O româncă nu vrea ca Oltchim să se califice în finala Ligii:** „Țin cu Györ și cu Mika Brădeanu”

Redactor:
Marius Hutu
O româncă nu vrea ca Oltchim să se califice în finala Ligii:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul pivot al naționalelor României și Austriei spune că presiunea rezultatului la Oltchim – Györ este mai mare ca niciodată în cazul ambelor formații
Simona Spiridon a fost în teren la semifinala Oltchim – Györ din 2010 și a format cuplul de apărători centrali cu Aurelia Brădeanu

Simona Spiridon a fost om de bază la Györ vreme de vreo cinci sezoane (2006-2011), iar la fiecare vizită în România cu formația maghiară a reprezentat un caz special. A fost printre puținele handbaliste născute în țară care au fost huiduite de publicul vâlcean, poate doar Cristina Vărzaru a mai avut un astfel de tratatment într-o vreme când evolua la Viborg. Fostă jucătoare de bază în defensiva campioanei Ungariei, Spiridon privește însă acum cu umor acele vremuri. Și poate cu regret după ce a agățat adidașii în cui în 2012. „Aș mai fi putut juca lejer 2-3 ani la cel mai înalt nivel”, a susținut fosta handbalistă într‑un interviu acordat ProSport. Cu această ocazie, Simona nu s-a ferit să spună franc, „țin cu Györ la semifinala cu Oltchim”. Argumentele? În rândurile ce urmează:   

Bună Simona, mai ești la curent cu ce se întâmplă în handbalul mare după ce te-ai retras?
Bineînțeles! Nu ratez niciun meci de handbal din Liga Campionilor. În plus, de curând am fost cu Hypo la Györ la un turneu internațional de copii, unde am jucat finala. Cu această ocazie m-am revăzut cu Görbicz, cu Hornyak, cu președintele, am și discutat pe-ndelete.

Înseamnă că ai urmărit și Oltchimul. Care este ultima impresie care ți-a lăsat-o înaintea «dublei» cu Györ?
După cum a evoluat cu SCM Craiova și CSM Ploiești nu pot să spun că oferă prea multe garanții pentru calificare. Cu siguranță însă Vâlcea va avea o altă față la meciurile cu Györ. Cele două formații pornesc cu șanse egale, dar Oltchim trebuie să se comporte altfel decât în campionat.

În Liga Națională probabil că mai există și instinctul de conservare, însă în Liga Campionilor e altceva, jocurile sunt tratate diferit, cu altă determinare…
Am urmărit toate meciurile Oltchimului și pot spune că individual are jucătoare foarte bune. Nu înțeleg încă de ce nu a găsit o formulă ideală. Chestiile cu banii nu țin. Nici eu nu mi-am luat banii patru luni la Brașov, dar când intram în teren uitam de orice problemă, nu ai voie să-i dezamăgești pe ceilalți de pe margine. Nu știu cât înțeleg stranierele situația din România, dar încă nu le-am văzut să ofere tot ce pot. Ele încă nu au jucat așa cum, spre exemplu, româncele de afară au murit pe teren pentru echipele la care au evoluat.

„Oltchim are două echipe de talie mondială”

Cum ți se par cele două echipe din punct de vedere valoric?
Oltchim poate prezenta oricând două echipe de talie mondială. Are dubluri pe toate posturile, față de Györ care are 8-9 handbaliste foarte bune, iar în rest doar jucătoare tinere, de perspectivă.

Poate fi socotită cea mai tare „dublă„ de handbal feminin din ultimii ani la nivel de cluburi, chiar dacă are loc în semifinalele Ligii?
Oltchim – Györ ar fi trebuit să fie finala în acest an. Pe hârtie, cele două formații arată cel mai bine din Europa. Dar dacă acesta a fost cursul Oltchimului… Vâlcea s-a băgat singură în acest duel mai devreme, nici Györ-ului nu prea îi convine că înfruntă Oltchim în semifinale. Dacă s-a ajuns la o situație de care pe care, trebuie să joace, nu e pe alese.

Sunt echipele mai puternice față de anii trecuți?
Ca și valoare handbalistică, cred că Oltchim și Györ sunt tot cam la același nivel. Vâlcea avea un joc excelent cu pivoții, o avea pe Cristina Neagu validă, pe Narcisa Lecușanu. La Györ jucau Palinger, Brădeanu, eu.

Ce va fi diferit la această semifinală față de duelurile precedente în aceeași fază a competiției?
În primul rând, presiunea rezultatului va fi mai mare pe ambele echipe. Nicio echipă nu prea își permite să mai rateze încă un sezon fără a câștiga trofeul după ce au investit foarte mulți bani în ultimii ani.

„Nici la Györ nu se mai trece ușor peste eșecuri”

Pentru Oltchim pare vital să câștige trofeul în acest sezon. Pentru Györ?
Nu cred că acum se mai trece așa de ușor peste încă un eșec, deja s-au adunat mulți ani fără niciun trofeu în Europa. În plus, s-a văzut cât de greu se ajunge și până în semifinale. Györ a schimbat și antrenorul pentru a câștiga Liga, a renunțat la autohtoni, iar acum se așteaptă să se rupă tot lanțul de ghinioane.

Formația maghiară a pierdut mereu în ultimii ani trofeul pe ultima sută de metri. Cum a reușit să treacă echipa după fiecare eșec, având în vedere că și tu ai fost acolo cinci sezoane?
Eu și cu Mika eram cele mai supărate, cele mai afectate după fiecare sezon încheiat fără trofeu. Ei au trecut mai ușor peste faptul că nu s-a câștigat Liga Campionilor, ne spuneau că la anul o vom lua de la capăt, că vom avea o altă șansă. Supărarea mea era că nu știi când te mai întâlnești cu o șansă de genul acesta, iar până la urmă s-a dovedit că am avut dreptate.

Acum, că nu mai ești implicată direct la echipa din Ungaria, cu cine ții în semifinală?
Sincer, cu Mika, mi-a fost colegă, și cu Györ! Am jucat atâția ani acolo, am multe amintiri frumoase, inima mea bate pentru Györ. În România am jucat la Zalău, nu la Oltchim.

Dar ai avut ocazia să joci la Oltchim?
Am avut discuții cu oficiali de la Vâlcea, ei m-ar fi dorit, eu aș fi dorit, dar niciodată nu s-a concretizat ceva.


Dacă aș fi să pariez pe acest meci, nu știu pe ce echipă să mizez. N-aș risca deloc la Oltchim – Györ
Simona SPIRIDON, fostă handbalistă Györ

Și acum sufăr că am plecat de la Györ. Aș mai fi jucat fără probleme încă vreo 2-3 ani
Simona SPIRIDON, fostă handbalistă Györ


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Monica Tatoiu, atac la Gigi Becali! Nu s-a mai abținut: „ Are un interes financiar acuma…”
Vrea să plece de la FCSB
Vrea să plece de la FCSB
Răzvan, minorul căutat cu disperare, mesaj halucinant pentru părinți! Mama lui a avut un șoc
Răzvan, minorul căutat cu disperare, mesaj halucinant pentru părinți! Mama lui a avut un șoc
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
FCSB, probleme grave pentru meciul cu Hoffenheim: trei titulari, printre care vedeta echipei, ratează partida
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Daniel Popa, ofertat de o echipă din Superligă! Unde ar putea ajunge atacantul de la FCSB
Becali a reuşit un nou transfer de top şi i-a râs în nas marelui său rival:
Becali a reuşit un nou transfer de top şi i-a râs în nas marelui său rival: "Dădeam şi mai mult…
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
Aurel Moldoveanu este alt om după operații estetice. Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare SOCANTA
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BREAKING NEWS. Verdictul oficial se află în câteva ore
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de primărie
Un român a câştigat despăgubiri de 15 milioane de euro în instanţă, după ce a fost expropriat în 2020 de…
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Micul dejun care ELIMINĂ DEFINITIV orice RISC de BOALĂ
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a venit de urgenţă acasă!
Nu bătaia m-a durut, ci ruşinea! Milionarul român care a fost bătut de propriul tată: Era pe şantier şi a…
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când Bahmu nu a mai ținut cont de nimic
Stenogramele halucinante ale discuției Adrianei Bahmuțeanu cu psiholoaga de la DGASPC despre copiii rămași în casa lui Prigoană! Momentul când…
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Adio, Călin Georgescu! Lovitura care îl distruge definitiv. Au apărut interceptările
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui la telefon în momentul în care s-a produs tragedia: „Mi-a strigat numele de două ori”
Fiul șoferului român de TIR care a fost lovit de tren în Belgia, mărturii cutremurătoare. Tânărul vorbea cu tatăl lui…
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
România îşi află vineri adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
×