ALEGERI Handbal | Sorin Dinu a intrat oficial în cursă pentru un post de vicepreședinte! „Voi susține întotdeauna puncte de vedere care nu sunt subordonate unor interese personale”. Mingea ridicată la fileu candidaților la funcția de președinte

Redactor:
Marius Hutu
ALEGERI Handbal | Sorin Dinu a intrat oficial în cursă pentru un post de vicepreședinte!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La numai două zile după ce a condus finala mică a Campionatului European de handbal masculin, alături de Constantin Din, Sorin Dinu și-a anunțat oficial intențiile de a candida pentru funcția de vicepreședinte al Federației Română de Handbal – sectorul masculin. Partida Franța – Danemarca a fost și ultima din carieră ca arbitru pentru Sorin Dinu, care își dorește să se implice administrativ în rezolvarea problemelor din handbalul românesc.

„La fel ca toți ceilalți candidați la diversele poziții din structura FRH, am luat și eu decizia de a candida la funcția de vicepreședinte pentru handbalul masculin întrucat iubesc handbalul. În plus de asta, mai mulți oameni care activează în handbal mi-au sugerat că ar fi bine să fac acest pas întrucât sunt foarte mulți cei care au încredere în mine”, a susținut Sorin Dinu.

Deja fostul arbitru internațional, cu 8 turmee finale în spate și o finală de Liga Campionilor, a anunțat că nu va forma o alinață cu nimeni înainte de alegeri: „Nu sunt adeptul formării unor > anterior Adunării Generale de alegeri. Consider că singura autoritate care poate forma o astfel de echipă este Adunarea Generală în care își exprimă votul membrii afiliați ai FRH.

Deși, la prima vedere, pare un dezavantaj faptul că nu fac parte din echipa unui candidat la funcția de președinte, vă asigur că acesta este un mare avantaj. Aceasta postură îmi asigură, în cazul în care voi fi ales, o independență ce imi va permite ca în Consiliul de Administrație să susțin întotdeauna puncte de vedere care nu sunt subordonate unor interese personale.

De asemenea, faptul că nu am o relație contractuală cu vreo structură sportivă este de natură să garanteze că toate opțiunile mele vor fi în interesul handbalului și nu în interesul clubului pe care l-aș reprezenta”.

Una din principalele direcții ale lui Sorin Dinu, în cazul în care va fi ales vicepreședinte, se îndreaptă către tineretul handbalului românesc.

„Nu cunosc programele candidaților la funcția de președinte, dar observ că toată lumea susține că trebuie făcut ceva pentru tinerii handbaliști români, care își găsesc cu greu locul la o echipă de club datorită numărului foarte mare de jucători străini.

Pentru a face ceva concret în acest sens, sper ca măcar unul dintre candidații la funcția de președinte a inclus în programul său măsura introducerii obligativității ca echipele din Liga Națională să folosească timpul jocurilor din campionat, pentru minim 30 de minute, a unui sportiv român cu vârsta de sub 21 de ani la masculin și sub 20 de ani la feminin. Consider că această măsură ar asigura premisa că toți componenții loturilor naționale de tineret să acumeleze o experiență extrem de utilă în perspectiva competițiilor la care participă echipele naționale de tineret”, a declarat Sorin Dinu.

Sorin Dinu îi va avea contracandidați la funcția de vicepreședinte pe Daniel Georgescu și Iuonuț Stănescu. Pentru același post, la feminin, vor candida Steluța Luca și Mariana Tîrcă.

Pentru funcția numărul 1 în FR de Handbal, cea de președinte, vor candida Narcisa Lecușanu, Alexandru Dedu și Robert Licu. Alegerile sunt programate în 14 februarie.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Ireal! Câţi bani a cerut Delia Matache ca să cânte la nunta lui Livian, fiul lui Nelson
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Cristiano Ronaldo, făcut praf de o legendă după ce a ajuns la 900 de goluri: „N-are nicio treabă cu fotbalul!”
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Absolventă de Medicină, moartă după o plimbare cu motocicleta în Bistrița-Năsăud
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A revitalizat echipa!”
Jucătorul intrat în dizgrația lui Gigi Becali i-a dat pe spate pe turci după ce a marcat la debut: „A…
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o greșeală”
Cum se menține în formă Ion Țiriac la 85 de ani. Secretele miliardarului: „Am zis: îmi ajunge, am făcut o…
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una:  - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
BANCUL ZILEI. Bulă o aburește pe una: - Cu tine nu pot să fiu decât romantic!
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Staţiunea de pe litoral care se transformă radical în 2 ani. Modificări făcute ca în Mamaia
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Îi spuneau „Baroneasa”! Prima FEMEIE din lume cu brevet de pilot
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39 de ani
Câţi bani a ajuns să câştige Bănel Nicoliţă, după ce şi-a pulverizat averea şi căsnicia. Suma incredibilă primită la 39…
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Răsturnare de situație în cazul vatmanului care a intrat în mașina SPP-istului. Ce avea în sânge
Când trecem la cărțile de identitate electronice? 5,5 milioane de români trebuie să schimbe buletinul
Când trecem la cărțile de identitate electronice? 5,5 milioane de români trebuie să schimbe buletinul
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din Călărași și-ar fi pus capăt zilelor după ce și-a pierdut tatăl într-un incendiu
A fost găsit mort, legat la mâini și cu o pungă neagră pe cap. Tânărul de 23 de ani din…
A MURIT! Anunțul trist al zilei
A MURIT! Anunțul trist al zilei
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Boloş, despre varianta ca deficitul să depăşească 8%: Există acest risc
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Chinezii au adus în România rivalul Dusterului. Are șanse să fure din clienții SUV-ului din Mioveni?
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e uriaș
Cu cât se vinde o garsonieră din București, situată într-un beci. Are un singur geam pentru aerisire, dar prețul e…
×