Sezonul 2010-2011 din handbalul masculin a fost o afacere sută la sută pentru HCM Constanța. După ce au luat titlul la pas, „marinarii” au câștigat aseară și Cupa României, 38-26 în finala cu surprinzătoarea Pandurii.
Partida a avut suspans doar 20 de minute, atât cât Energia a rezistat ritmului impus de campioni. Constănțenii nu își permiteau să se încurce de o echipă decimată în iarnă, atunci când criza economică a gonit de la Tg. Jiu o echipă întreagă. Totuși, parcursul excelent al gorjenilor în turneul de la Severin, în care au eliminat vicecampioana și ocupanta poziției a treia în sezonul recent încheiat, i-a pus în gardă pe dobrogeni. Pandurii au intrat dezinvolți pe teren și s-au ținut scai de campioni, pe care i-au și condus la jumătatea reprizei cu trei goluri (7-4). Minunea n-a durat însă prea mult. Energia a găsit din ce în ce mai greu drum spre gol și a fost sancționată pe contraatac sau pe faza a doua. HCM a pus treptat stăpânire pe joc și a încheiat repriza cu un avans confortabil (17-13).
Constanța și-a dat cu adevărat drumul la joc abia după pauză, iar rezultatul s-a văzut imediat. Oamenii lui Ion Crăciun au dat recital, în timp ce elevii lui Liviu Andrieș au privit neputincioși demonstrația de handbal a HCM-ului, mulțumiți totuși sufletește cu locul din Cupa Cupelor. În numai 18 minute, campioana a făcut o diferență de 16 goluri (scor 33-17), zarurile fiind aruncate. Jucătorii Constanței au început să se felicite pentru „event”, astfel că până la final adversarii au mai redus din handicap: 38-26 final. HCM a obținut, așadar, a treia Cupă a României din istoria clubului și al doilea „event” după cel din 2006.
9 trofee a adunat HCM Constanța în ultimele opt sezoane (șase titluri și trei cupe)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER