Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Franța este noua campioană europeană la handbal masculin, după ce s-a impus într-o finală de vis cu Danemarca, scor 41-32. Tot din „Hexagon” provine și cea mai bogată echipă de club din lume, Paris Saint Germain, care a anunțat pentru sezonul în curs un buget de 13.580.000 de euro. O sumă pe care nu o adună toate cele 24 de echipe din Ligile Naționale de handbal (masculin și feminin) din România. Iar handbalul este sportul de echipă numărul unu din țară.
Poate că ar fi forțată ideea conform căreia Franța a câștigat titlul continental pentru că în Liga internă are cea mai înstărită echipă de club de pe mapamond. În mod cert, însă, rezultatele pe care le obțin „cocookoșii”, constant în ultimii 10 ani, sunt strâns legate de investițiile pe care le-au făcut în infrastructură, în cluburi, de modul cum s-au organizat.
În sezonul 2013-2014, media bugetelor în Liga Națională franceză – masculin este de 4.033.000 de euro, cu 17% mai mult față de ediția precedentă de campionat. Cifrele sunt accesibile, având în vedere că fiecare club este obligat la începutul fiecărui sezon să anunțe public de ce fonduri dispune. „Totul e calculat la fiecare cent, înainte de start se știe și ce deplasări se fac, și ce salarii se oferă. Dacă în bilanțuri se regăsesc diferențe mari, când vin controalele, atunci echipele sunt retrogradate”, ne povestește Rareș Fortuneanu, fost internațional român care activează de 10 ani în handbalul din Hexagon.
Un sport de șapte ori mai sărac decât în Hexagon Francezii au ridicat handbalul la rang de sport prioritar, astfel că aceasta este una dintre explicațiile pentru care au egalat recordul României, de patru titluri mondiale, în numai 16 ani, în intervalul 1995-2011. Numai că selecționata pregătită în prezent de Claude Onesta a mai adăugat, într-un timp relativ scurt, trei titluri europene, dar și două medalii de aur la Jocurile Olimpice. În schimb, România a bătut pasul pe loc, ba a coborât din prima urnă valorică în lumea a doua sau a treia a handbalului. O situație cam tristă dacă ne întoarcem în timp, explicabilă dacă analizăm activitatea din punct de vedere financiar. Comparând ligile interne ale celor două țări, handbalul lui Cristian Gațu & Co este azi de vreo șapte ori mai sărac, media bugetelor la echipele masculine este puțin peste 610.000 de euro. Mai mult, toate cele 24 de echipe din prima ligă (n.r. – plus cele 12 din sectorul feminin) nu adună la un loc bugetul lui Paris Saint Germain. În urma datelor culese și adunate de la cluburile din România, suma totală din primul eșalon se ridică la aproximativ 12,8 milioane de euro.
De ce în Franța da, iar în România nu Diferențele dintre Franța și România capătă forme și mai disproporționate dacă lucrurile încep a fi analizate în profunzime, atât financiar, ca model de business, cât și ca organizare. De fapt, de la acest ultim aspect se creează deja o prăpastie. România s-a chinuit doi ani să pună pe picioare o Ligă Profesionistă, fără niciun rezultat. Un for care ar fi avut menirea, în timp, să țină o competiție capabilă să producă în primul rând bani și, în consecință, rezultate pe plan internațional. Numai că trecerea totală la profesionism a întâmpinat din start rezistența sistemului pe două paliere, al oamenilor din fenomen și legislativ. Fără niciun rezultat în acest timp, activitatea LPH-ului românesc a și fost suspendată.
La un meci de handbal în Franța, un bilet de intrare costă de la 7-8 euro în sus, în funcție și de importanța lui.
La francezi, lucrurile sunt clare din acest punct de vedere. În primul rând, Liga Națională franceză a făcut un „produs” atractiv pe care îl vinde televiziunilor cu câteva milioane bune de euro pe sezon, care atrage de asemenea sponsori dispuși să-și asocieze imaginea cu handbalul. S-a ajuns la o situație greu de implementat la noi chiar și la fotbal: în prima divizie handbalistică din Hexagon nu se participă fără ca un club să garanteze un fond minim, de 1,6 milioane de euro. „Și la liga a doua este barem, de 835.000 de euro, dar nu e sigur că te menții cu acești bani”, susține Fortuneanu.
Diferențele banilor proveniți de la stat se fac la procente Ca și în România, echipele din Hexagon sunt susținute financiar de autoritățile locale. Diferența se face însă la procente. La noi, ajutorul unui Consiliu local sau județean este covărșitor, majoritatea cluburilor s-ar desființa fără a avea acest „spate”. La ei, susținerea de la stat vine ca o completare la buget, sponsorii sau încasările din drepturi TV, bilete și alte surse oferind dimensiunea, forța unei grupări. PSG-ul este cazul cel mai fericit, având susținerea unui gigant – Qatar Investment Authority – principalul sponsor și al echipei de fotbal. Banii sunt fără limită din moment ce parizienii au ajuns la un buget de 13,5 milioane de euro. După ce au cumpărat toate hotelurile de lux din Paris, arabii se arată dispuși să facă din PSG un club de talia lui FC Barcelona ori Real Madrid.
„Numai un nebun poate să bage banii lui la handbal” O nouă incursiune în întrecerile interne. 23 din cele 24 de grupări din primul eșalon sunt susținute de autoritățile locale. Excepția de la regulă este HC Odorhei, susținută financiar de un singur om, Verestoy Attila. Echipele feminine CSM Cetate Deva sau „U” Jolidon Cluj fac la rândul lor notă discordantă cu ce se întâmplă în handbalul românesc, în sensul că mai bine de 50% din bugete vin din bani privați.
„Investesc la handbal pentru că îmi place sportul, vreau să fac performanțe”, susține Marian Muntean, sponsorul echipei din Deva. Rentabilitate în handbal din punct de vedere financiar? „Zero! Nu este ca la fotbal să spui că formezi sportivi, iar apoi să îi transferi pe bani. La handbal, jucătorii pleacă gratis când sunt la final de contract, iar ca să-i aduci trebuie să le dai bani. Numai un nebun poate să bage banii lui la handbal”, răspunde tot susținătorul echipei din Deva. În acest sens, nici infrastructura nu ajută deloc grupările. Una ar fi ca un club să aibă la dispoziție o sală cu cel puțin 5.000 de locuri și să reușească să vândă bilete și alta e să evoluezi în arene depășite demult, friguroase pe timp de iarnă, cu o singură tribună și capacități care nu depășesc, cu mici excepții, 2.000 de locuri. Tocmai de aceea, grupările din țară nici nu îndrăznesc să mai perceapă bani pe bilete. În multe săli se intră gratis, la grupările care pun tichete în vânzare prețul nu depășește 10 lei.
300.000 de euro obține handbalul românesc din drepturi TV. Cluburile nu încasează aproape nimic, ci doar sunt scutite de anumite taxe
A fost odată Oltchim! Clubul a dispărut după ce Combinatul chimic a ajuns în pragul falimentului
Până la dispariția din vara anului 2013, Oltchim Rm. Vâlcea a fost singura grupare din România care ajunsese la un nivel apropiat echipelor masculine de top din Franța. Chiar dacă banii proveneau în mare parte tot de la stat, finanțarea era asigurată de o societate comercială. În ultimii ani de viață, Combinatul Oltchim vira în fiecare sezon în jurul a 2,2 milioane de euro. Restul bugetului până la 3-3,5 milioane de euro era asigurat de alți sponsori. Brandul Oltchim era un vector de imagine și pentru alte firme, astfel că inclusiv Petrom a încheiat un parteneriat cu formația vâlceană în valoare de aproximativ 800.000 de euro
Având susținerea unui sponsor puternic care i-a asigurat un buget de top în handbalul feminin, Vâlcea a reușit de la un an la altul să facă o echipă cu care a atacat vreo cinci-șase sezoane și câștigarea Champions League. Astfel, Oltchim a fost în stare să aducă în țară printre cele mai bune jucătoare din lume, inclusiv din handbalul francez (n.r. – Allison Pineau și Amandine Leynaud), cel pe care l-am ales pentru această analiză.
În anul în care Oltchim s-a desființat, echipa ajunsese până în semifinalele Ligii Campionilor. Mai avea însă nevoie de cel puțin un pas în Europa pentru a reuși să atragă alte surse de finanțare, astfel încât povestea să meargă mai departe. Combinatul Oltchim intrase deja în insolvență și nu mai putea fi parte la performanța sportivă. O finală ar fi atras după sine cel puțin 500.000 de euro numai din vânzarea de bilete. Alte câteva sute de mii ar fi umplut conturile din publicitate, sponsorizări și premii de la EHF. Vâlcea a fost eliminată însă de Györ pentru un singur gol, astfel că tot business-ul a avut efect de bumerang. Acum, Oltchim este doar o amintire.
Egali cu francezii la salarii
Analiza handbalului românesc versus cel francez câștigător de titluri olimpice, mondiale și europene oferă un mare paradox. La nivel de salarii, diferența între cele două campionate nu este la fel de mare. Exceptând contractele consistente de la PSG, în handbalul masculin din Franța se câștigă în medie 6.000 de euro. Sume care sunt plătite, chiar depășite, la câteva echipe din România! Totuși, la criza care persistă în tot sportul românesc, handbaliștii au de multe ori emoții până își încasează drepturile pentru care au semnat. Hexagonul oferă liniște din acest punct de vedere.
Explică Rareș Fortuneanu: „Tot mai mulți jucători sunt atrași de campionatul Franței. Știu că nu se dau țepe, că se iau banii. Chiar și dacă un club dă faliment, în acest caz statul francez te plătește. Oricum, cluburile nu prea riscă să ajungă în situația de a nu-și plăti handbaliștii. Regulile sunt clare, pot fi retrogradate, iar în acest caz cheltuielile ar fi înzecite pentru a reveni la același nivel”.
Fotbalul – un business, handbalul – un consumator
În raport cu fotbalul, handbalul se află încă departe de a fi o afacere rentabilă, nu numai în România, ci chiar la nivel global. Sunt puține cluburi în lume care ar putea spune azi că fac și profit, poate doar în Germania să existe câteva cazuri fericite. Totul pleacă de sus. Spre exemplu, în fotbal, primele patru echipe din Europa în sezonul 2013-2014, Bayern, Dormund, Real Madrid și FC Barcelona, au câștigat numai de la UEFA cel puțin 45 de milioane de euro fiecare, reprezentând market-pool-ul (n.r. – bani proveniți din drepturi TV) și performanța sportivă. În schimb, la handbal, EHF-ul răsplătește cluburile care ajung în vârf cu sume care abia dacă le acoperă 10-15% din bugete. În „Final 4”, faza în care ajung cele mai bune patru echipe din Champions League, fondul de premiere este de un milion de euro. Cu tot ce a câștigat și în faza grupelor, echipa care obține trofeul dacă ajunge la 600.000-700.000 de euro premii din partea EHF.
Taxe și deplasări de 100.000 de euro pentru o finală în Europa Handbalul pare mai degrabă un bun consumator. „Federația europeană nu dă bani la cluburile care se califică în cupe, ci încasează. Numai participarea până în fazele finale costă vreo 12.000 de euro. Pentru fiecare tur pe care îl parcurgi se plătește o taxă la EHF. Iar la bugetele pe care le avem, cum să te mai gândești să te duci până în finale. Totuși, dacă îndrăznești te mai costă cel puțin 70.000-80.000 de euro deplasările, depinde de norocul pe care îl ai la tragerile la sorți. Dacă ajungi în Rusia, nu prea scapi fără o cheltuială de vreo 20.000 de euro”, spun oamenii din handbal. La masculin, o echipă care pătrunde până în Final Four-ul Ligii Campionilor achită taxe în valoare de 15.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER