Ponor:** „Îmi lipseau podiumul, bucuria de a termina pe primul loc”

Ponor:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gimnasta Cătălina Ponor a declarat, duminică, după Campionatele Europene de la Bruxelles, la care a câștigat aurul la bârnă și pe echipe, precum și argintul la sol, că i-au lipsit podiumul, bucuria de a termina pe primul loc și emoția victoriei.

„Mi-au lipsit toate, podiumul, bucuria de a termina pe primul loc, emoția, toate aceste lucruri pe care le simți când concurezi. Când m-am retras, acum patru ani, aveam probleme la spate, nu mai eram în formă, iar acum mă simt mai puternică”, a spus Ponor.

Agenția France Presse notează, într-un material intitulat „Revenirea cu aur a Cătălinei Ponor, starul JO din 2004”, că românca a demonstrat la Campionatele Europene că nu a revenit în competiții pentru a face figurație la Jocurile Olimpice. Cătălina Ponor, „una dintre eroinele Jocurilor Olimpice de la Atena, din 2004”, cu trei medalii de aur, a revenit anul trecut în competiții, după o pauză de aproape patru ani, pentru a ajuta România să se califice la JO. Șapte luni mai târziu, ea a câștigat din nou medalii și „i-a făcut să vibreze pe spectatori”, notează AFP.

„Poate că toată lumea este surprinsă, însă nu și eu”, a declarat Ponor, cu un buchet de flori în mână și un zâmbet larg. „Victoria la bârnă este foarte importantă, pentru că arată că am revenit duăpă mai mulți ani petrecuți acasă, dar îmi mai lipsește aurul la sol, deși sunt mulțumită pentru Larisa Iordache”, a adăugat ea.

România a încheiat participarea la Campionatele Europene de gimnastică de la Bruxelles, cu șase medalii la senioare, dintre care patru de aur, din cinci posibile. Rezultatele au fost următoarele: aur pe echipe, aur la sărituri (Sandra Izbașa), aur la bârnă (Cătălina Ponor), argint la bârnă (Larisa Iordache), aur la sol (Larisa Iordache), argint la sol (Cătălina Ponor).

Mediafax

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI.  Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în turn la Ileana-Cosânzeană
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în…
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:
O farsă la 112 putea duce la moartea unei femei din Suceava. Sindicaliştii cer pedepse mai dure pentru apeluri false:…
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
Cât de frumoasă este soţia lui Nicolae Stanciu, căpitanul naţionalei României. Andreea a întors toate privirile la EURO 2024
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii s-au despărțit de parteneri + ce a zis omul de afaceri despre fosta lui iubită
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii…
Este obligatoriu în România. S-a dat ordin de la UE. Măsura se aplică în toate statele membre
Este obligatoriu în România. S-a dat ordin de la UE. Măsura se aplică în toate statele membre
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească de pe litoralul românesc”
Ce a pățit o familie în minivacanța de Rusalii cu all inclusive. „Au reușit încă o dată să ne gonească…
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×