aparatul respectiv, sunt programe de pregătire, obiective. Nu le vom prelua noi munca, așa cum s-ar putea înțelege, noi ne-am alăturat unui colectiv deja existent.
Unde se va desfășura pregătirea? Lucrurile sunt foarte simple, însă le complică cei care au intrat într-o sală de gimnastică numai ca să schimbe un bec. Va fi o etapă de pregătire la Deva, legată de școală, pentru că fetele sunt eleve, iar în timpul vacanțelor sau când nu vor avea școală pot veni la Izvorani, la Onești sau pot avea chiar stagii de pregătire afară.
Veți face naveta București – Deva sau vă mutați la Deva? Vom fi unde va fi lotul. Când fetele sunt la Deva, voi fi acolo, când ajung la Izvorani, le vom însoți. Fiind trei persoane în acest colectiv coordonator, cred că ne vom descurca mai ușor, putem fi și doi acolo, și unul, sau chiar toți trei, cum ar fi cel mai bine.
„Forminte ar fi făcut treabă la sărituri”
Cum comentați decizia lui Nicolae Forminte de a se retrage? Eu sper să își reconsidere hotărârea, era și este nevoie în continuare de el. Este un tip capabil, îl vedeam făcând treabă foarte bună la sărituri. Niciun moment nu am vizat funcția de antrenor coordonator, 15 ani am fost în această postură și nu îmi mai spune nimic acum din punctul de vedere al unei ținte profesionale.
Veți sta la fel de mult în sală ca înainte de 2005? Atunci stăteam 24 de ore din 24, dacă nu era antrenament, erau alte probleme pe lângă. Nu-mi este deloc greu să reîmbrac treningul, pentru că nu m-am îndepărtat de sportul acesta.
Care credeți că este cauza numeroaselor accidentări de la lot? Aici este o mare problemă. O să vedem de ce se accidentează atât de des aceste fete, pentru că nu cred că sunt mai fragile decât alte gimnaste. Vom face o evaluare, vom descoperi cauzele și vom vedea ce putem face.
„Potențial încă mai există”
Reveniți în gimnastică pe un cod nou de punctaj… Am prins opt schimbări ale codului, una în plus nu mă sperie. Știu de această schimbare și vom vedea cum putem să scoatem ce e mai bun din ea.
Cum apreciați rezultatele din ultima vreme din gimnastică? M-am ferit și mă feresc să fac analize. Am văzut în Comitetul Executiv o analiză pertinentă făcută de Nicu Forminte, care a vorbit curajos despre „Europene ca un semieșec”, a privit foarte lucid lucrurile, spre deosebire de mulți alții, care au zis că e o medalie de aur, e bine. Ce a fost a fost, eu privesc de aici încolo.
Mai poate fi gimnastica românească de aur? Speranța trebuie să existe, că altfel am sta acasă. Potențial încă mai este. Speranța aceasta o au toți cei care sunt în pregătire, nu doar din gimnastică, ci din toate sporturile, pentru că altfel nu văd rostul sacrificiilor, al cantonamentelor, al renunțărilor.
Forminte: „Există cale de întoarcere”
Aflat la Constanța, fostul antrenor coordonator al lotului feminin, Nicolae Forminte (foto), a declarat că nu exclude posibilitatea unei colaborări cu FRG: „Văzând poziția federației, din declarațiile de presă, pentru că nu m-a sunat nimeni oficial să îmi zică ceva, nu vreau să închid total ușa unei colaborări. Doamna Bitang m-a sunat ieri să îmi zică că nu și-a dorit să se ajungă aici, și o cred”. Forminte consideră că pe viitor va încerca să vadă dacă își găsește un loc în planul de pregătire care va fi stabilit. „Poate că a fost o hotărâre pripită și de aceea sunt dispus într-o etapă viitoare, după ce voi analiza tot ce s-a întâmplat, să văd ce proiect se va pune în practică și dacă pot ajuta. Mă voi gândi la asta”, a explicat el pentru ProSport.
„Aș putea face două aparate!”
Revenirea antrenorilor Octavian Bellu și Mariana Bitang la lotul feminin a fost primită cu bucurie și de fostele componente ale ultimei echipe olimpice de aur, de la Atena 2004. Astfel, dubla campioană olimpică Monica Roșu (foto) a salutat întoarcerea celor doi în sala unde timp de zeci de ani și-au schițat performanțele. „Mă bucur că au revenit, România este obișnuită cu ei, sunt antrenori foarte capabili care știu să îți poarte pașii spre prima treaptă a podiumului”, a declarat Monica. Specialistă la sărituri, fiind considerată gimnasta care a executat cea mai frumoasă săritură „Amânar” (la JO Atena 2004), Roșu și-a arătat, mai în glumă, mai în serios, disponibilitatea de a da o mână de ajutor actualei echipe. „Aș putea face două aparate, sărituri și sol, dacă durerile la spate nu ar fi atât de mari. Prima săritură pot să o fac și acum, cu a doua e mai greu din cauza spatelui, dar cine știe”, s-a amuzat Mona.
„După retragerea din activitate, Cătălina a păstrat o relație foarte bună cu Mariana Bitang și Octavian Bellu, incontestabil cei mai buni antrenori români. Dacă ar fi nevoie de Cătălina în gimnastica românească, cred că ea are în momentul de față maturitatea necesară să pună umărul pentru a sprijini acest sport”, Carmen Ponor, mama Cătălinei Ponor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER