Handbalul masculin se pregătește de cel mai tare campionat intern din ultimii ani, iar acest lucru se datorează în primul rând transferurilor efectuate de cele mai puternice cluburi. Dinamo, CSM București, Constanța, Steaua, Odorhei și chiar Poli Timișoara și Dunărea Călărași au adus jucători de Liga Campionilor, astfel că nivelul valoric va crește cu siguranță. În România a ajuns și primul campion mondial din ultimii ani, este vorba de spaniolul Antonio Garcia Robledo (transferat de CSM București), care în 2013 cucerea titlul cu naționala țării sale. Pentru jucător nu a fost doar o prezență meteorică, s-a aflat în lotul Spaniei la momentul potrivit, întrucât și în următorii ani a continuat să fie selecționat. Astfel, interul stânga a mai pus umărul la alte două medalii la Campionatele Europene, bronz la Euro 2014 și argint la Euro 2016. Nu avem certitudinea că Antonio Garcia Robledo (33 ani) este cel mai valoros jucător care a venit în Liga Națională în ultimii ani, dar în mod cert are cel mai bun palmares.
ProSport a stat de vorbă zilele trecute cu jucătorul spaniol, care a mărturisit că prin evoluțiile de la CSM București speră să prindă din nou naționala Spaniei. Interviul cu Antonio Garcia Robledo îl puteți citi în rândurile următoare, nu înainte de a menționa faptul că el a ajuns în România de la FC Barcelona! Formația catalană va fi și echipa în fața căreia va susține primul meci pentru CSM București, joi, în cadrul evenimentului „Handball Fest”, care va începe de la ora 18:00. FC Barcelona ajunge încă de luni la București!
Antonio, în primul rând, bine ai venit în România! De ce ai ales să vii aici? Un jucător galonat ca tine, să vină aici, este o surpriză pentru noi…
Am ales un proiect bun. N-am ales contractul, am ales ambițiile, proiectul pe care CSM mi l-a propus. Când am vorbit cu antrenorul, cu Campos, cu Marius (n.r. Marius Pintea, director tehnic), mi-au explicat la ce se așteaptă de la noul proiect. Nu aveam îndoieli să vin aici pentru că toată lumea vrea să fie mai bună, să se lupte pentru noi provocări, asta mi-am dorit și eu. Am vrut să mă bucur de handbal și nu există o modalitate mai bună decât să te bați pentru a câștiga campionatul și a câștiga titluri. Am văzut că lumea aici așteaptă mult de la noi și cred că în România trebuie să ne luptăm pentru toate titlurile. Pas cu pas, dacă ne antrenăm bine, dacă ne îmbunătățim jocul, vom face lucruri bune.
Știi că ești primul campion mondial care ajunge în România în ultimii mulți ani?
(râde) Nu știam, nu știam, dar este deja în trecut! Acum sunt aici, Antonio Garcia care este aici nu a făcut încă nimic în România și vreau să mă gândesc la prezent și de asemenea la viitor. Iar singurul lucru pentru a privi spre viitor este acela de a mă antrena din greu în fiecare zi, să lucrez cu echipa, să încerc să mă bucur zi după zi aici în București. Sper ca atunci când voi termina aici, nu știu când, oamenii să poată să spună că sunt primul jucător spaniol care a câștigat titluri pentru CSM.
În trecut, ai mai jucat în România cu altă echipă?
Am jucat aici împotriva echipei Steaua București, în semifinala Cupei Cupelor, acum șapte ani. Am jucat semifinala aici (n.r. cu Granollers), în Sala Polivalentă.
Și ce îți amintești de atunci?
Îmi amintesc că a fost un meci greu, în special atmosfera aici a fost uimitoare. Chiar mi-a plăcut acel meci, chiar dacă am pierdut la 4 goluri. După am făcut un meci mai bun pe teren propriu și am câștigat la 9 goluri, astfel că am continuat până în finală, dar suvenirul meu a fost atmosfera uimitoare creată de fani, modul cum suporterii își încurajau echipa. Chiar mi-a plăcut acel meci.
Ce știai despre CSM înainte să vii în România?
(râde) Știam despre CSM datorită echipei feminine. Urmăresc și handbalul masculin, dar și pe cel feminin. Știam de CSM a câștigat Liga Campionilor anul trecut, anul acesta a fost în Final Four. Când am început să fiu în contact cu clubul, am început să urmăresc și play-off campionatului trecut, cât și jucătorii care deja se aflau aici.
A fost greu pentru tine, să iei această decizie de a veni în România?
A fost puțin greu pentru că mă aflam acasă. Am jucat la Barcelona, aproape de familia mea, de prieteni, revenisem după 7 ani petrecuți în străinătate. Pentru mine, singurul lucru care a fost din nou greu de făcut a fost să fiu departe de familia și de prietenii mei, pentru că oricum e greu să-ti lași familia în urmă. Sunt însă foarte încântat să fiu aici și să joc handbal pentru că asta este viața mea.
Șapte ani în alte campionate decât cel al Spaniei, ai câștigat trei medalii cu echipa națională a Spaniei. Cum arată viitorul tău cu echipa națională?
Acum există niște schimbări în ceea ce-l privește pe noul antrenor, el acum își dorește alt tip de jucători, mai tineri, astfel că nu am avut până acum șansa să lucrez cu el. Cred că venind aici, la CSM și lucrând cu Pau, cred că vom lucra foarte bine împreună, mă va ajuta să ajung la nivelul bun pentru a mă întoarce la echipa națională. Este visul oricui să joace pentru echipa națională. Și în cazul meu, cred că încă pot ajuta echipa națională, încă am un nivel bun de joc, am posibilități de a ajuta pentru a câștiga medalii. Naționala Spaniei este una dintre cele mai bune echipe din lume și trebuie să ne luptăm mereu pentru medalii. Cred că dacă mă aflu la nivelul meu optim de joc, pot ajuta echipa și voi încerca să vorbesc cu antrenorul să mă întorc la echipă.
A fost greu pentru tine să te uiți la Jocurile Olimpice de la televizor?
Foarte greu! A fost greu pentru că a fost singurul lucru pe care nu l-am făcut la echipa națională, să ajung la Jocurile Olimpice. Și în 2012 m-am accidentat cu trei sâptămâni înaintea Jocurilor Olimpice, a trebuit să plec de la echipă în timpul pregătirilor. Anul trecut, calificarea a fost teribilă. Am făcut un meci bun în special împotriva Sloveniei. A fost o lovitură puternică pentru noi, pentru că meritam să fim acolo. În ultimii 4 ani, înaintea Jocurilor, am fost singura echipă care s-a luptat mereu până la final la toate turneele finale. Trebuia să fim acolo pentru că la Jocurile Olimpice participă doar cele mai bune echipe din lume din ultimul ciclu olimpic. Nu am fost acolo din cauza unei zile proaste. Am jucat 4 ani pentru a fi acolo și din cauza unui meci prost, am fost afară din cursă. A fost unul dintre cele mai urâte suveniruri primite de la viața de handbalist.
În acest moment, știi ceva despre campionatul României?
Da, știu care sunt echipele cele mai bune. Știu de Dinamo, știu de Constanța, știu despre Steaua. Sunt 4-5 echipe care vor lupta pentru campionat și știu că va fi greu. Suntem mulți jucători noi, trebuie să muncim mult pentru a avea propria identitate și propriul stil. Dacă ne pregătim bine, vom avea o șansă bună, pentru că avem jucători cu destule calități. Dacă suntem buni, vom fi în top, dacă nu, vom pierde din prima.
Primul meci pentru tine la CSM va fi împotriva Barcelonei…
Cred că nu este un meci mai bun pentru a ne simți bine. Voi juca împotriva prietenilor mei, împotriva celei mai bune echipe din lume probabil, împotriva echipei la care am fost până acum două luni. Sunt foarte nerăbdător să joc împotriva lor, să mă bucur de meci, pentru că va fi de asemenea o zi specială pentru club, pentru echipa de fete, pentru noi. Chiar dacă va fi un meci greu, pentru că vom înfrunta o echipă care în mod normal este mult înaintea noastră ca valoarea, trebuie să ne bucurăm. Dacă suntem buni, poate avem șansa noastră, să luptăm contra lor și să le arătăm suporterilor cum vom arăta în acest sezon. Și vrem să le arătăm că se pot bucura cu adevărat să ne fie alături la meciuri.
Pentru tine a fost o surpriză când Xavier Pascual a preluat echipa națională a României?
A fost o surpriză pentru că nu știam foarte multe despre handbalul din România. El este aici de aproape un an și jumătate. Da, a fost puțin surprinzător pentru mine, dar acum îl știu pe Pasqui, știu cum trăiește prin handbal, cum poate vedea totul în handbal. Sunt aici de două săptămâni și acum știu de ce Pasqui este cu adevărat aici. A venit în România pentru că a văzut că există o generație bună de tineri, jucători cu care poate lucra mult și cu care poate avea o șansă să fie la cel mai bun nivel cu echipa națională. Acum sunt jucători de 23-25 de ani care au o calitatea handbalistică bună, au bune îndemânări și au nevoie de un antrenor care să îi facă să joace ca o echipă. Pasqui a văzut asta și cred că este un antrenor care vrea să câștige tot, antrenează pentru că vrea să câștige mereu. Nu am nici o îndoială că va face treabă bună cu multă muncă și va ajunge la un turneu final, va fi competitiv, va avea multe provocări pentru el și pentru echipa națională a României. Cred că sunt pe drumul cel bun, sunt jucători buni, este ambiție și un antrenor bun. Lăsați-i să lucreze și curând vor veni și rezultatele bune.
Vezi România în viitor la turneele finale?
Cred că vor avea șansa pentru că, așa cum am spus și mai devreme, sunt jucători cu calități foarte bune, au un antrenor bun, au ambiție, depinde de muncă pe care o vor depune. Au arătat asta și la ultimele meciuri din calificarea pentru European că pot învinge pe oricine, dacă sunt la un nivel bun. Au viziunea de a construi o echipă națională foarte bună și cred că au șanse foarte bune să ia parte la următorul turneu final.
Când ai decis să vii în România, faptul că Xavier Pascual antrenează echipa națională, a fost important pentru tine?
A fost foarte important pentru mine în această decizie. Când am început să vorbesc cu CSM, el a știut. A venit la mine să îmi explice cum este handbalul aici, acum înțeleg oamenii de aici, handbalul, cum Federația vrea să sporească și să crească, mi-a vorbit puțin și despre oraș, despre cultura de aici. A fost o persoană importantă pentru mine nu numai în luarea acestei decizii, ci și în ultimele patru luni pentru că el m-a făcut să-mi recapăt plăcerea de a juca handbal și îi sunt foarte recunoscător. Datorită lui sunt aici și îmi place mult echipa.
Am înțeles că ai avut în acestă vară o ofertă și de la Montpellier și ai venit, totuși, în România…
Am avut diverse oferte de la diverse echipe și una dintre ele a fost de la Montpellier. Pentru mine proiectul a fost foarte important. Vorbeam cu Pau și îmi explica ce are în minte să facem și la ce se așteaptă de la mine. Am fost foarte fericit, toată lumea era încrezătoare despre noile provocări și chiar îmi doream să vin datorită lui Pasqui, datorită clubului și, de asemenea, datorită lui Pau. Îl veți vedea foarte încrezător, vrea foarte mult să aibe success aici.
Știi jucătorii de la Dinamo? Allahkaram Esteki a jucat înainte, spre exemplu, la Montpellier.
Îl știu pentru că am urmărit unele meciuri anul trecut în Champions League. Nu-l cunosc atât de bine. Îl știu pe noul jucător de pe inter dreapta (n.r. Boskovic), am jucat împotriva lui, îl știu pe cel de pe extrema stângă (n.r. Descat), dar ca echipă nu știu exact cum joacă. Am văzut doar două meciuri cu ei anul trecut, dar cred că vom aveam destul timp să-i cunoaștem și să pregătim meciurile împotriva lor pentru a ști cum să-i înfrângem pentru că sunt o echipă foarte bună.
Care este obiectivul tău personal aici în România?
Sunt aici pentru că vreau să câștig campionatul, să câștig titluri, vreau să mă bucur de handbal. Pentru mine, să mă bucur de handbal este obiectivul principal. Să câștig, să fiu mai bun în fiecare zi, să mă bucur de fiecare antrenament. Avem o echipă bună, un loc bun de a face performanță, mai întâi aici, în Liga Națională. Vreau să mă bucur și de cupele europene. Nu știu să spun dacă vom câștiga sau nu, suntem încă departe de a ne gândi la asta, abia am început, trebuie să ne pregătim din greu. Vom vedea. Cum am mai spus, vreau să îmi îmbunătățesc jocul pentru că vreau să mă întoc la echipa națională.
Mulțumim foarte mult! Mult success!
Mulțumesc foarte mult și eu!
Interviu realizat de Marius HUȚU și Alexandra SERAFIM
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER