Naționala de handbal a avut parte de o primire demnă de medalia de bronz obținută în Danemarca, chiar dacă delegația a ajuns în țară în mijlocul nopții Fetele lui Radu Voina au fost așteptate de părinți, iubiți și de o mână de suporteri gălăgioși. Charter-ul cu care naționala de handbal a venit în țară a avut o întârziere de 40 de minute, dar acest lucru nu i-a descurajat pe fanii strânși în toiul nopții la aeroport. Parcarea Aeroportului „Henri Coandă” e la fel de plină în mijlocul nopții precum mall-ul în zi de reduceri. „Vin fetele de la handbal în seara asta! Uite autocarul!”, explică un domn în vârstă ieșit la o țigară și care, întâmplător, a devenit suporter al naționalei pentru o seară: „Fata mea trebuia să vină de la Paris, dar i s-a amânat zborul. Așa că o să rămân aici să aștept campioanele și să le dau buchetul ăsta de flori, pe care-l cumpărasem pentru fiica mea!”. Înăuntru, agitație mare. Rudele, prietenii și suporterii fac front comun și își fixează privirea spre panoul pe care sunt afișate zborurile. Cursa de Billund are o întârziere de 40 de minute, timp suficient pentru ca și alți fani să ajungă la aeroport. „Le-am luat crizanteme, doar p-astea le-am mai găsit! Astea nu erau pentru morți?”, își întreabă un tip cu obrajii vopsiți în tricolor iubita. Primește însă „OK-ul”: „Hai că n‑are nimic, bine că ai găsit!”. Timpul se scurge repede, mai ales că micuța galerie venită de la Vâlcea cu steaguri și tobe începe să anime atmosfera: „Strigați cu toții! Roooomâââniaaaaa!”
Ochi mici, îmbrățișări și autografe Tatăl Cristinei Neagu n-are stare și bate în lung și-n lat încăperea. Îmbrăcat cu o geacă din piele parcă prea subțire pentru temperatura de afară, părintele „Briliantului” României încearcă să-și mascheze emoțiile, deși limbajul trupului îl trădează. „Aeronava Companiei Air Bucharest din direcția Billund a aterizat”. Anunțul e primit cu aplauze și chiuituri, mai ceva decât ultimul fluier al meciului România – Danemarca. Acum privirile se mută de pe panou spre ușile glisante, singurele care le mai despart pe fete de cei dragi. În câteva minute apar și primele treninguri. Adina Meiroșu Fiera pare neobosită. Cu un joben tricolor pe cap, iese pentru câteva secunde din separeu: „Ce e cu liniștea asta? Am ajuns acasăăăăă! Hai, să cântăm!”. Fetele pășesc în grup, cu medaliile la gât, și sunt acoperite imediat de brațele pline cu flori și de blițuri. Ochii mici, ușor înlăcrimați, care lucesc și mai puternic în luminile aparatelor de fotografiat, completează imaginea unei seri în care bronzul a devenit, pentru o clipă, cel mai prețios metal al țării.
Unde v-ați ascuns, fraților, că m-am uitat peste tot după voi Cristina Neagu către părinții ei
Paula Ungureanu s-a operat ieri la genunchi în clinica din Belgia deținută de celebrul ortoped Martens!
Reacții ale vedetelor
Fetele au forța să ia medalie și la Mondialul din Brazilia. Îmi place Cristina Neagu, dar îmi plac și portarii României Ilie Năstase
Am urmărit live finala Oltchimului cu Viborg, dar acum am trăit la o intensitate și mai mare lupta pentru bronz Gabi Szabo
Am încercat să urmăresc fiecare meci al fetelor, pentru că sunt un mare pasionat de handbal. Le felicit și le urez mult succes Mircea Sandu
Mă bucur enorm pentru aceste fete minunate. România a încheiat cu bine acest 2010 din punct de vedere sportiv Elisabeta Lipă
Scoruri ciudate
Rezultatul partidei România – Danemarca (16-15 – foto) pare unul ciudat pentru un meci de handbal, întrucât s-au marcat extrem de puține goluri. Cauza? Jucătoarele erau stoarse de forță după un turneu epuizant, iar în finala mică s-au anulat reciproc în duelurile unu la unu. De notat că media golurilor înscrise în grupe (preliminare și principale) s-a ridicat undeva la peste 50 pe meci! Plecând de la acest scor, vă prezentăm alte finaluri stranii ale primelor reprezentative românești.
AN SPORT MECI SCOR 1947 hochei (m) Cehoslovacia – România 23-1 1989 hochei (m) România – Noua Zeelandă 52-1 2001 rugby (m) Anglia – România 134-0 2010 baschet (f) Australia – România 126-23 2010 handbal (f) România – Danemarca 16-15
NAȚIONALELE ROMÂNIEI ÎN 2010 SPORT Loc Handbal (f) 3 (CE) Polo (m) 7 (CE) Rugby (m) 19 Hochei (m) 36 Fotbal (f) 37 Fotbal (m) 56 Baschet (f) 72 Baschet (m) 76
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER