Handbalista Melinda Geiger a fost declarată cea mai bună jucătoare a echipei HCM Știința Baia Mare, în anul 2010, deși s-a transferat la campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea în urmă cu două luni.
Conducerea clubului băimărean a anunțat, sâmbătă, lista celor mai bune cinci handbaliste în anul 2010, pe locul I aflându-se interul dreapta Melinda Geiger. Componentă a naționalei României, cu care se află la Campionatul European din Danemarca și Norvegia, Geiger a ocupat locul I în ierarhia fostului său club datorită performanțelor individuale obținute până în 5 octombrie, când s-a transferat la Oltchim: cea mai bună jucătoare la Campionatul Mondial Universitar din Ungaria și locul II în clasamentul golgeterilor (medalie de argint, cu echipa României), câștigarea Cupei Mondiale, cu naționala, locul 3 în topul golgeterilor Cupei EHF (59 goluri), dar și în Liga Națională. Pe următoarele patru locuri s-au clasat jucătoarele Jenica Rudics, Claudia Cetățeanu, Carmen Buceschi și Lavinia Dobromir.
Topul celor mai bune cinci jucătoare ale echipei băimărene este stabilit în urma voturilor membrilor Consiliului Director și al conducerii tehnice.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER