HCM Râmnicu Vâlcea a terminat actualul sezon al Ligii Naționale cu șase eșecuri consecutive, fapt care a determinat-o pe Luminița Huțupan-Dinu, fostul mare portar al României și antrenor secund la echipă, să își ceară scuze public suporterilor.
„Sunt dezamăgită pentru fanii noștri, noi am făcut rezultate, noi i-am adus pe suporteri în Sala Traian, apoi tot noi i-am dezamăgit prin înfrângeri dureroase. În numele întregii echipe, îmi cer scuze pentru cele întâmplate în ultimele șase jocuri! Îmi doresc ca publicul să revină sezonul viitor și să susțină echipa și la bine și la greu”, a declarat antrenorul secund al HCM Râmnicu Vâlcea, Luminița Dinu.
Fostul mare portar crede că accidentările dese și presiunea calificării în cupele europene și-au pus amprenta pe evoluția HCM-ului din finalul de sezon. „Ne-am dorit victoria, dar una e să dorești și alta este să poți. Ultimele șase etape am luat bătaie la diferențe mari, nu vreau să găsesc scuze, dar nu am avut lotul întreg, ba erau fete accidentate, ba erau răcite, e greu să te antrenezi într-o formulă și să joci cu alta. Cât timp nu am avut presiune, au fost rezultate bune, apoi am vrut mult mai mult, cupe europene, dar nu avem lot pentru așa ceva”.
HCM Rm.Vâlcea a încheiat campionatul pe locul 7.
Articol scris de Adi Georgescu, Rm.Vâlcea
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER