Elizabeth Omoregie (21 ani) este mare surpriză a CSM București pentru întărirea lotului, în vederea abordării sezonului 2018-2019. Jucătoarea de la Krim Ljubljana a semnat un contract cu campioana României, începând din vară. Clubul susținut de Primăria Capitalei a confirmat încă un transfer, cel al interului dreapta Barbara Lazovic de la Vardar Skopje.
Elizabeth Omoregie este una din cele mai promițătoare jucătoare din noul val la nivel mondial. La nici 20 de ani, jucătoarea din Bulgaria cu origini nigeriene era deja un lider la Krim Ljubljana. De altfel, Omoregie a fost revelația Ligii Campionilor în prima parte a sezonului trecut.
Între timp, handbalista a obținut și cetățenia slovenă, astfel că va reprezenta această țară la nivel de prime reprezentative. Ea a fost adusă la CSM București pentru a suplini plecarea centrului Isabelle Gullden, care din sezonul următor va evolua la Brest. Omoregie ar urma să acopere postul alături de Andrea Lekic, adusă de la Vardar Skopje.
Barbara Lazovic este a patra handbalistă transferată de CSM București de la Vardar Skopje în această perioadă, după Dragana Cvijic, Jovanka Radicevic și Andrea Lekic. Jucătoarea slovenă în vârstă de 30 de ani joacă pe postul de inter dreapta.
„Suntem bucuroși să anunțăm transferurile a două jucătoare de mare valoare la echipa noastră. Suntem convinși că Barbara și Elizabeth se vor integra în familia noastră, familia CSM București, și că vor aduce un plus echipei noastre. Ne concentrăm astfel, în egală măsură, atât pe parcursul din acest sezon, cât și pe ceea ce avem de făcut în viitor”, a declarat directorul general al CSM București, Gabriela Szabo.
CSM București a efectuat cinci transferuri pentru sezonul următor, Elizabeth Omoregie plus cele patru jucătoare aduse de la Vardar Skopje. Până la această oră este cert că vor pleca Isabelle Gullden, Camille Ayglon și Gnonsiane Niombla și Anastasiya Lobach.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER