A început numărătoarea inversă până la CSM București – Ferencvaros! Oana Manea: „Mi-e puțin teamă din cauza calității jocului nostru, dar am încredere în fete, am încredere că atunci când vrem, se poate”. Campioana a „vândut” toată sala

Redactor:
Marius Hutu
A început numărătoarea inversă până la CSM București - Ferencvaros! Oana Manea:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București și-a încheiat socotelile în Liga Națională de handbal feminin, și-a primit și trofeul cuvenit campioanei, astfel că toată atenția s-a îndreptat deja către „dubla” cu Ferencvaros din sferturile Ligii Campionilor. Manșa tur se va desfășura peste 8 zile – 7 aprilie – în Sala Polivalentă, meci pentru care s-au vândut deja toate biletele.

Pentru campioana României urmează cea mai importantă parte a sezonului, perioada pentru care s-au și investit sume importante, fazele finale ale Ligii Campionilor. Ca și anul trecut, când a ajuns în Final 4 și a câștigat în premieră trofeul, CSM București susține prima manșă din sferturi pe teren propriu, iar returul în Ungaria. „Nu mai contează atât de mult dacă joci primul meci acasă sau în deplasare. Acum totul ține de încrederea pe care o ai, dacă simți că poți să-ți elimini adversarul, poți să o faci și cu un succes în deplasare”, spune Aurelia Brădeanu, care se află la al 15-lea sezon în care evoluează în Liga Campionilor!

Tabăra bucureșteană nu s-a aventurat în declarații pompoase înaintea celor două partide cu Ferencvaros, ci mai degrabă am sesizat o oarecare prudență.

„Sunt meciuri de totul sau nimic și cred că fiecare conștientizăm cât de importante sunt acestea. Mi-e puțin teamă din cauza calității jocului nostru, timpul este destul de scurt să ne punem cu toate la punct. Dar am încredere în fete, am încredere că atunci când vrem, se poate. Ține foarte mult de ambiția și motivația noastră. Problema este echipa noastră. Nu mi-e frică de adverasri, cât de echipa noastră”, a declarat Oana Manea, căpitanul echipei

„Ne dorim enorm de mult să jucăm bine, să fim o echipă, să demonstrăm că locul nostru este la Final 4. Ferencvaros are jucătoare care evoluează de mulți ani împtreună, se cunosc foarte bine, sunt tinere și ambițioase. Nu ne așteaptă deloc un meci ușor, suntem conștiente de asta, dar vom face tot posibilul să trecem peste”, a susținut Aurelia Brădeanu.

Antrenorul Aurelian Roșca a apreciat că șansele înaintea primei manșe sunt egale: „CSM București și Ferencvaros sunt două echipe puternice, cu jucătoare valoroase. Contează forma de moment și să ai toate jucătoarele valide. Fiecare gol este important în această dublă. Avem încredere în jucătoarele noastre, în grup. Și anul trecut s-au strâns și au făcut două meciuri memorabile împotriva echipei Rostov-Don, ceea ce a permis calificarea în Final 4”.

Partida tur de la București de vinerea viitoare este așteptată deja cu mare interes de public. Peste 3.000 de spectatori, între care foarte mulți copii, au fost miercuri seara la Sala Polivalentă, pentru a „însoți” campioana pe podiumul de premiere și în 2016-2017. Atmosfera a fost una mai degrabă de relaxare, de sărbătoare, ca la un spectacol. Săptămana viitoare, în Polivalentă va fi însă un alt public, o altă încărcătură emoțională. „Va fi o nebunie, nu mai sunt locuri, toată sala este vândută. Dacă aveam o Sală Polivalentă de 10.000 de locuri, ar fi fost arhiplină”, a declarat Bogdan Vasiliu, șeful secției de handbal de la CSM București.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o cameră de supraveghere
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o…
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
UNGURII nu acceptă să renunțe. Lovitura cea mare în Europa: Să fie maghiară
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×