HCM Baia Mare a făcut instrucție cu „U” Jolidon Cluj și a redevenit lider. Vezi clasamentul după 10 etape în Liga Națională de handbal

Redactor:
Marius Hutu
HCM Baia Mare a făcut instrucție cu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • HCM Baia Mare a învins cu 31-23 formația clujeană, chiar pe terenul acesteia

HCM Baia Mare este cea mai în formă echipă din Liga Națională de handbal feminin, lucru evident și după etapa a 10-a, când s-a impus cu 31-23 pe terenul unei rivale, „U” Jolidon Cluj. Cu Ada Nechita și Melinda Geiger revenite în echipă, vicecampioana României n-a avut în niciun moment probleme. După numai 7 minute, HCM-ul conducea cu 6-0, în acest interval fiind înscris și cel mai spectaculos gol al meciul, din poartă în poartă prin Paula Ungureanu.

Și după acest debut, la timona a fost o singură echipă, Baia Mare, care a continuat să-și mărească diferența, 11-2 (min. 15) sau 15-5 (min. 23). Zece goluri au fost și la pauză, scor 18-8. În repriza secundă, echipa pregătită de Costică Buceschi a intrat ceva mai relaxată, motive pentru gazde să mai reducă din handicap, 20-25 (min. 48). Pe final, HCM-ul a reluat ofensiva, a revenit la 10 goluri (31-21), însă s-a mulțumit și cu o victorie la opt goluri (scor 31-23). Cu acest rezultat, Baia Mare a redevenit după două zile lider în Liga Națională, cu o etapă înainte de finalul primei jumătăți a sezonului regulat. În ultima rundă, programată săptămâna viitoare, HCM Baia Mare va juca împotriva Dunărei Brăila.

Clasament – Liga Națională, Feminin

1. HCM Baia Mare 10 9 0 1 285-229 27
2. Corona Brașov 10 8 1 1 304-248 25
3. Dunărea Brăila 10 7 1 2 235-211 22
4. HCM Roman 10 6 1 3 233-211 19
5. HC Zalău 10 6 0 4 229-214 18
6. „U” Jolidon Cluj 10 6 0 4 292-280 18
7. CSM București 10 5 1 4 255-250 16
8. SCM Craiova 10 4 1 5 228-239 12
9. Cetate Deva 10 2 2 6 244-239 8
10. Neptun Constanța 10 2 0 8 223-264 6
11. CSM Ploiești 10 1 0 9 232-304 3
12 HCM Rm. Vâlcea 10 0 1 9 213-274 1

SCM Craiova a fost penalizată cu un punct

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți lei a dat acest turist, pe 100g de hamsii, în Eforie Nord. A crezut că nu vede bine

Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei

Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare

Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024

Șocant! Vedeta care ține la congelator PLACENTE de ani buni: „Am și mâncat cu ulei de trufe, sare și piper”

Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță

BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!

CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut

Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!

Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor

S-au schimbat banii. Decizia istorică luată de BNR. S-a întâmplat pe 1 iulie

Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia

Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România

Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse

Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară

O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată

Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?

Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere

×