Aihan Omer rămâne selecționerul României! Alexandru Dedu: „Barajul cu Israel este ceea ce ne interesează pe moment”

Redactor:
Marius Hutu
Aihan Omer rămâne selecționerul României! Alexandru Dedu:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Aihan Omer rămâne selecționerul naționalei de handbal masculin, a confirmat, pentru ProSport, Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal. Primul obiectiv fixat antrenorului de la Dunărea Călărași este calificarea în grupele preliminare ale Campionatului European din 2018.

România a avut un debut de an nesatisfăcător cu naționala masculină, care a ratat calificarea în play-off-ul Campionatul Mondial din 2017. Astfel, tricolorii își prelungesc la 6 ani nereușitele pe plan internațional, ultima prezență la un turneu final fiind Campionatul Mondial din 2011. Imediat după încheierea campaniei de calificare în play-off, viitorul lui Aihan Omer la prima reprezentativă a fost pus sub semnul întrebării, selecționerul având ca obiectiv principal calificarea la Campionatul Mondial din 2017. Oficial, antrenorului nu i s-a reproșat nimic, însă în culise au existat mai multe discuții. După părerea unora, selecționerul ar fi trebuit să promoveze în mandatul său mai mulți jucători tineri în lot. El a optat, în schimb, să meargă tot pe mâna unor handbaliști din garda veche, care nu mai sunt nici în prim-planul Ligii Naționale.

După victoria-eșec cu Austria, președintele FRH Alexandru Dedu și Aihan Omer au evitat să-și vorbească, fiecare preferând să treacă câteva zile pentru o analiză la rece și cât mai obiectivă. Cele două părți s-au întâlnit la mijlocul acestei săptămâni, situație confirmată chiar de șeful handbalului românesc. La sfârșitul întrevederii s-a decis ca Aihan Omer să-și continue munca și la naționala României, în paralel cu cea de la echipa de club, Dunărea Călărași.

  • „Aihan Omer rămâne la echipa națională. Am purtat o discuție miercuri, iar tot ce ne interesează este barajul cu Israel. Pe acest eveniment este focusul nostru”, ne-a declarat Alexandru Dedu. România va disputa în 6 și 10 aprilie 2 partide cu Israel, câștigătoarea acestei „duble” urmând să se acceadă în grupele preliminare ale Euro 2018. 

Subiectul antrenorului echipei naționale a fost lămurit, cel puțin pentru perioada imediat următoare, iar pentru Aihan Omer a fost și ca un imbold. La o zi distanță, antrenorul a calificat Dunărea Călărași în turneul Final 4 al Cupei României, după un succes cu 32-29 cu Dinamo, liderul din Liga Națională.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de muncă
Am făcut calculul! Câți bani va primi un român, dacă are o vechime de 26 de ani cu carte de…
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Juan Bauza, pe val în Emirate! Adrian Mititelu poate da lovitura
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
Cât costă trei litri de suc natural din mere româneşti. Ţara noastră, campioană la importul acestor fructe
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
EXCLUSIV | Șoc! Fosta lui Jador, condamnată la închisoare! Sexoasa de la ”Puterea dragostei” a plătit 3.000 de lire pentru…
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
Te lasă fără bani în cont. Avertisment pentru milioane de șoferi cu card la bancă
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
HUAWEI WATCH GT5 şi GT5 Pro sunt aici! Ce aduc noile smartwatch-uri lansate la Barcelona
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul. Ce au descoperit
Mai mulți români s-au întâlnit să facă un grătar, dar au auzit un zgomot suspect înainte de a aprinde focul.…
×