Gimnastele din lotul național de junioare de la Deva nu au avut adversar la concursul „Nadia Comăneci International Invitational”, organizat duminică, de fosta campioană olimpică, la „Cox Arena” din Oklahoma. Alexandra Mihai (CSS nr. 2 București), Olivia Cîmpean și Ioana Crișan (CNS „Cetate” Deva) au câștigat concursul pe echipe, au ocupat tot podiumul la individual compus și au terminat pe primul loc și în trei finale pe aparate, obținând șase medalii de aur, două de argint și două de bronz.
Echipa României formată din cele trei junioare a totalizat pe cele patru aparate 106,100 puncte, ceea ce le-a adus medalia de aur. În clasament au fost urmate de echipa Gym-Fly (Canada) compusă din Laurie-Lou Vezina și Victoria Jurca, iar locul 3 a fost ocupat de echipa Bart Conner Gymnastics Academy, pentru care a concurat Elisabet Vasileva (Bulgaria) și americancele Jenna Dunn, Cameo Stapleton și Ryan Henry.
La individual compus, Olivia Cîmpean și Ioana Crișan au terminat la egalitate, cu 52,85 puncte, în timp ce Alexandra Mihai a fost nevoită să se mulțumească cu locul 3, ea neputând evolua la capacitate maximă din cauza unei accidentări suferite la încălzire.
În finalele pe aparate, Ioana Crișan s-a impus la sărituri și bârnă, iar gimnasta arădeană, Olivia Cîmpean a câștigat medalia de aur la sol, devansând-o pe Mihai.În plus, Cîmpean și-a trecut în palmares o medalie de argint la sărituri și una de bronz la paralele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER