De Valentine’s Day, cele mai iubite fete din România s-au îndrăgostit de handbal. Oltchim a jucat aseară ca pe o finală de Champions League partida cu Dinamo Volgograd și s-a impus cu 30-24. La orizont se întrevăd semifinalele!
După înfrângerea suferită săptămâna trecută acasă, cu Viborg, rusoaicele au venit să-și vândă scump pielea în România. Au venit să-și recupereze punctele pierdute, dar disputa avea o dublă însemnătate pentru Oltchim. Cu un succes, Vâlcea ar fi obținut maximum de puncte, dar și eliminarea parțială din cursa pentru calificare a rusoaicelor.
Extrem de montate, elevele lui Radu Voina și-au redescoperit plăcerea de a juca handbal. Eșecul de la Mondialele din China a devenit doar o amintire, Neagu & Co realizând că au în față o altă șansă de a se impune pe plan mondial. Oltchim a încercat să taie elanul rusoaicelor încă din start, dorind să anihileze principalul pericol, pe Anna Kochetova.
Stanca, Vizitiu și Neagu, poftă de gol
Fără principala gură de foc, Volgograd s-a sufocat rapid. Valeria Beșe și Steluța Luca le-au „rupt” mâinile adversarelor, formând un cuplu central de apărătoare în stare să „ardă” absolut totul în cale. Cu defensiva rezolvată, Vâlcea a avut aripi și în atac. Adina Meiroșu, aflată la cel mai bun meci din ultimul an pentru Oltchim, a fost un adevărat cap limpede și a creat fază după fază pentru Ionela Stanca și interii Vizitiu și Neagu. Încet, dar sigur, Vâlcea și-a mărit diferența până la șapte goluri la pauză (16-9).
Mai au nevoie de două victorii
Dinamo Volgograd s-a zbătut din toate încheieturile pentru a relansa partida cu Vâlcea în repriza secundă, însă fără sorți de izbândă. Oltchim a practicat un joc solid și în partea secundă, singurele probleme apărând doar atunci când a evoluat în patru jucătoare sau a încercat să facă spectacol. Radu Voina a știut însă când să le atragă atenția elevelor sale, astfel că Oltchim a sprintat la final spre o victorie clară, 30-24.
Campioana României are acum maximum de puncte, iar calculele pentru calificarea în semifinalele Champions League par tot mai simple: două victorii din patru meciuri, cele mai la îndemână fiind jocurile de acasă cu Viborg și Hypo .
Fetele au depășit acea groapă psihologică în care intraseră după Campionatul Mondial Radu Voina, antrenor
Le-am visat și noaptea pe rusoaice, mi-a fost teamă de Kochetova dar le-am anihilat Patricia Vizitiu, inter dreapta
Dunărea Brăila, eliminată în optimile Cupei Cupelor după 21-30 cu VfL Oldenburg. În tur, VfL câștigase la Brăila, 32-29. Nici HCM Baia Mare nu a izbitit pătrunderea în sferturile Cupei EHF, pierzând acasă cu SPR Lublin, scor 27-30. În tur fusese 19-24.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER