Puștii de la naționala de handbal Under 18 a României și-au asigurat o vară fierbinte. Tinerii jucători antrenați de Octavian Hârțoagă și Dan Dumitru s-au calificat la turneul final al Campionatului European din Polonia (14-24 august 2014), după ce au câștigat grupa 8 preliminară, găzduită de Sala Concordia din Chiajna. După calificarea naționalei de juniori la Mondialele de anul trecut, din Ungaria, performanța tinerilor pregătiți, în mare parte, la Centrul Național de Excelență de la Sighișoara dovedește că handbalul românesc are potențial, cel puțin la nivel de juniori (seniorii văd europeanul la televizor!). Dintre cei 16 handbaliști implicați în jocurile decisive din week-end, doar șase nu sunt de la CNE Sighișoara: Roland Thalmaier, Alexandru Laslo (ambii, U Transilvania Cluj), Cristian Bodnărescu, Octavian Bizău (ambii, Academia de Handbal Minaur Baia Mare) și frații Alexandru și Bogdan Mănescu (Târgu Jiu).
Nu le-au dat nicio șansă turcilor
După ce au câștigat la pas „antrenamentul” de vineri cu Armenia, scor 51-9, tricolorii mici s-au impus duminică și în fața Turciei, scor 37-30 (20-12), terminând grupa cu maximum de puncte (4). Cel mai bun marcator a fost extrema dreaptă Roland Thalmaier, cu 7 goluri înscrise. La calificare au mai contribuit jucătorii de câmp Alexandru Mănescu (6 goluri), Robert Gal (6), Bogdan Mănescu (5), Alexandru Laslo (5), Denis Neamțu (4), Leonard Ștefan (3), Gabriel Dumitru (1), Cristian Bodnărescu, Zoltan Simo, Ionuț Broască, Emanuel Moldovan, Marius Pop, Octavian Bizău, dar și portarii Mădălin Marușca, Richard Freiwald.
În meciul cu Armenia, România a jucat în formula: Freiwald, Marușca (portari) – B. Mănescu 10, A. Mănescu 9, Simo 6, Bodnărescu 5, Gal 5, Thalmaier 5, Broască 3, Neamțu 3, Pop 2, Dumitru 1, Laslo 1, Moldovan 1, Bizău, Ștefan.
La turneul final al Campionatului European U18 din Polonia participă 16 echipe. În afara naționalei țării gazdă, s-au mai calificat: Germania, Ungaria (ambele din Grupa 1 preliminară), Suedia, Islanda (Grupa 2), Franța, Danemarca (Grupa 3), Spania, Cehia (Grupa 4), Elveția, Rusia (Grupa 5), Croația, Macedonia (Grupa 6), Serbia, (Grupa 7), România (Grupa 8), Belarus (Grupa 9).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER