Campioana olimpică la sol, Sandra Izbașa (20 de ani), pare să fi trecut peste perioada neagră a accidentării și, de mâine, revine pe scena gimnasticii mondiale, la etapa de Cupă Mondială de la Gent.
Teamă, îngrijorare, disperare, urmate de speranțe, multă muncă de recuperare și ambiția de a arăta că locul ei este încă în sportul de performanță. Toate acestea consumate și cântărite timp de 12 luni de către Sandra Izbașa. O luptă cu propriul organism, de care se vedea învinsă în septembrie anul trecut, când a suferit în timpul unui antrenament o dublă accidentare: ruperea tendonului ahilian de la piciorul drept și fracturarea mâinii stângi, dar pe care a avut puterea să o câștige. „Sandra a stat un an, a avut probleme serioase, dar acum e recuperată total. Trebuie însă să-și recapete și siguranța, tupeul în concurs, atitudinea”, a declarat Octavian Bellu, antrenorului lotului olimpic. Astfel, mâine, în sala „Topsporthal Vlaanderen” din Gent, Sandra va evolua în concursul feminin, care programează în primul act calificările pentru finalele pe aparate. Sportiva în vârstă de 20 de ani va evolua numai la sol, aparatul care i-a adus consacrarea europeană și olimpică. România va mai fi reprezentată la concursul din Belgia de Diana Chelaru, Ana Porgras și campioana europeană la bârnă, Amelia Racea.
„Se pleacă la Gent cu două obiective: fetele să termine competiția fără nicio urmare în planul sănătății și să-și poată prezenta exercițiile cu care sunt în pregătire” Octavian Bellu, antrenor
Reprezentantele României vor evolua la următoarele aparate: Diana Chelaru – sărituri și sol, Sandra Izbașa – sol, Ana Porgras – paralele și bârnă și Amelia Racea – sărituri, paralele și bârnă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER