Naționala de handbal feminin a Olandei, medaliata cu argint la ultimul Campionat Mondial, a acceptat invițatia FRH de a participa la a 48-a ediție a Trofeului Carpați. Din „reprezentativa lalelelor” face parte și Lois Abbingh, jucătoare ce a evoluat pentru HCM Baia Mare în precedentele două sezoane.
Puternica reprezentativă a Ungariei, medaliată la Campionatele Europene, Mondiale și Jocurile Olimpice, și-a anuntat la rândul ei în mod oficial participarea la Trofeul Carpați 2016. Ultima echipa din careul cu ași se va anunța foarte probabil după Jocurile Olimpice. Competiția se va desfășura în sistem final-four.
Evenimentul se va desfașură în perioada 26-27 noiembrie în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca și va reprezenta ultimul test al tricolorelor înainte de Campionatul European din Suedia (4-18 decembrie).
Ediția din 2015 s-a desfășurat în primăvară cu România, Germania, Brazilia (campioana mondială en-titre la acea dată). În acest an, Trofeul Carpați a fost mutat din nou în toamnă, înaintea unui turneu final, având în vedere că programul în prima jumătate de an a fost destul de aglomerat, cu meciurile în preliminariile CE 2016 și calificări la Jocurile Olimpice de la Rio.
„Ne bucurăm că avem șansa să ne batem cu echipe puternice înainte de Campionatul European. Pentru Tomas Ryde este o bună oportunitate să testeze jucătoarele în meciuri de foc. A fost și dorința lui, iar federația face eforturi constante să asigure toată logistica necesară performanței la echipele naționale. Vom încerca să ținem ștacheta sus la Trofeul Carpați și să avem totodată parte și de un spectacol de calitate la Cluj-Napoca pentru fani”, a declarat Alexandru Dedu, președintele FRH.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER