Fosta jucătoare a echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Luminița Huțupan Dinu, a declarat marți că și-ar dori ca fetița sa, Ștefania, care s-a născut luni, să devină handbalistă.
„Ne-am dorit foarte mult acest copil și pentru noi este o bucurie imensă. Normal că îmi doresc să ajungă handbalistă și să-mi depășească performanțele dacă se poate. Acum sunt bine, nu mai am dureri, aștept să pot pleca acasă cu fetița”, a spus fosta handbalistă.
Huțupan a ținut să le ureze succes fostelor sale colege de la Oltchim, care în luna mai vor disputa finala Ligii Campionilor contra danezelor de la Viborg:
„Pot câștiga Liga Campionilor. Le doresc mult succes și le voi ține pumnii. Eu am jucat cinci finale de Liga Campionilor, am câștigat trei și știu ce înseamnă astfel de meciuri”.
Luminița Huțupan Dinu a născut, luni, o fetiță, la Maternitatea din Râmnicu Vâlcea. Ea are în palmares trei trofee ale Ligii Campionilor, două în tricoul slovencelor de la Krim Ljubljana și unul cu formația croată Kometal Skopje. Cu Oltchim, Luminița Huțupan Dinu a câștigat Cupa Cupelor și a jucat o semifinală în Liga Campionilor. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER