Handbaliștii de la Constanța au ratat a cincea prezență consecutivă în grupe, după ce au pierdut (26-22), în prelungiri, finala turneului de calificare cu FC Porto
„Marinarii” vor juca în acest sezon doar în Cupa EHF
Pentru HCM Constanța, drumul către a cincea participare consecutivă în grupele Ligii Campionilor trecea prin Portugalia. Acolo unde „marinarii” trebuiau să treacă de campioana Porto, o echipă cu pretenții, care ce și-a angajat în vară un antrenor sârb și a transferat șase jucători, dintre care doi de la defuncta vicecampioană a Spaniei, Atletico Madrid.
Teoretic însă, constănțenii lui Sundovski trebuiau să fie favoriți, chiar și fără Val, Humet, Dragicevic și Cutura, vânduți în străinătate sau scoși din lot din cauza salariilor mari. Iar în primul meci al turneului s-au descurcat excelent, câștigând cu olandezii HV Kras/Volendam, scor 34-26.
N-a fost însă cazul și ieri, în duelul cu echipa lusitană. „Dragonii” au început mai bine meciul și au condus cu 12-9 la pauză. O defensivă mult mai bună a „marinarilor” a egalat situația după 60 de minute (19-19) și când aveau atacul cu 30 de secunde înainte de final au preferat o aeriană în locul unei rezolvări simple. În prelungiri, constănțenii nu și-au mai găsit ritmul. Au marcat doar de trei ori, față de cele șapte goluri ale lui Porto, și au capitulat, scor 22-26! Astfel, Constanța părăsește Liga Campionilor înainte de grupe pentru prima oară după patru ani și va juca în turul 3 al Cupei EHF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER