VIDEO | Aurelia Brădeanu, într-o ipostază în care n-ați mai văzut-o, de războinică. Două mari noutăți propuse de FRH, cu ocazia Trofeului Carpați. Handbalul românesc intră în zodia … dacilor

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Handbal a lucrat intens în ultima perioadă pentru o nouă imagine a disciplinei care a obținut nu mai puțin de șapte titluri mondiale de-a lungul timpului, patru la masculin și trei la feminin (două la handbal în „11”). Cu ocazia Trofeului Carpați, oficialii FRH vor veni în fața publicului cu o mascotă, cu imn, cu stindard, logo și alte elemente care să reînsuflețească activitatea handbalistică din România și prin care speră să se apropie și mai mult de public.

Într-un interviu acordat pentru ProSport la Debrecen, la Campionatul European de handbal feminin din decembrie 2014, Alexandru Dedu, președintele FRH, susținea, printre altele, că în sistem există o oarecare latență, iar în mandatul său focusul este îndreptat către fani: „Acela este motorul. Ai spectatori, ai parteneri, poți să investești și se pornește roata. În momentul de față, handbalul a fost făcut pentru că trebuia făcut. Eu trebuie să-l conving pe spectator să se uite la un spectacol, la un show, să se simtă bine, să mănânce un sandwich bun, să asculte o melodie bună, să vadă transpirație, să vadă bucurie. În momentul acela sportul va crește. Cine nu înțelege că sportul este un show și trăiește prin spectatori și telespectatori, atunci acela va dispare”.

Cam în aceeași perioadă, dacă nu chiar mai devreme, Federația Română de Handbal a demarat un proiect de schimbare generală a imaginii handbalului românesc. Un proiect amplu, la care un aport important l-a avut Lorand Balint, directorul de marketing din cadrul FRH. După câteva luni de studii de piață în profunzime, după ce au fost testate mai multe variante, oficialii FRH sunt gata să prezinte publicului noile elemente cu care handbalul se va identifica în următorii ani: logo, siglă, mascotă, imn – „Cu căciulile pe frunte” -, stindard, etc. Toate sunt lansate în această săptămână, cu ocazia Trofeului Carpați, care se va desfășura vineri și sâmbătă la Cluj. Alături de România, la întrecere vor fi prezente alte trei naționale puternice, Brazilia, Germania și Suedia.

Foto: Noul stindard al handbalului românesc

Practic, cu ocazia Trofeului Carpați, echipa lui Alexandru Dedu vine cu două mari noutăți în handbalul românesc, un nou selecționer și o nouă imagine pentru echipele naționale:

  • Tomas Ryde, primul selecționer străin la naționala feminină

Suporterii români vor avea ocazia să vadă la lucru echipa României, cea mai de succes națională din sportul românesc, cu un nou antrenor la timonă. După plecarea lui Gheorghe Tadici, FRH a decis să meargă pe mâna unui antrenor străin, cerut cu insistență de fani pe toate căile posibile. Suedezul Tomas Ryde a fost numit selecționer săptămâna trecută, el fiind primul strâin la cârma primei reprezentative, iar de luni și-a început oficial treaba cu cele mai bune handbaliste din România. Primele mesaje trimise din interior? Handbalul se face cu zâmbetul pe buze!

  • „În fiecare iubitor de handbal din România există un dac”. Simbolistica mascotei

A doua mare schimbare din handbalul românesc este propusă la nivel de imagine. Lorand Balint, omul responsabil cu partea de marketing, a gândit un proiect amplu, iar după ce a ajuns la rezultate finale este gata să-l pună în practică. De la început, oficialul FRH a căutat un element autentic, prin care iubitorul de handbal se poate identifica. A căutat în istorie și a ajuns la … DACI!

Foto: Schița de lucru a mascotei

„Una dintre primele discuții pe care le-am avut după constatarea că în fiecare iubitor de handbal din România există un dac a fost despre mascota. Și dacă am agreat rapid că stindardul pe care îl va purta va trebui să degaje forță, agresivitate, să fie impunător, când a venit vorba despre mascotă am avut două drumuri pe care puteam merge mai departe. Să portretizăm un nobil dac așa cum îl regăsim pe columna lui Traian, pe Arcul de Triumf din Salonic sau în muzeul Prado din Madrid – puternic, solemn, cu barba tunsă și îngrijită, demn în atitudine. A doua opțiune a fost să portretizăm rebelul din cetate, cel despre care nu avem dovezi clare că a existat, dar care trebuie să fi existat pentru că este în firea lucrurilor. Luptător, dârz, hotărât, dar și pus pe glume și șotii. Cel care nu se dă înapoi de la luptă, dar nici de la o distracție”, susține Lorand Balint.

Până la urmă s-a decis varianta a doua, motivația directorului de marketing: „Nu am vrut să luăm un nobil dac, poate cel mai demn dintre nobilii lumii antice, să facă giumbușlucuri cu mingea cu publicul prin sală. Nu am vrut să-l coborâm la nivelul unei mascote”.

Ce presupune a fi, de fapt, un dac?

Lorand Balint și echipa sa au ales ca mascota să aibă un păr alb, care „ne ajută să construim și pe tradiția handbalului”.

„Suntem convinși că în interiorul fiecărui iubitor al handbalului este un dac. Handbalul presupune forță, hotărâre, determinare, dorința de a intra la luptă, nu poți să stai să nu primești pasă sau să nu te aperi vreo secundă. Este un sport iubit de oameni hotărâți, care fac lucruri și nu se tem de contact fizic. Care lucrează în echipă pentru a învinge un adversar pe care îl respectă, dar de care nu se tem nicio secundă. României la handbal nu trebuie să-i fie frică de nici un adversar din lume. Dar trebuie să-i fie frică să nu dea totul pe teren, să-și piardă mândria, determinarea, tenacitatea și încrederea. Romania la handbal este o putere mondială respectată și apreciată. E mult aur în handbalul românesc, așa cum și munții Daciei erau plini de aur”, sunt argumentele lui Lorand Balint.

Foto: Căpitanul Aurelia Brădeanu a fost prima jucătoare care a intrat în rolul de războinică dacă. Îmbrăcată după portul tradițional de acum 2.000 de ani, Mika i-a invitat pe suporteri să susțină echipa națională la Trofeul Carpați și în barajul pentru Mondaile cu Serbia, din luna iunie.

Sala Polivalentă din Cluj va lua forma unei cetăți a dacilor la sfârșitul acestei săptămâni, cel puțin acesta este mesajul cu care va debuta vineri competiția. Trofeul Carpați se va desfășura într-o formulă și ea schimbată față de edițiile anterioare, pe parcursul a două zile, cu semifinale și finale. Vineri, în prima zi, sunt programate jocurile Germania – Suedia (ora 18:00) și România – Brazilia (ora 20:00).

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
El este noul membru al echipei Neatza cu Răzvan și Dani! Fanii au fost în extaz când au văzut despre cine este vorba
El este noul membru al echipei Neatza cu Răzvan și Dani! Fanii au fost în extaz când au văzut despre…
Ce a făcut ”Groparul”, după ce a găsit mesaje de la alt bărbat în telefonul soției sale! Cei doi au o fiică de un an
Ce a făcut ”Groparul”, după ce a găsit mesaje de la alt bărbat în telefonul soției sale! Cei doi au…
Armando este unul dintre tinerii morți în teribilul accident din Ploiești. Pasiunea pentru adrenalină i-a adus sfârșitul
Armando este unul dintre tinerii morți în teribilul accident din Ploiești. Pasiunea pentru adrenalină i-a adus sfârșitul
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
BREAKING | Pep Guardiola şi-a anunţat retragerea din fotbalul intercluburi. Managerul lui City a făcut marele anunţ în cadrul unui podcast găzduit de un chef cunoscut:
BREAKING | Pep Guardiola şi-a anunţat retragerea din fotbalul intercluburi. Managerul lui City a făcut marele anunţ în cadrul unui…
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
Zi decisivă! Românii ar putea vota direct in turul II, între Lasconi şi Georgescu. Înalta Curte judecă contestaţia la decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale
Zi decisivă! Românii ar putea vota direct in turul II, între Lasconi şi Georgescu. Înalta Curte judecă contestaţia la decizia…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - La micul dejun i-am pregătit lui Bulă fulgi de săpun, în loc de fulgi de porumb
BANCUL ZILEI. Bubulina: - La micul dejun i-am pregătit lui Bulă fulgi de săpun, în loc de fulgi de porumb
"Drum lin, frate! Undeva, acolo sus, încă accelerezi spre orizonturi infinite". Armando a fost ucis de pasiunea pentru viteză. În…
Premieră în astronomie! Imaginea din Cosmos care A ULUIT cercetătorii
Premieră în astronomie! Imaginea din Cosmos care A ULUIT cercetătorii
Ce nu a mai făcut Ion Ţiriac în nicio zi din ultimii 42 de ani. Dezvăluirea incredibilă făcută de miliardarul român
Ce nu a mai făcut Ion Ţiriac în nicio zi din ultimii 42 de ani. Dezvăluirea incredibilă făcută de miliardarul…
Pentru Mario, orice preț! Încolțit de datorii, Gino Iorgulescu a făcut un pact misterios cu 'locotenentul' lui Nuțu Cămătaru
Pentru Mario, orice preț! Încolțit de datorii, Gino Iorgulescu a făcut un pact misterios cu 'locotenentul' lui Nuțu Cămătaru
Anunț bombă direct din Rusia. Adevărul despre Călin Georgescu: Putea deveni un nou...
Anunț bombă direct din Rusia. Adevărul despre Călin Georgescu: Putea deveni un nou...
VIDEO Petre a ars de viu în camionul pe care îl conducea. Șoferul de 49 de ani era din Gorj, dar s-a stins într-un mod cumplit în Italia
VIDEO Petre a ars de viu în camionul pe care îl conducea. Șoferul de 49 de ani era din Gorj,…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Perioada reducerilor de toamnă! Numeroase jocuri la prețuri reduse până pe 4 decembrie 2024
Daniel Bîrligea (FCSB) şi Vladislav Blănuţă (Universitatea Cluj), atacanţii etapei a 19-a
Daniel Bîrligea (FCSB) şi Vladislav Blănuţă (Universitatea Cluj), atacanţii etapei a 19-a
Este legal să circuli cu lumini de ceață în oraș? Sancțiuni stabilite de Codul Rutier 2024
Este legal să circuli cu lumini de ceață în oraș? Sancțiuni stabilite de Codul Rutier 2024
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×