Trofeul Cupei Mondiale, Webb Ellis, a ajuns pentru a treia oară în România, cu doar șase luni înaintea Cupei Mondiale de Rugby ce va avea loc în Anglia. Un eveniment de amploare care programează în fiecare țară în care ajunge, în cadrul DHL Rugby vs. The World Challenge, un duel amuzant, unic, între rugby și sportul local, cel mai reprezentativ. România a fost gazda cele mai neobișnuite întâlniri, între rugby și gimnastică, sportul care ne-a adus sute de medalii de aur. O bătălie între două discipline sportive olimpice (rugby-ul se va întoarce printre sporturile olimpice la RIO 2016, în varianta rugby în 7 ), dar și un duel al sexelor.
Ea – campioană olimpică, mondială și europeană, una dintre cele mai bune gimnaste din România și din lume. El – unul dintre cei mai mari rugbiști irlandezi, jucătorul cu cele mai multe puncte marcate pentru naționala „Trifoiului” , cel mai bun marcator de puncte din Cupa Campionilor, unul dintre transformeri renumiți din rugbyul mondial și câștigător al Turneului celor 6 Națiuni. Andreea Răducan și Ronan O”Gara. Gimnastică și rugby. Două sporturi care la prima vedere nu au absolut nimic în comun. Și totuși…
Poza de încălzire: Andreea, Ronan și Trofeul Webb Ellis, câștigat ultima dată de Noua Zeelandă
Episodul 1: GIMNASTICA În sala de gimnastică de la Lia Manoliu, Andreea Răducan face câteva mișcări de încălzire. Delicată și firavă, la fel de slăbuță ca atunci când urca pe podiumul olimpic de la Sydney, în timp ce o privești ai senzația că timpul s-a oprit în loc. „O să fac încălzirea cu Ronan, îl aștept și pe el. Am puține emoții, nu pentru că voi juca rugby, ci pentru că trebuie să fiu foarte bună când îi voi prezenta exercițiile pe care trebuie să le facă. Nu vreau să mă fac de râs, au trecut totuși 13 ani de când m-am lăsat”, frapează Andreea prin sinceritate. Încă două-trei mișcări pentru articulații, pregătește apoi trambulina la sărituri, aparat la care îl va „testa” pe Ronan și trage saltele de pe pârtia de elan. La ora 14:00 fix, exact cum era anunțat, ușa se deschide și apare legenda rugbyului irlandez, Ronan O”Gara. Salută politicos pe toată lumea, privește atent prin sală, cuprinde cu privirea fiecare aparat și zâmbește. După primul schimb de cuvinte scorul este egal: Ronan nu a urmărit niciodată gimnastică, iar Andreea a auzit de rugby doar de la prieteni.
Primele mișcări de încălzire sunt executate perfect de O’Gara
„Sper să nu am nevoie de asigurare medicală!” „Cum e gimnastica la fete? Am auzit de acel aparat foarte îngust, cam cât o palmă, pe care se merge și se sare. Nu-l văd pe aici”, spune Ronan. „Cred că de bârnă vorbești. Aici este sala de antrenament a băieților, ei nu au acest aparat. Fetele se antrenează la Izvorani, în apropierea Bucureștiului”, îl lămurește Andreea. Discuția începe să se lege. Întrebări despre performanță, despre cum e să fii pe podiumul olimpic, despre câtă pregătire stă în spatele unui concurs, despre accidentări. Andreea răspunde amabil la tirul de întrebări și se interesează de forma fizică a invitatului ei. „Sunt bine, depinde însă ce mă pui să fac, sper să nu fie ceva pentru care să am nevoie de asigurare medicală”, râde irlandezul. Încet-încet se îndreptă spre podiumul de la sol, unde vor face o mică încălzire.
Gimnastica este o treabă ușoară, pare a spune irlandezul
Greu cu lumânarea Andreea face primele exerciții pentru încălzire articulațiilor la mâini. Atent, Ronan o imită. Exerciții de stretching pentru picioare, iar totul este repetat cu atenție de fostul jucător al naționalei„Trifoiului”. Lucrurile se complică în momentul în care Andreea execută un stând pe mâini după care începe să meargă în mâini. „Mi se părea mie că erau prea ușoare primele exerciții. Nu am făcut niciodată un asemenea exercițiu”, râde Ronan. „Haide, nu ai făcut niciodată lumânarea? Poți să faci ca mine, nu e așa greu cum pare. Uite, tu încerci să stai în mâini și eu te țin de picioare. Încercăm?”, îl încurajează Andreea. Primele încercări eșuează. Ronan nu reușește să își ridice picioarele și se prăbușește de câteva ori. Și încă o dată, și încă o dată. Găsește puterea să râdă de el și o întreabă pe campioana olimpică de la Sydney dacă nu are și exerciții pentru rugbiști în program. Andreea și-a intrat în rolul de profesoară și, serioasă, îl încurajează să mai încerce o dată. După încă patru, cinci încercări, Ronan reușește să stea în mâni și să meargă un pic, susținut de Andreea. Cade epuizat, în aplauzele tuturor. Stând în mâini, Andreea îi aplaudă reușita cu tălpile. „Mă poți învăța asta? Copiilor mei le-ar place la nebunie”, râde el.
Prima provocare importantă: mersul în mâini, element de încălzire în gimnastică
Roata!? Misiune imposibilă! Un moment de odihnă și lecția continuă. Agilă, Andreea face roata pe diagonala solului. Ronan privește uimit: „Wow. Ce a fost asta? Nu am înțeles nimic! Poți să mai faci o dată?”. Se uită cu admirație la mișcările Andreei. O dată și încă o dată, dar dă înapoi în momentul în care trebuie să facă. Primele încercări aproape că îl fac să cadă în cap. „O mână e în aer iar când ajunge pe sol, a doua vine și ea și imediat picioarele ating solul, moment în care corpul se ridică”, îi explică Andreea. Cuvintele ei par de neînțeles pentru irlandez, care după trei, patru tentative se declară învins și îi cere „profesoarei” să își încerce puterile la masa de sărituri.
Ronan a încercat și câteva exerciții la paralele, însă a abandonat repede
„Pe bune? Chiar trebuie să sar peste masă?” Nici la masa de sărituri lucrurile nu stau mai bine. Ronan este binevoitor, încercă, dar nu îi iese nimic:„Pe bune? Chiar trbuie să sar peste masă!?” Andreea îi explică cum trebuie să își facă elanul, cum să bată pe trambulină și cum să controleze mișcarea ca să ajungă pe masă, după care să încerce aterizarea, în gropa cu bureți. Primele încercări le aterizează în genunchi, însă după alte câteva sărituri reușește să bată perfect pe trambulină și să urce în picioare pe masă. Un prim succes. Andreea face un salt înainte, apoi îi arată încă un salt grupat, executat cu spatele la salteaua de aterizare. Ronan zâmbește și încearcă, în continuare varianta simplă: sare pe masă, de acolo direct în groapa de bureți. Exersează așa timp minute bune și la un moment dat, Andreea se declară mulțumită. „A fost greu, unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut până acum. Nu am încercat să fac ce mi s-a părut dificil pentru că îmi era teamă să nu-mi rup gâtul. Am toată admirația pentru Andreea. Să te lași de atâția ani și să poți face ce face ea, e incredibil. Trebuie să ai o flexibilitate și o mobilitate foarte bună. Este un sport foarte greu, în care într-o clipă de neatenție te poți accidenta grav”, a spus Ronan. Pentru al recompensa parcă, pentru efortul depus, Andreea i-a făcut cadou cartea ei, versiunea în engleză „Reversul medaliei”. „Ronan a fost un elev silitor, a încercat să facă cât mai bine exercițiile, mă bucur că a reușit acel stând pe mâini”, a sintetizat fosta mare gimnastă.
Moment de respiro: Ronan răsfoiește cartea scrisă de Andreea
Episodul 2: RUGBYUL Partea a doua se desfășoară pe un teren sintetic. De fotbal. Ronan devine de data aceasta profesorul și o va învăța pe Andreea cum să lovească balonul de rugby și, mai ales, cum să transforme perfect. În lipsa buturilor, se ia la țintă bara transversală a porții de fotbal. Întâi, Ronan dă drumul la câteva pase scurte cu Andreea.
Vântul bate cu putere și de cele mai multe ori dă traiectorii ciudate mingii țuguiate. „Trebuie să lovești mingea aici, cu putere”, îi indică el un punct pe balonul colorat. Andreea șutează, dar nu reușește să trimită balonul până la partenerul ei de antrenament. „Încearcă să trimiți pe jos, să îl surprinzi. Nu-ți fie frică, dă cu putere”, o încurajează de pe margine fostul rugbist, George Baltă. „George, acum îmi spui? Trebuia să mă pregătești din timp”, râde ea. Începe să trimită mai bine balonul, repetă de câteva ori și Ronan propune concursul de țintit bara. „Trebuie să te văd te tine întâi. Să știu ce am de făcut!”. Cel mai bun marcator de puncte din rugbyul irlandez (1.083 puncte) expediază două șuturi ce șterg bara și din a treia încercare trimite mingea exact în mijlocul transversalei. Oprește cu un gest scurt aplauzele ce se aud: „Vă rog, a fost din a treia încercare. Primele două le-am ratat”.
Pase, șuturi, țintă precisă și lucrurile încep să se complice pentru Andreea
Andreea ar putea juca mijlocaș la grămadă Ștafeta trece la Andreea. Primele șuturi trec cu mult pe lângă poartă, altele nu ajung nici la jumătatea distanței. Ronan îi explică cum trebuie să țină balonul și cum să șuteze, să urmărează bara, nu mingea. Andreea încearcă. O dată și încă o dată și încă o dată. Acum expediază șuturi înalte. „Este greu, mi-a amorțit glezna, mâine cred că o să am numai vânătăi”, râde ea. Dar nu renunță. Ambițioasă, continuă să țintească bara. Vântul nu ține cu ea și frigul pătrunzător îi îngheață mâinile. După un sfert de oră de încercări nereușite, Andreea reușește să trimită în bară. Își ridică mâinile în aer și se bucură copilărește. „Este foarte greu pentru o gimnastă să lovească balonul pentru că e nevoie de multă forță, de multă putere, ori Andreea este foarte delicată. Totuși, cred că ar putea juca într-o echipă de rugby ca mijlocaș la grămadă sau o aripă rapidă pentru că dacă ai calități fizice îți faci loc într-o echipă, indiferent de înălțimea și gabaritul tău”, spune Ronan. Duelul nu s-a încheiat însă aici pentru că urmează evenimentul surpriză. Organizatorii evenimentului DHL le aduc celor doi două obiecte cu valoare națională: mingea de oină și bâta.
Episodul 3: OINA Jocul de oină a fost adevărata provocare. Rând pe rând, cei doi actori ai primelor două episoade au încercat să lovească mingea de mărimea unui ceas deșteptător. „Eu abia pot să țin bâta. Nu știu dacă am ridicat ceva mai greu decât ea. Mi-e și frică de minge, să nu mă lovească Ronan, când o arunc”, povestește Andreea. Primul care reușește să trimită mingea până în celălalt capăt al terenului este fostul jucător de rugby. O lovitură precisă, curată, ce smulge aplauze de la mica asistență aflată pe marginea terenului. Campioana olimpică de la Sydney mai încearcă o dată să lovească mingea, însă aceasta se rostogolește, la câțiva pași mai încolo. Amândoi zâmbesc și își dau mâna.
O poză de final, în jurul aceluiași trofeu. Dar un pic mai obosiți…
A fost o nouă zi plină, una dădătoare de speranță, dar și un nou episod în care un ambasador al sportului românesc și-a pus toată puterea pentru a sublinia trăsăturile campionilor de la noi: pasiune, altruism, atașament și generozitate.
„Până la urmă, fiecare dintre noi am încercat să scoatem în evidență frumusețea fiecărui sport în parte, fie că a fost vorba despre gimnastică, rugby și, ulterior, despre oină. Sunt gazdă, așa că trebuie să fiu generoasă și prietenoasă și l-am lăsat pe Ronan O’Gara de data asta să câștige. A fost o experiență foarte frumoasă, pe care aș repeta-o oricând”, a concluzionat Andreea.
„A fost ceva total nou pentru mine să vin în România, să văd ce înseamnă gimnastica, să cunosc o campioană precum Andreea și mai ales să pot intra în mintea unei campioane, să văd cum gândește, cum se pregătește. M-am simțit bine să fiu aici, să învăț lucruri noi”, a spus Ronan.
FOTOGRAFII: HOJDA Alexandru
Ronan O’Gara are 38 de ani și a fost unul dintre jucătorii emblematici ai naționalei de rugby a Irlandei. Mijlocaș la deschidere, el a înscris 1.083 de puncte în 128 de meciuri disputate în reprezentativa „Trifoiului”. El a câștigat cu Irlanda, Turneul celor 6 Națiuni, în 2009 și Cupa Europei cu Munster, în 2006 și 2008. S-a retras din activitate în 2013 și în prezent este antrenor la echipa franceză de primă ligă, Metro-Racing. Ronan a jucat împotriva României de trei ori, în 2002, la Limerick (39-8),la Cupa Mondială din 2003, la Gosford (45-17) și în 2005, la Dublin (43-12).
Andreea Răducan are 31 de ani și a fost campioană olimpică la Sydney 2000 și multiplă campioană mondială. Ea s-a retras din activitate în 2002. Acum este comentator sportiv, jurnalist ș lucrează pentru Fundația Olimpică Română. În 2010 a publicat prima ediție a cărții autobiografice „Reversul medaliei”, care a fost republicată în 2012 cu mai multe completări și adăugiri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER